Actual

Adjuncții lui Kovesi, propuși pentru un nou mandat

Magistrații Marius Iacob (foto) și Călin Nistor au fost propuși de ministrul Justiției pentru reînvestire în funcțiile de procurori șefi adjuncți ai DNA.

Conform unui comunicat transmis marți de Ministerul Justiției, Raluca Prună a transmis luni Consiliului Superior al Magistraturii cele două propuneri de reînvestire în funcțiile de procurori șefi adjuncți ai DNA, pentru o perioadă de trei ani, a procurorilor Marius Constantin Iacob și Călin Nistor.

“În desemnarea celor două propuneri ministrul Justiției a avut în vedere rezultatele obținute în perioada primului mandat, experiența profesională și managerială a celor doi cât și îndeplinirea criteriilor de integritate”, se menționează în comunicat.

Potrivit legii, procurorul șef adjunct al Direcției Naționale Anticorupție este numit de președintele României, la propunerea ministrului Justiției, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de zece ani în funcția de judecător sau procuror, pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.

Anunțul privindu-i pe cei doi magistrați vine la scurt timp după ce șefa DNA Laura Codruța Kovesi a fost de asemenea reînvestită, primind un nou mandat de 3 ani.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top