Asaltul coloșilor financiari asupra planetei

Sistemul care a provocat criza din 2008 se află în spatele „revoluției verzi” de astăzi, a inventat „finanțele verzi” și susține ideologia progresistă la nivel global. Nu fără profit!

#investinginclimateaction

Banca Europeană de Investiții (BEI) este o instituție non-profit a Uniunii Europene cu sediul în Luxemburg, care acordă împrumuturi, garanții și oferă asistență tehnică și capital de risc pentru proiectele de afaceri care sunt așteptate să promoveze obiectivele politicii UE. Vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, numește BEI drept „banca europeană a climei”.

Activitățile de creditare ale BEI sunt finanțate în principal prin emiterea de obligațiuni pe piețele internaționale de capital. Autorizația sa de împrumut pentru 2021 este de până la 70 miliarde euro. Produsele datoriei BEI sunt achiziționate atât de investitori instituționali, cât și de cei de retail la nivel internațional.

BEI a crescut, de asemenea, ca un jucător-cheie în lupta împotriva schimbărilor climatice. Banca a fost pionier în emiterea de obligațiuni verzi și rămâne de departe cel mai mare emitent supranațional de obligațiuni verzi din lume. În timpul sesiunii #InvestingInClimateAction – #ClimateAction Goes Global, prim-vicepreședintele Comisiei UE, Frans Timmermans, și secretarul executiv al ONU pentru Schimbările climatice al Națiunilor Unite, Patricia Espinosa, au subliniat importanța conducerii SUA în domeniul finanțelor.

În caz că nu s-a înțeles, Comisia Europeană acționează în momentul de față ca un proto-guvern al unui stat federal european (chiar dacă un astfel de stat și un astfel de guvern nu există și nu a fost vreodată votat de cetățeni!) și susține cu subiect și predicat că un alt stat federal – SUA, „trebuie” să conducă finanțarea globală a politicilor comune!

 „Pentru a face tranziția la zero net (zero emisii de carbon), avem nevoie de 28 de trilioane de euro până în 2050. Asta înseamnă 800 de miliarde de euro în fiecare an. Dacă nu luăm măsuri politice îndrăznețe, nu se va întâmpla. Trebuie să trecem de la ambiții la impact”, susține Oliver Bäte, CEO Allianz SE.

Comparativ, să vedem cifrele bugetului național al României pe 2021: veniturile bugetare sunt proiectate la 74 miliarde de euro, în timp ce cheltuielile sunt prognozate la 91 miliarde euro. Doar ca să înțelegem dimensiunea sumelor aflate în joc.

„BEI a stabilit un standard de obiectiv în alinierea portofoliului său de credite și a politicilor sale cu Acordul de la Paris. Așteptăm cu nerăbdare ca alte bănci de dezvoltare multilaterală și instituții de finanțare a dezvoltării să urmeze exemplul”, spune Secretarul General adjunct al ONU, Amina Mohammed.

Nu că ar fi vreo îngrijorare și că aceasta nu ar fi deja în curs! Anume, „alinierea portofoliilor” la cerințele Acordului de la Paris privind schimbările climatice. Deja parteneriatele Comisiei Europene și BEI sunt numeroase: regăsim aici Parlamentul European, Banca Centrală Europeană (condusă de Christine Lagarde), FMI, ONU, zeci de bănci, companii de asigurare, de reasigurare, ONG-uri, „filantropi” ca Mike Bloomberg, activiști de mediu, presă.

„FMI va adăuga indicatori climatici în rapoartele sale”, spune Kristalina Georgieva: „Vești minunate pentru transparență și leadership, pentru ecologizarea economiilor noastre”.

Ursula von der Leyen: „Decada make-or-break”

Președintele CE, Ursula von der Leyen, la 24 martie, a ținut un discurs în deschiderea conferinței la nivel înalt „Investiția în acțiunea împotriva schimbărilor climatice”, organizată în cooperare cu BEI.

