Andrei Șerban pentru Q Magazine: Nivelul de cultură în România este aproape inexistent! Sper că Văduva Veselă va crea un șoc! Klaus Iohannis? Aștept încă să mă convingă!

La 73 de ani regizorul Andrei Șerban refuză comoditatea și încă face naveta peste ocean pentru a oferi publicului românesc proiecte de excepție. La fiecare întâlnire cu el poți să descoperi o energie și un entuziasm pe care greu le găsești în ziua de azi la unii tineri creatori de teatru. Este un militant activ pentru calitatea actului teatral și pentru inovația în artă. Regizorul a vorbit pentru cititorii Q Magazine despre cele două premiere pe care le pregătește la București, despre teatrul românesc și situația culturii din România, dar și despre realitatea socială și spectacolul din politica autohtonă.

Este o indiferență totală față de cultură a celor care ne conduc

Ați declarat în repetate rânduri că în România, constant, asistăm la un adevărat „genocid cultural” provocat de clasa politică. Cum vedeți situația instituțiilor de cultură românești?

Poate am exagerat, nu e chiar genocid, ci doar o indiferență absolută față de cultură din partea celor care ne conduc. În primul rând este vorba despre  atitudinea celor de la  putere față de artă și față de teatru, care este egală cu zero. Tocmai am aflat că noul buget de la Ministerul Culturii, pe care Guvernul l-a indicat acum, este și mai mic decât era înainte. Este, dacă vreți, o trecere de la un buget  mic la unul microscopic, pentru cultură.

Se pare că interesul Guvernului actual este ca lucrarea lui Brâncuși, „Cumințenia pământului” să fie cumpărată, ceea ce sigur este un fapt lăudabil, un gest patriotic important, dar dacă toți banii merg către această operă, e tragic. Bugetul pentru cultură și pentru teatre a scăzut mai tare decât anul trecut. Este cel mai mic din câte am văzut vreodată. Ceea ce este foarte trist și dureros.

Foto:Crista Bilciu

Nu cunosc foarte bine situația teatrelor din România, locuind la New York majoritatea anului, nu-mi dau seama ce se întâmplă, din punct de vedere calitativ, în teatre, însă aud că sunt lucruri bune, că sunt lucruri interesante, că totuși ceva se mișcă, aud că lumea vine la teatru, asta mă bucură, dar nu sunt sigur cât de calitativă e oferta, pe mine cantitatea nu mă convinge, oricum nu sunt în măsură să dau un verdict.

Decăderea unei Opere pe care am iubit-o

Este necesară o reformă în cultură? 

Mi-e teamă că orice aș spune, degeaba spun, pentru că politicienii nu ascultă. Dar un lucru l-am observat atent și pot să vă spun clar: în politica dacă nu faci compromisuri, nu ajungi unde îți dorești. Trebuie, ești obligat să faci compromisuri!  De aceea politicienii „se schimbă”. Și toată utopia asta a unei vieți mai bune, a discursului gen „încercăm să creem o lume mai bună, o societate mai bună”, dispare în neant.

Aici apare diferența între politicieni și artiști. De exemplu artiștii pot să creadă într-o utopie prin natura muncii lor, au șansa să descopere o altă realitate, mai bună decât cea a vieții de zi cu zi. De aceea facem artă, cel puțin de aceea cred că fac eu artă. Pentru a descoperi posibilitatea unei alte realități, mai armonioase, o realitate care poate deveni concretă în cazul în care reușim, prin ceea ce facem pe scenă, să-i facem și pe cei din sală să o conștientizeze, să descopere adevărata viziune, să creadă în ea. Dar pentru asta trebuie să fim ajutați.

În America, unde tot ajutorul vine din surse private, de la sponsori, nu există un Minister al Culturii. Acolo statul nu ajută instituțiile de cultură. Dar, prin  multe subvenții importante, prin sponsorizări, arta se menține.

În România conceptul sponsorizării nu este deloc „în floare”, miliardarii și milionarii au „problemele” lor serioase, și tot de acești amărâți de politicieni depindem sau de primarii corupți, ca să înțeleagă, dacă vor înțelege, de ce trebuie să dea bani pentru cultură.

