Asociaţia Magistraţilor din România afirmă că CSM “nu i-a reprezentat în mod cert pe magistraţi”, tergiversând ”inexplicabil” numirea Monei Pivniceru în funcţia de ministru al Justiţiei.

Intern

AMR: CSM a tergiversat inexplicabil numirea în funcție a Monei Pivniceru

AMR a transmis duminică o scrisoare deschisă ministrului Justiţiei, Mona Pivniceru.

“Consiliul Superior al Magistraturii, prin poziţia adoptată, greu de înţeles, de a tergiversa în mod inexplicabil finalizarea procedurilor pentru titularizarea dumneavoastră în fruntea Ministerului Justiţiei, nu i-a reprezentat în mod cert pe magistraţi. Regretăm că membrii reprezentantului autorităţii judecătoreşti nu au avut decenţa de a adresa mulţumiri colegului lor, judecător Mona Maria Pivniceru, pentru activitatea de mai bine de două decenii desfăşurată în justiţie”, notează AMR în scrisoare.

În context, AMR îşi exprimă speranţa că CSM o va sprijini pe Pivniceru în “redresarea unui sistem aflat în acută criză de eficienţă şi credibilitate”.

“Ne exprimăm speranţa că în eforturile Dumneavoastră veţi fi sprijinită pentru a vă realiza obiectivele şi de către Consiliul Superior al Magistraturii şi de cei ce v-au propus. Ne place să credem că aceştia din urmă nu au încercat doar un exerciţiu de imagine. De asemenea, sprijinul magistraţilor, al societăţii civile, al mass-mediei şi al opiniei publice, sperăm să joace un rol important şi constructiv în acest demers comun”, menţionează AMR în scrisoarea către ministrul Justiţiei.

De asemenea, Asociaţia subliniază că are obiective comune cu ale lui Pivniceru: “o justiţie puternică, independentă, eficientă şi credibilă, de nivel european, în slujba exclusivă a legii şi a cetăţeanului”.

Premierul Victor Ponta a propus-o pe 7 august pe Mona Pivniceru pentru funcţia de ministru al Justiţiei, însă aceasta a putut fi numită abia pe 23 august, după ce Consiliul Superior al Magistraturii s-a reunit în cvorum pentru a lua act de demisia ei din CSM şi din calitatea de magistrat.

Noul ministru al Justiţiei, Mona Pivniceru, a fost şi preşedinte al Asociaţiei Magistraţilor din România, organizaţie condusă în prezent de un preşedinte interimar – judecătorul Dan Spânu.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top