Ministrul Educației, Monica Anisie, și-a creat un portret idilic în încercarea de a-și mobiliza electoratul să voteze partidul din care face parte.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Anisie se auto-recomandă ca fiind unul dintre profesorii „dedicați, informați și implicați”.
Poate că într-o anumită măsură am fi fost de acord cu domnia sa dacă și numai dacă nu am fi auzit dezacordurile pe care le rostește, de parcă nu ar fi profesor de limba română. Ca să nu mai vorbim de celebrul „pepsiglas”.
Mai apoi, Anisie se caracterizează drept „un ministru care învață să fie lider într-o criză fără precedent” și un „om politic la început de drum”.
În acest punct suntem perfect de acord. Monica Anisie a învățat repede, am putea zice. Încă de la începutul mandatului său a simțit nevoia să arate ce „lider” și ce „om politic” de forță este. Mă refer la momentul în care a dat buzna într-o clasă (cu camera de filmat după ea) ca să facă observații învățătoarei. Asta, evident, după ce a ascultat la ușă.
În postare ministrul mai spune că pandemia a obligat-o și pe ea să vină rapid cu soluția de „digitalizare a sistemului de învățământ” subliniind (cu tupeu aș zice) că a „accelerat acest proces pentru asigurarea egalității de șanse pentru toți beneficiarii”.
Păi, cum? Nici până în zi de azi tabletele pentru copii nu au ajuns la „beneficiari”. Sunt ignorați peste 1 milion de copii care nu beneficiază de curent electric, internet sau de device-uri pentru a participa la cursurile online pentru care doamna ministru a elaborat metodologia de predare. Să fim drepți, o soluție tot a găsit pentru cei care nu dispun de curent electric: învață de la televizor (!) Altfel, nu mai punem la socoteală că strategia sa a fost pe de-a-ndoaselea: mai întâi a obligat profesorii să predea online și mai târziu i-a învățat și cum.
În rest, toate bune și frumoase.
„Sunt un profesor dintre aceia dedicați, informați și implicați. Sunt un ministru care învață să fie lider într-o criză fără precedent. Sunt un om politic la început de drum, care își dorește să poată elabora legi care să aducă valoare sistemului de educație.
Ca ministru mi-am asumat să creez premisele de implementare a proiectului „România Educată”, proiectul președintelui României, Klaus Iohannis. Odată cu declanșarea pandemiei, realitatea ne-a obligat să venim rapid cu soluții și răspunsuri la probleme vechi de zeci de ani. O necesitate pentru această perioadă a fost digitalizarea sistemului de educație și am accelerat acest proces pentru asigurarea egalității de șanse pentru toți beneficiarii. Sunt ministrul educației care a realizat o metodologie de predare online și a făcut toate demersurile pentru dobândirea competențelor digitale de către toate cadrele didactice! Primele investiții în digitalizarea Educației, din ultimii 10 ani, au fost aprobate tot în mandatul meu.
Deoarece cred cu tărie în recunoașterea valorilor autentice, am intervenit ferm și decisiv în recredibilizarea studiilor doctorale. De asemenea, sunt ministrul datorită căruia nu se mai pot falsifica diplome în România!
Am învățat #împreună că ne putem adapta și că tot #împreună putem dezvolta și moderniza educația.
Începem din 6 decembrie, la vot! Dezvoltăm România și Noul București. O Românie modernă înseamnă o Românie educată. Educația contează!”, a scris Monica Anisie pe Facebook.












































