Arhiepiscopul Pimen a murit azi noapte. Medicul Gabriel Diaconu îi descrie moartea

Arhiepiscopul Pimen al Sucevei și Rădăuților a încetat din viață miercuri, 20 mai 2020, în jurul orei 0:50 la Institutul „Matei Balș” din Capitală, în urma unui al doilea atac de cord, potrivit agenției de presă a Patriarhiei, Basilica.

Patriarhul Daniel a transmis un mesaj de condoleanțe Arhiepiscopiei îndoliate a Sucevei și Rădăuților:

„Am aflat cu multă durere în suflet de trecerea din această viaţă a Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ierarh venerabil al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, arhipăstor misionar şi harnic, apărător înţelept al tradiţiei ortodoxe româneşti şi al monumentelor istorice bisericeşti.

Împreună cu ierarhii Sfântului Sinod, cu preoţii, monahii şi credincioşii îndoliatei Arhiepiscopii a Sucevei şi Rădăuţilor, înălţăm în aceste zile rugăciuni pentru odihna sufletului său în lumina, pacea şi iubirea Preasfintei Treimi.

Veșnica lui pomenire din neam în neam!

Cu părinteşti condoleanţe pentru eparhia îndoliată,

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române”

Din cauza infectării cu noul coronavirus, ierarhul fusese transportat de la Suceava la București cu un elicopter SMURD pe data de 20 aprilie. În urma complicațiilor pulmonare apărute, părintele arhiepiscop în vârstă de 90 de ani fost intubat.

Înaltpreasfințitul Părinte Pimen s-a născut în 25 august 1929, în localitatea Greabănu, jud. Buzău, la botez primind numele Vasile.

A fost de la frate de mănăstire și monah la profesor, pedagog, apoi stareț, paroh, muzeograf, dar și reprezentant al Patriarhiei Române la Ierusalim, exarh, Episcop vicar, apoi Arhiepiscop.

După cursurile medii urmate la Liceul din Râmnicu Sărat, între 1948 şi 1951 a studiat la Semi­narul monahal de la mănăstirea Neamţ, fiind în acea perioadă frate de mănăstire. În data de 10 martie 1951 a fost tuns în monahism, pri­mind numele Pimen, iar la 29 iunie acelaşi an a fost hirotonit ierodiacon.

În anul şco­lar 1951-1952, a fost numit profesor pen­tru ciclul al ll-lea în cadrul Şcolilor mănăs­tireşti de la Neamţ şi Secu, apoi, pedagog la Seminarul Teologic de la mănăstirea Neamţ (1952-1953); între 1953 şi 1957 a urmat Institutul Teologic Universitar din Bucureşti, unde a obţinut licenţa cu lucra­rea: „Personalitatea Fericitului Augustin oglindită în confesiunile sale”.

A fost hirotonit ieromonah în anul 1957. În perioada 10 octombrie 1976 – 1 ianuarie 1977 a urmat cursurile de limba germană la Universita­tea din Köln. Bun slujitor şi gospodar, a fost numit iconom şi apoi stareţ al mănăstirii Putna (1957-1961).

Apoi, a împlinit diferite ascultări: preot duhovnic la mănăstirea Văratec (1961-1962), preot la mănăstirea Durău (1962-1964), muzeograf la mănăs­tirea Putna (1964-1974); între timp a fost hirotesit protosinghel (1966) şi arhiman­drit (1975); între 1974 şi 1978 a fost stareţ la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava.

De la 1 februarie 1978 a slujit la Reprezentanţa Patriarhiei Române din Ierusalim. Între anii 1979 şi 1982 a fost exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor.

La recomandarea Arhiepiscopului şi Mitropo­litului Moldovei, Teoctist Arăpaşu, pe 10 ianuarie 1982 a fost ales episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, cu titlul de Sucevea­nul şi hirotonit în 24 iunie 1982.

În urma reînfiinţării Arhiepiscopiei Sucevei, în 24 ianuarie 1991 a fost ales Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor şi întronizat la Suceava în data de 3 martie 1991.

Pe lângă fructuoasa activitate misionară, pastorală şi administrativă a publicat diverse studii, îndeosebi cu privire la iconogra­fia bisericească, dar şi articole, cronici, recenzii în revistele „Mitropolia Moldovei şi Sucevei” sau „Candela” (de la Suceava).