Opera Națională trebuie desființată

De ce ați refuzat să preluați conducerea Operei Naționale?  

 Cum pot să mă duc la Opera Națională și să intru în cloaca aceea naționalistă și șovină, în care este imposibil de lucrat?

Trebuie făcută o curățenie serioasă acolo. Trebuie desființată instituția Operei actuale, realmente deființată, și pornit totul de la zero. Așa cum e acum nu se poate face ceva, absolut nimic nu merge. Totul este ruginit la maxim. Individual oamenii nu sunt de vină, fiecare are de apărat un prăpădit de salariu, iar starea de frustrare și negativitate provine tot de sus. Ultimii directori au fost niște mafioți implicați în cele mai abjecte activități, cel puțin așa se vorbește. Iar Legea teatrelor din timpul comunismului încă este neschimbată. Eu știam că în Parlament  nu se va vota această lege, prin care să se desfințeze o instituție muribundă, osificată, e o decizie care atrage riscuri mari, nimeni nu și-ar asuma-o. Toți parlamentarii sunt super-comozi și lași, nimeni nu vrea să semneze ceva care ar provoca un cutremur. Dar e un cutremur de care e nevoie!

Nu numai la Operă, în multe instituții e nevoie de un cutremur. Majoritatea teatrelor au încă o structură grav bolnavă, greoaie, împietrită, care nu mai funcționează.

Teatrele au actori și personal angajat „pe viață”, oameni care vin și își iau salariu ani și ani, chiar dacă nu lucrează o singură zi. Repet, nu este vina lor. Așa ajungi să ai probleme cu banii, cu bugetul. În loc să ai, ca peste tot în lume, o structură flexibilă, cu distribuții pe proiect, în care să poți să schimbi ansamblul cu care lucrezi. Când mi s-a propus la Operă, să preiau și să gestionez situația, am spus de la început:  Dar este imposibil. Nici vorbă! Nu accept să mă duc undeva unde să fac curățenie. În primul rând că nu e rolul meu să fac curățenie, nu sunt eu omul să mătur oamenii afară. Detest, și asta s-a demonstrat și în scurtul timp de 3 ani când am fost director la Teatrul Național și în care nu am vrut să dau pe nimeni afară. Uman mi-a fost imposibil. În situația de mizerie în care se afla populația de rând, să vin eu din America să fac asta ar fi fost absurd. Am preferat să mă dau pe mine afară și de aceea am plecat ! Iar în ceea ce privește Opera Română dacă mi s-ar fi creat oportunitatea asta, prin care decizia schimbării să vină de sus, de la Parlament, prin care să se desființeze complet sistemul și să mă duc acolo și să încep să construiesc de la zero, să creez un lucru nou, poate aș fi acceptat. Dar să mă apuc eu să cârpesc un sistem putred și învechit…n-am nici o șansă.

Aștept încă de la președintele Iohannis să mă convingă

Ce părere aveți despre violențele care frământă lumea?

În celebra epopee indiană, Mahabharata, veche de 5000 de ani, există un pasaj foarte important, în care se preconizează că pământul va trece prin diferite etape, sub influența unor energii și vibrații cosmice, care ne afectează. Sunt etape în continuă schimbare, de ascensiune spre lumină, și apoi o coborâre în întuneric. Este o mișcare misterioasă, pe care nu o înțelegem dar căreia ne supunem oricum! Iată situația în care ne aflăm ca martori și participanți pasivi, oarecum hipnotizați. Însă există speranța: nu vom rămane așa, avem șansa să ne trezim din somn. Dar atât timp cât trăim în întunericul conștiinței, fără să ne trezim și să putem să ne opunem, să rezistăm acestei energii distructive, care vine și din exterior dar mai ales din noi, nu se va întâmpla nimic bun. Eu așa văd lucrurile. Ar fi simplu să vă spun că ce se întâmplă în Franța e vina lui Hollande, că este un președinte slab sau că Trump, dacă va fi ales, va distruge America. Cine l-a ales pe Hitler? Nu tot o colectivitate de oameni adormiți și hipnotizați ? Ar fi simplu să atribui situația lumii altora, atâta timp cât conștiința individuală, a fiecăruia dintre noi, hibernează.

