ANDREI TINU: Hora foametei, pe muzica maţelor goale

La început, oamenii au părut entuziasmaţi de prezenţa unor „personalităţi" în mijlocul lor, mai apoi, exaltarea s-a transformat într-un sentiment de jenă faţă de toate minciunile spuse de la prezidiu, jenă care a dus, într-un final, la iritare.
Dar, de când am intrat şi noi în lumea civilizată, nu am mai văzut la o manifestare publică o asemenea violenţă, aşa cum s-a întâmplat în ziua în care am sărbătorit Unirea Principatelor!  Corul huiduielilor venite din partea asistenţei nemulţumite a fost atât de puternic, încât nici zâmbetul sinistru, pe care Traian Băsescu îl etalează de fiecare dată, nu a mai reuşit să mascheze neputinţa unui şef de stat ajuns la cel mai jos nivel al popularităţii. Degeaba a fost avertizat în noapxea de dinaintea evenimentului de Elena Udrea că nu ar fi indicat să participe, căci încrederea în sine l-a împins tot la Iaşi.Pus în situaţia de a fi în mijlocul nemulţumiţilor care, culmea, nu se opreau din fluierat (!), Traian Băsescu şi-a trimis la înaintare acoliţii, pentru a-l scoate din încurcătură.Nu au reuşit.Pe rând, Constantin Simirad şi Teodor Baconschi au încasat huiduielile mulţimii, fără a reuşi să o potolească.Deşi protocolul impunea ca preşedintele să vorbească primul după organizator, acesta a vorbit ultimul, crezând că furia oamenilor se va atenua cu trecerea timpului, dacă nu cu vorba bună.
Nu a fost aşa.Poate nici dacă vorbeau toate fetele şi tinerii plasaţi în preajma prezidiului, aduşi special de PD-L ca să ajute la butaforie – cum  foarte bine remarca Mircea Geoană, şi el martor la evenimente -, oamenii tot nu se puteau linişti. Aveau drepxate să fie revoltaţi, pentru căStatul, parte în contractul pe care l-au încheiat în momentul înrolării, contract care implică drepxuri şi obligaţii de ambele părţi, nu îşi respectase angajamentele.Mai mult decât atât, militarii aceia au jurat credinţă faţă de Ţara lor, pentru care, în caz de nevoie, şi-ar fi dat şi viaţa.Astăzi, din vina unor conducători vremelnici, statul i-a uitat.
E ca şi cum poporul ar uita de sacrificiul pe care l-au făcut artizanii Unirii Principatelor, la 1859, sau pe cel al generaţiei care a făurit România Mare, la 1918. Revolta oamenilor, în general, e de înţeles, pentru că au ajuns într-o fază a sărăciei în care, efectiv, trăiesc de pe o zi pe alta şi văd cum strigătul lor rămâne fără răspuns.Ce-i drepx, mai greu mi-a fost să înţeleg cum au putut să huiduie în timpul în care se intona imnul naţional sau când IPS Teofan a spus „Tatăl nostru", dar am pus acest accident pe seama disperării la care s-a ajuns.Din nefericire pentru noi, în contextul actual, pare din ce în ce mai greu să ne descotorosim de aceste personaje care ne conduc destinele, într-un mod total nefericit pentru România.Nimic nu îl mai poate speria pe Traian Băsescu după ce a câştigat şi al doilea mandat.PD-L nu pare a fi partidul care să se scufunde aşa uşor, şi nici preşedintele nu pare căpitanul care ar avea deocamdată interes să-l sabordeze.
Toate butoanele sunt, deci, la ei, iar ei ne conduc.Viitorul nu sună deloc bine.După un studiu dat publicităţii recent, România se numără printre ţările în care există risc mare de producere a unei crize alimentare, alături de alte 24 de ţări cu populaţie mare din lume, românii încep să iasă, din ce în ce mai mulţi, în stradă, fie că lucrează la stat, fie la particular.Fondul Monetar Internaţional vine cu noi restricţii.Iar nouă, pare-se, nu ne rămâne decât să intrăm, rând pe rând, în hora foametei şi să jucăm pe muzica maţelor goale.