La împlinirea venerabilei vârste de 90 de ani, ierarhul a primit numeroase mesaje de felicitări și aprecieri, dar și privilegiul ca o stradă din Suceava să îi poarte numele.

Anul trecut, Arhiepiscopul Pimen al Sucevei și Rădăuților a fost de acord să pună în fața celor interesați, prin intermediul Basilica.ro, într-un interviu exclusiv, pilda vieții sale și experiența atâtor ani în slujba Bisericii.

Medicul Gabriel Diaconu: Istoria să-l judece!

„Câteva gânduri la moartea IPS Pimen, care a sucombat infecției cu noul coronavirus:

Contrastul dintre cumințenia omului care s-a lăsat transportat, apoi tratat, intubat și îngrijit de medici până la săvârșire, respectiv vehementul negaționist al vaccinurilor, reformei în sănătate și educației medicale a oamenilor nu poate fi netezit de trecerea lui în neființă. La fel cum nu poate fi evitată observația că primii care vor mușca din Pimen sunt tocmai cei din ograda lui. Cu cuvântul. Cu lucrul. Și cu gândul.

Ambivalența serpentină a Bisericii în ce privește sănătatea, și sistemul sanitar, se oglindește în felul în care unii preoți înțeleg să-și apere comunitatea sau – dimpotrivă – s-o păstreze în întuneric, ignoranță și fatalitatea prostiei.

Acea parte a Moldovei pe care-a păstorit-o Pimen a fost lovită nu o singură dată de boli prevenibile prin imunizare vaccinală. Acea parte a Moldovei, mai mult, suferă – suspendată în timp – de-o întristătoare lipsă de infrastructură medicală și sanitară, lucru care-o face vulnerabilă la tot ce mișcă. În acea parte a Moldovei, în această perioadă, nu umblă doar noul coronavirus, cât și rujeola. Și în acea parte a Moldovei acoperirea populației prin vaccin este sub limita de avarie, și nu de ieri de azi. Aceste lucruri nu i se pot imputa lui IPS Pimen. Just este ca la moartea unui om să faci pace cu el, și cu lucrurile pe care le-a făcut pe acest Pământ. Nu înainte de-a aduce aminte însă că Pimen a primit cele mai bune îngrijiri posibile în ultimele săptămâni. Nu putem spune asta despre toți cei care au făcut COVID-19. A primit medicamente de ultimă generație. Nu putem spune asta despre toți cei care au făcut COVID-19. Și a primit transfuzii cu plasmă convalescentă de la bolnavi care au trecut prin boală și s-au vindecat. Nu putem spune asta despre toți cei care au făcut,Covid-19.

Oamenii sunt egali în fața legii și-a firii. Dar unii sunt mai egali decât ceilalți. Suntem înzestrați cu capacitatea de-a face bine, de-a împinge lumea și moravurile înainte către lumină. A făcut Pimen asta? Istoria să-l judece. La fel cum istoria să-l judece pentru faptul că a luat boala, ignorând toate avertismentele medicilor. Și a dat boala, ignorând toate precauțiile recomandate de medici. Iar această trufie sau – poate unii vor spune că dimpotrivă – această oarbă smerenie, i-au încheiat viața printr-un rapid proces cauzal, dinspre infecție virală către moarte. O moarte departe de patul lui. O moarte departe de locaș. O moarte cu o sondă de intubație înfiptă în gât, cu ace penetrând venele. O moarte cu sondă urinară. O moarte cu scutec. O moarte cu mâini necunoscute care l-au manevrat în ultimele sale zile de pe-o parte pe alta. O moarte cu analgo-sedare. O moarte a unui simplu corp, al unui simplu om, dezvelit de strai și de relevanță. O moarte de regretat, de plâns, de cernit în sufletul celor care l-au apreciat. Dar totuși o moarte. O moarte care nu va face parte din dezbaterea dacă Pimen a murit cu Covid-19, sau de Covid-19. Care nu va fi rostogolită mai apoi de către aceiași radicaliști de extremă dreaptă, ortodocși, sau poate că tocmai de-aceea s-ar putea găsi rostogolită. Căci n-ar fi de mirare ca unii să spună că de fapt totul e-o făcătură, și că Pimen de fapt a murit cu zile, răpus de varii conspirații și oculte. Astfel e mersul lumii. Și lumea sunteți voi. ”, a scris Gabriel Diaconu pe contul său de Facebook.