Cum îl evaluați pe Președintele Klaus Iohannis acum, la aproape 2 ani de mandat?

Mi-a plăcut foarte mult mesajul lui inițial, interesul lui pentru lucrul bine făcut. În experiența vieții, în practica lui ca președinte, aștept încă să mă convingă.

Peste tot în lume nivelul cultural a scăzut

A scăzut nivelul de cultură în România în ultimii ani?

Nu că a scăzut… este aproape inexistent! Dar fenomenul ăsta se manifestă cam peste tot în lume, nu doar în România. Eu îl văd la studenții mei de la Columbia la New York, cât de needucați, cât de nesofisticați sunt. Dacă îi întrebi despre Grotowski, Stanislavski sau Meyerhold, e mare lucru dacă bâlbâie 2-3 clișee despre ei. Nu mai citesc, nu se mai informează, dar mulți încearcă să fie, așa cum spunea Andy Warhol: faimoși timp de 15 minute.

Cum vedeți soarta teatrelor private de la noi ?

Nu cred în teatrele private. Ele vor fi întotdeauna teatre comerciale, în care primul interes este acela de a face bani. De a oferi publicului spectacole cu staruri, cu nume pentru a face bani.  Prefer spectacolele tinerilor, care fac teatru independent, care încearcă să facă lucruri noi cu mijloace foarte puține, cu puțini bani. Cred sincer că viitorul teatrului românesc este legat de existența acestui teatru independent și de credința acestor actori tineri.

Ce se resimte cel mai acut în societatea românească?

Lipsa unui ideal, dorința de a trăi această viață în conformitate cu acel ideal. Că trebuie să ne opunem puterii de atracție a tot ce se opune acestui ideal. Trebuie să alegem între compromis și ideal ce e mai important.

Înapoi la repetițiile cu public 

 „Soldatul de ciocolată”, după G. B. Shaw, va avea prima reprezentație oficială  în septembrie, la Teatrul Odeon. Piesa nu a mai fost niciodată jucată în România. Ați înregistrat un succes de răsunet cu acest spectacol în fața publicului rus, pe scena teatrului Mali din Sankt Petersburg.

Încă din timpul repetițiilor cu actorii ruși, îmi dădeam seama cât de multe replici și situații corespund cu ce se întâmplă acum în lume, în Europa și în special în Rusia, cu atitudinea lui Putin care încearcă să-și convingă poporul că noi suntem cei mai buni, nimeni nu ne va învinge, ei bine mi-au atras atenția toate aceste replici care corespund cu piesa lui Shaw și  care ne arată cum naționalismul este în floare.

De la început reacțiile publicului rus au fost extrem de generoase și de manifeste. Oamenii râdeau în hohote la această piesă. Pentru că într-adevăr e ridicol, lucrurile pe care le vezi zilnic în jurul tău sau la știri, minciuna politicienilor, absurditatea relațiilor false, vanitatea celor care cred că pot decide soarta altora, obtuzitatea unora care se cred superiori ca nație, patriotismul de paradă… tot ce în cotidian te îngrozește, atunci când îl vezi pe scenă ia o altă dimensiune. Nu ne mai e atât de frică, pentru că nu mai suntem singuri acasă, doar cu telecomanda în mână. Din sală putem să avem, râzând, o anumită distanță față de aceste subiecte.

Teatrul e o tribună publică unde ai libertatea de a te manifesta neîngrădit și de a reacționa prin râs,

care e o armă puternică de însănătoșire.

V-ați reîntors la Teatrul Odeon și ați deschis repetițiile publicului așa cum ați făcut-o cu ani în urmă la Teatrul Național. Puțini regizori fac asta.

Dorina Lazăr m-a invitat să vin să lucrez la Teatrul Odeon, nu mai lucrasem acolo de când eram copil și făceam figurație pe scenă, și mi-a făcut plăcere să întâlnesc această trupă tânără și entuziastă. Eu i-am propus să facem o versiune românească a piesei lui Shaw. Dana Dima, colaboratoarea mea constantă, a făcut adaptarea în românește și iată că am ajuns ca în toamnă să avem premiera la Odeon.

