Cei trimiși în Ucraina vor fi departe de liniile frontului şi nu vor participa la lupte împotriva armatei ruse
Foto: Flickr
Actual

Angajați ai unor societăți militare private, trimiși în Ucraina pentru mentenanță

Statele Unite ale Americii vor trimite „un mic număr” de angajaţi ai unor societăţi militare private în Ucraina pentru a se ocupa de mentenanţa tehnică a armamentului american, a anunţat vineri un responsabil al Apărării americane, informează Agerpres.

Prim susţinător al Kievului, cu peste 60 de miliarde de dolari ajutor militar alocat de la începutul invaziei ruse în februarie 2022, SUA au interzis până acum societăţilor militare private americane să lucreze în Ucraina.

Aceşti angajaţi ai societăţilor militare private „vor fi departe de liniile frontului şi nu vor participa la lupte împotriva armatei ruse. Ei vor ajuta armata ucraineană să repare şi să întreţină rapid echipamentele furnizate de SUA, în funcţie de necesităţi, pentru ca acestea să se poată întoarce repede pe front”, a declarat responsabilul sub protecţia anonimatului.

„Luăm această măsură pentru că unele echipamente americane furnizate Ucrainei – sau care vor fi furnizate Ucrainei în următoarele luni -, precum aparate F-16 sau sistemele de apărare aeriană Patriot, necesită o expertiză tehnică specifică pentru a fi întreţinute”, a precizat responsabilul, adăugând că această decizie a fost luată „după o evaluare prudentă a riscurilor”.

Washingtonul a furnizat o gamă largă de echipamente militare Ucrainei, printre care lansatoare de rachete Himars, tancuri sau alte vehicule.

Victoria lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale ar putea pune sub semnul întrebării pe viitor ajutorul american pentru Kiev. Înainte de învestirea republicanului Trump în ianuarie, guvernul preşedintelui american aflat la sfârşit de mandat Joe Biden caută să cheltuiască până la ultima centimă anvelopa bugetară votată în folosul Ucrainei. 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top