Ce a spus von der Leyen? „Europa a decis să reducă emisiile cu cel puțin 55% în următorul deceniu. Acțiunea climatică este cea mai mare oportunitate economică din timpul nostru. În câțiva ani, vom schimba modul în care ne mișcăm, felul în care mâncăm, felul în care producem. Deci întrebarea este: Suntem gata să profităm de această oportunitate? Cred că suntem. Un singur exemplu: 55% din noile proiecte de hidrogen din lume se află în Europa. Hidrogenul curat este un manual pentru atingerea obiectivului nostru de neutralitate climatică”.

„Peste 280 de miliarde de euro din Planul nostru de redresare, Next Generation EU, vor finanța acțiunile climatice. Și apoi, avem noul buget european, noile proiecte de interes european și sprijinul impresionant din partea Băncii Europene de Investiții. BEI redefinește rolul unei bănci multilaterale de dezvoltare – devenind Banca Europeană a Climei.”, a mai transmis Ursula von der Leyen.

Așadar, Președintele Comisiei face referiri directe la restructurarea industriilor (este vorba de peste 70 de ramuri), agriculturii, transporturilor, arătându-și disponibilitatea de a investi sume enorme în demența ecologică (zero carbon) și, chiar dacă susține că vrea să devină vârful de lance pentru schimbările „verzi”, pare extrem de supusă în fața finanțelor globaliste.

Ce investiții „sustenabile” se fac în UE?

Investițiile ESG (de mediu, sociale și de guvernare) se referă la o clasă de investiții cunoscută și sub denumirea de „investiții durabile / sustenabile”. Acesta este un termen general pentru investițiile care urmăresc randamente pozitive și un impact pe termen lung asupra societății, mediului sau performanței afacerii.

Investițiile ESG sunt parte a teoriei „stakeholder capitalism” (adică un capitalism al părților interesate) ce izvorăște din gândirea părintelui Forumului de la Davos, Klaus Schwab. Potrivit teoriei, corporațiile sunt chemate să intervină direct în viața societății. Să vedem câteva exemple!

Firma franceză de catering Foodles, susținută de DN Capital, livrează gratuit frigidere și alimente către spitale și alimente în regim de cantină pentru personalul medical, astfel încât îngrijitorii să poată mânca 24/7. Este un exemplu de „afacere sustenabilă”.

AA din Irlanda, susținută de The Carlyle Group, oferă lucrătorilor din domeniul sănătății și persoanelor vulnerabile repararea gratuită a motorului în timpul crizei COVID-19. Un alt exemplu de afacere „sustenabilă”: Compania renunță la toate veniturile pentru inspecția și clasificarea hotelurilor, cu scopul de a sprijini industria ospitalității.

Nu prea înțelegeți? Să revenim la definiție: investițiile care urmăresc un impact pe termen lung asupra societății, mediului sau afacerii. În cazurile prezentate ar fi vorba, pesemne, de impact asupra societății.

„Lockdown”-urile sunt baza resetării financiare

Deși întreaga lume se află în blocajul Covid (sau mai exact chiar din acest motiv), cea mai activă zonă de investiții o reprezintă investițiile ESG.

Reorganizarea de sus în jos a economiei mondiale (aproape, am putea spune, în mod centralizat) de o așa-zisă elită condusă de grupul din jurul Forumului Economic de la Davos, promotoare a teoriei Marii Resetări, se află în plină desfășurare.

Este vorba despre redesenarea fluxurilor globale de capital, în mod extrem de controlat, ceea ce are la bază acțiuni și obligațiuni corporative „aprobate”, în sensul că, în strictă legătură cu „Marea Resetare”.

Agenda „economiei durabile” a ONU / Davos / UE / SUA este realizată în tăcere de către aceleași bănci globale care au creat criza financiară din 2008.

Acum, dirijând sute de miliarde și în curând mii de miliarde către companii adepte ale Acordului climatic de la Paris și a Pactului Ecologic și tinând finanțarea departe de celelalte, anume de companiile de petrol, gaze și cărbune.

Astfel, o companie obține calificări pozitive pentru „seriozitatea” cu care angajează personal din diverse „genuri” (intersexuali, genderfluid, ambiguu sexual etc.) sau ia măsuri pentru a elimina „amprenta de carbon”, de exemplu utilizând resurse energetice „verzi”, regenerabile.