În doar 7 zile pragul teatrului a fost trecut de peste 2000 de spectatori veniți să asiste la repetiții.

Învăț foarte multe de la public, din reacția spectatorului. Reacțiile publicului sunt întotdeauna altele față așteptările tale, sunt surprinzătoare, ca în viață: imposibil de anticipat! Nu poți să prezici, nu poți să anticipezi reacția celui de lângă tine. Ideea de dialog, ideea de a reacționa reciproc, este foarte importantă în teatru. De aceea, de când lucrez, asta mă interesează cel mai tare: ca experiența pe care un actor o are pe scenă să fie împărtășită de cel care îl observă din sală. Spectatorul trebuie să participe, să fie atras total în aventura celor de pe scenă. Nu este vorba numai de jocul actorilor, trăirea spectatorilor este egală, ba chiar mai importantă.

Spectacolul se întâmplă în spectator, teatrul este pentru ceea ce trăiește spectatorul, pentru el e făcut. Teatrul, în fapt, este despre cum reușim să îi influențăm pe oameni, cum reușim să îi atingem!La primele reprezentații, când încă nu știm cum reacționează oamenii, este extrem de util și de necesar să-i observam cum sunt, care le e starea, cum participă. Să le simțim vibrația.

Vă influențează reacția publicului?

Seară de seară, în funcție de  vibrațiile publicului, schimb mereu câte ceva, un detaliu, poate chiar o scenă, pentru ca impactul să fie mai direct și  mai autentic.

Facem, în fiecare seară, un alt spectacol. În primele două seri la București sala era destul de reținută. Oamenii au venit respectuoși să vadă o piesă a lui Bernard Shaw, un autor intelectual, englez, foarte cultivat, de prestanță, deci te gândești că vii la ceva pe care trebuie să-l privești cu respect, cu atenție elevată și nu să râzi, ar fi prea vulgar! Am observat un fel de atitudine de „high browm”, de snobărie intelectuală, pe care nu o admir deloc, pentru că nu e bine să vii la teatru cu o idee preconcepută. În ziua aceea le-am spus: dragi spectatori, dacă simțiți nevoia să râdeți, dacă ceva vi se pare comic, nu vă stânjeniți! Deschideți robinetele, trăiți ceea ce simțiți! Atât a trebuit să spun, am apăsat pe acel buton misterios, și în seara aceea s-a râs copios.

Despre premiera de la Operă…

Pregătesc ceva foarte interesant,  la 1 septembrie vom juca în premieră la Opera Națională din București o operetă, pe care o lucrez acum la Opera Națională din Iași. Este o coproducție între cele două instituții. E vorba de Văduva veselă a  lui Lehar, cea mai faimoasă operetă scrisă vreodată, dar pe care o transpun, o adaptăm pentru situația din România.

Va fi o Văduvă veselă din România. Sper că va crea un șoc, sigur o surpriză de proporții, cred că surpriza este cea care dă viață spectacolului. Avem nevoie de surprize!

ANDREI ȘERBAN  este deja o pagină scrisă în istoria teatrului mondial. În aproape 60 de ani de carieră a montat spectacole pe cele mai importante scene ale lumii: Robert Brustein’s American Repertory Theatre Company, La MaMa Theatre, The Public Theatre, Royal National Theatre Londra, Lincoln Centre, Circle in the Square, Théâtre de la Ville, Helsinki Lilla Teatern, Shiki Company of Tokyo, Teatrul Maly din Sankt Petersburg, La Comédie Française. De asemenea, a  realizat  proiecte lirice pentru Operele din Viena, New York, Paris, Welsh National Opera, Covent Garden.

În România a lucrat la teatrul Tineretului din Piatra Neamț, Teatrului Bulandra, Opera Națională din București și Teatrul Național București, pe care l-a și condus timp de trei ani, după Revoluție.

Este deținătorul unor importante distincții între care Tony Awards, Obie Awards, premii la festivalurile de la Avignon, Shiraz și Belgrad.

A predat arta dramatică la Yale School of Drama, Harvard University, Le Conservatoire de Paris, Stockholm Dramatic School, Theatre School of Tokyo, Pittsburgh Theatre Institute.

În prezent este profesor la Columbia University din New York.