„Ceea ce am avertizat că se vă întâmplă, s-a întâmplat. Abordarea iresponsabilă în gestionarea populației de urși, lășați să se înmulțească, sub binecuvântarea ONG-urilor, a Comisiei Europene și a Academiei Române, a continuat să producă victime. De data aceasta, o tânără a fost sfâșiată de un urs în zona turistică din Bușteni/Prahova. Poveștile cu sanctuare, cu garduri electrice în jurul pădurilor, s-au fâsăit. Rămân doar banii pe care îi iau ONG-urile pentru lobby-ul de la Bruxelles și din țară. Și lașitatea instituțiilor din România.”, atrage atenția fostul prim ministru Adrian Năstase. Una dintre ONG urile cele mai vehemente împotriva ministrului Mediului care a vrut de mult timp să elimine pericolul urșilor pentru oameni a fost Agent Green.
- Putin are acum confirmarea: Raportul tehnic a stabilit că drona de la Galați era rusească
- În aceeași săptămână în care Polonia a semnat 29 de contracte de apărare cu propria industrie națională, România a semnat cu un singur furnizor german și a respins singurul proiect fabricat în țară
- 30% dintre români cred că 2026 va fi mai dificil decât 2025
- Devastarea Parisului. Marcela Feraru: Majoritatea sunt din imigrația sudică. Îți vine să votezi Marine le Pen
- Nadia, Steaua României
Ministerul Mediului, în loc să acționeze, trimite hârtii la Bruxelles și Academia Română, care, din Calea Victoriei, înjumătățește, din pix, numărul urșilor care trebuie eliminați. Iar procedura de eliminare a urșilor care ajung în curțile sau în casele oamenilor este absolut ridicolă – trebuie să ții de vorbă ursul până se formează o comisie care să decidă cum se va proceda. Timpul pentru gargară a trecut. E nevoie de acțiune.
Eu cred că rudele fetei sfâșiate de urs (și ale celorlalți care vor fi, în continuare, mutilați), vor trebui să facă plângeri penale pentru complicitate la omor împotriva ministrului Mediului și a Președintei Comisiei Europene. De asemenea, cred că ANAF ar trebui să cerceteze sursele de finanțare ale acestor organizații care căpușează activitățile Ministerului Mediului, terorizându-l. Pare exagerat dacă sugerez ca SRI să monitorizeze aceste ONG-uri care, în definitiv, prin politica lor, afectează dreptul la viață al cetățenilor români?”, întreabă Năstase într-o comunicare făcută pe blogul său.
O tânără de 19 ani a fost atacată, marţi, de un urs, în timp ce se afla pe traseul Jepii Mici din Bucegi, fiind găsită decedată. Intervenţia de recuperare a trupului a fost extrem de dificilă din cauza prezenţei în zonă a animalului.
„Am fost anunţaţi că o turistă a fost atacată de urs pe traseul Jepii Mici, în apropiere de Valea Spumoasă. O echipă de intervenţie a Salvamont Prahova s-a deplasat în zonă şi, în urmă cu puţin timp, au coborât în rapel pe firul văii, unde au găsit victima, din păcate decedată. Operaţiunea de recuperare este extrem de dificilă, din cauza terenului accidentat şi a prezenţei în continuare a ursului, care se află la aproximativ 10-15 m de salvatorii montani”, au transmis cei de la Salvamont Prahova marți.
Turistul care a văzut întregul eveniment şi a sunat la 112 a fost preluat de jandarmii montani şi coborât în Buşteni.
„În urma a două apeluri 112, prin care se semnala faptul că o persoana de sex femeiesc este atacată de urs pe traseul Jepii Mici, o patrulă de jandarmi montani s-a deplasat în zona indicată. A fost identificat unul dintre apelaţi, un bărbat care se află în afara oricărui pericol. Din discuţiile cu acesta se pare ca persoana de sex femeiesc a fost târată de urs într-o zonă unde acesta nu a mai putut vedea ce se întâmplă cu victima. În acest moment, efectivele de jandarmi împreună cu lucrători din cadru Salvamont încearcă să găsească femeia pentru a-i acorda ajutor”, a transmis anterior Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Prahova.
Conform datelor comunicate la acel moment, apelantul le-a povestit salvatorilor că victima a fost târâtă de animalul sălbatic, astfel că a pierdut-o din raza sa vizuală.
De asemenea, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova a anunţat că a fost emis mesaj RO-ALERT în staţiunea Buşteni pentru a semnala prezenţa unui urs în zonele populate/aglomerate.
Animalul a fost observat în zona Cascada Caraiman, precizează ISU.
Trupul tinerei a fost recuperat de salvatori miercuri, în cauză fiind deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Serviciul de Medicină Legală va efectua necropsia.
În cauză a fost deschis un dosar pentru pentru ucidere din culpă, a precizat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, Laura Antimiu.
Surse judiciare au declarat, pentru AGERPRES, că fata ucisă de urs avea 19 ani şi era din Iaşi, însă avea viză de flotant pentru municipiul Bucureşti.

Potrivit datelor asumate de către Ministrul Mediului, populația de urs din România este estimată la 8.093 de exemplare, iar cele mai mari efective de urs sunt în județele Mureș, Neamț, Harghita, Covasna, Brașov și Buzău. Aceasta este una dintre cele mai mari populații din Europa, reprezentând aproximativ 40% din populația europeană. Foto Mihail Oprescu, Q Magazine

















































