Featured

Adrian Cioroianu și Raluca Turcan, invitați la Comisia de Cultură după scandalul cu Emilia Șercan

Iulian Bulai, președintele Comisiei de cultură a Camerei Deputaților, i-a invitat pe Adrian Cioroianu, directorul interimar al Bibliotecii Naționale, și pe Raluca Turcan, ministrul Culturii, la „o discuție”.

Reacția lui Bulai vine după ce jurnalista Emilia Șercan l-a acuzat vineri pe Adrian Cioroianu că a încălcat legea GDPR, divulgând conținutul cererii pe care a făcut-o instituției pe care o conduce fostul ministru de externe privind digitalizarea tezei de doctorat a lui Mircea Geoană.

În opinia lui Bulai, este vorba despre folosirea unor date personale ale cititorilor „ca bâtă și instrument politic”.

„I-am invitat pe managerul interimar al Bibliotecii Naționale, Adrian Cioroianu, și pe ministrul Culturii, Raluca Turcan, săptămâna viitoare, la o discuție în Comisia de cultură a Camerei Deputaților.

Fiindcă în felul în care dl Cioroianu s-a comportat cu Emilia Șercan nu e vorba doar despre dna Șercan, ci despre folosirea datelor personale ale cititorilor ca bâtă și instrument politic, cu care sunt loviți competitori politici ai partidului care-i susține.

E vorba despre luarea unor instituții pe persoană fizică și politizarea instituțiilor culturale la un nivel nemaivăzut până acum.

PS: Data trecută când l-am invitat pe dl Cioroianu la Comisie, tot ca moșierul prost-crescut a răspuns. Sper ca acum să nu mai fie cazul.”, a scris Bulai pe Facebook.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top