Scopul central al strategilor ESG este de a crea o trecere de la economia pe bază de energie „ineficientă și costisitoare”, la utopia „Zero Carbon”. Această tranziție este condusă de principalele instituții financiare și bănci centrale din lume și tot în virtutea finanțărilor despre care discutăm, aceste bănci sunt deja copios susținute de constelații de ONG-uri și companii de media din întreaga lume.

Dacă în urmă cu o jumătate de deceniu publicații precum Forbes (ca să dăm un exemplu) se amuzau copios de așa-zisele „schimbări climatice”, acele vremuri s-au terminat! Azi, cei care susțin „schimbările climatice” nu mai sunt etichetați ca „alarmiști”, ci ca mari specialiști.

Ceea ce au făcut bancherii și fondurile gigantice de investiții, cum ar fi Black Rock, este să creeze o nouă infrastructură de investiții care să împartă entitățile economice în „sustenabili” sau „perdanți” pentru investiții, în funcție de cât de serioasă este compania în privința ESG – mediu, valori sociale și guvernanță. Luați acești termeni eufemistic, căci totul se leagă și de ideologia progresistă!

Modul în care corporațiile contribuie la această guvernanță durabilă globală este extrem de vag și ar putea include absolut orice, de la donații făcute de companiile beneficiare de finanțări, la susținerea unor organizații, precum Antifa sau Black Lives Matter, până la sprijinirea companiilor din BigPharma. Astfel se asigură, de exemplu, finanțări pentru producerea de vaccinuri, sau finanțări de răzmerițe stradale pentru îndepărtarea unui politician ales și indezirabil din punctul de vedere al „elitei”, dar și bani de tocat pentru activități „verzi” de către companiile care varsă banii acolo unde trebuie.

Bancherii își scriu propriile reguli

În 2013, cu mult înainte de coronavirus, Morgan Stanley și-a creat deja propriul Institut pentru investiții durabile. În 2015, ea s-a alăturat Comitetului director al Parteneriatului pentru contabilitatea financiară a carbonului (Partnership for Carbon Accounting Financials – PCAF). Aflăm de pe site-ul său: „PCAF se bazează pe poziția Acordului climatic de la Paris, conform căreia, comunitatea globală ar trebui să depună eforturi pentru a limita încălzirea globală la 1,5°C peste nivelurile preindustriale, iar societatea ar trebui să se decarbonizeze și să atingă emisiile zero net până în 2050”.

Până în 2021, PCAF a înscris peste 107 bănci și instituții financiare, inclusiv Lloyds, Barcylays, Bank of America, Citi Group, CIBC și altele.

Din UE regăsim alături de nume mai sonore precum ABN Amro, Deutsche Bank AG, Rabobank, cca. 30 de bănci și fonduri, preponderent olandeze, dar și câte una din Belgia, Grecia, Serbia, Ungaria, Danemarca, Suedia, Italia, Franța, iar din România Invoice Cash IFN SA, din Sectorul 2, o companie de factoring și intermedieri financiare înființată în 2018, care potrivit datelor publice pare să înregistreze doar pierderi.

Să nu sărim prea repede la concluzii, căci acționariatul unui IFN nu e obligatoriu să fie autohton. N-am mai plătit taxa pentru a afla detaliile, căci în căsuța dedicată acționariatului flutura voios un mic drapel britanic. Vorba aia, bine că România e reprezentată! N-o să vedem, totuși, politicieni „patrioți” sufocați de indignare.

Mai multe dintre băncile membre PCAF au fost acuzate de spălare a banilor. Acum, par să fie curate ca lacrima și dedicate trup și suflet ca să schimbe economia mondială și deplin convinse de necesitatea finanțării „luptei” împotriva „încălzirii globale”. În august 2020, PCAF a publicat un proiect de standard care descrie o abordare propusă pentru contabilitatea globală a carbonului. Aceasta înseamnă că, în mare viteză, bancherii și-au creat propriile reguli contabile pentru evaluarea amprentei de carbon sau a profilului verde al unei companii care dorește finanțare.

Cine sunt „eroii din linia întâi” a finanțelor verzi?

Mark Joseph Carney este un economist și bancher canadian. Este vicepreședinte și șef al Investițiilor de impact la Brookfield Asset Management, din octombrie 2020. A fost guvernator al Băncii Canadei din 2008 până în 2013 și al Băncii Angliei din 2013 până în 2020.

Pe același Mark Carney îl regăsim însă pe site-ul Forumului Economic de la Davos, căci el se află în prezent în centrul reorganizării finanțelor mondiale pentru a susține agenda verde ONU 2030 din spatele Forumului, fiind în Consiliul de administrație al WEF și acționând în numele Marii Resetări, a Green Deal-ului american și a celui european.

Carney este și consilier al secretarului general al ONU în calitate de trimis special pentru acțiuni climatice. El este și membru în Consiliul de administrație a Băncii pentru decontări internaționale de la Basel și se află și în boardul Group of Thirty (G30) unde apare alături de figuri emblematice precum Mario Draghi, actualul premier al Italiei sau Janet Yellen, Secretar al trezoreriei Statelor Unite.

Carney, despre planul PCAF: „Pentru a atinge zero net avem nevoie de o întreagă tranziție economică: fiecare companie, bancă, asigurător și investitor va trebui să își adapteze modelele de afaceri, să dezvolte planuri credibile pentru tranziție și să le pună în aplicare. Pentru firmele financiare, aceasta înseamnă să măsoare și să raporteze emisiile generate de companiile în care investesc și le împrumută, ca fiecare decizie să ia în considerare schimbările climatice”.

Chiar și până aici observăm deja o separare dură, în ceea ce privește abordarea paternală în privința entităților financiare de la care Carney așteaptă strângerea șurubului și o atitudine cvasiostilă față de antreprenorialul care „trebuie să aleagă” dacă mai vrea să existe sau nu!

În anii petrecuți la Londra, Carney a jucat un rol important în regruparea băncilor centrale în spatele așa-zisei Agende Verzi. Marile bănci centrale ale lumii, prin Banca pentru decontări internaționale din Basel (Bank for International Settlements), au creat o arie strategică a infrastructurii globale, care direcționează fluxurile de investiții către companiile așa-zise „durabile” și le țin departe de cele precum companiile de petrol și gaze pe care le consideră „nesustenabile”.

Tot atunci, ca șef al Comitetului pentru Stabilitate Financiară (FSB) al BIS din Basel, Carney a decis înființarea unui grup de lucru intitulat Task-force on Climate-related Financial Disclosure (TCFD).

Bancherii FSB au nominalizat atunci 31 de persoane pentru a alcătui acest grup de lucru – TCFD. Ca președinte îl găsim pe miliardarul Mike Bloomberg (ce mică e lumea!), dar grupul mai include reprezentanți din partea BlackRock, JP MorganChase, Barclays, HSBC, Swiss Re – a doua cea mai mare companie de reasigurare din lume, Banca ICBC din China, Tata Steel din India, ENI Oil din Italia, Dow Chemical, gigantul minier anglo-australian BHP și David Blood de la Al Gore’s Generation Investment LLC.

Dow Chemical? ENI? Tata Steel? Nu sună ciudat când vorbim despre ecologie, despre mediu? Jeff Ubben, fostul CEO de la ValueAct Capital din San Francisco, cu un portofoliu de investiții de 9,2 miliarde de dolari, a lăudat ideea investițiilor ESG care datează de la începutul anului 2020. În ianuarie 2020, Ubben lăuda și BlackRock pentru poziția sa față de schimbările climatice. Ubben spune însă în martie 2021 – la doar 15 luni după comentariile sale inițiale – că produsele ESG ale BlackRock „nu vor aborda schimbările climatice”, potrivit relatărilor din ZeroHedge.

Numeroasele fonduri ESG au finanțat companii precum Chevron, Exxon, Microsoft, Apple și alte nume care, aparent, nu au niciun „plus” adăugat pentru beneficii de mediu.

Cel mai mare fond ESG din America – Parnassus Core Equity Fund – nu are investiții directe în companii de energie regenerabilă, potrivit Bloomberg, care a menționat că „Fondul Parnassus Core Equity, cu 25 de miliarde de dolari la dispoziție, deține acțiuni precum Linde Plc, o companie de gaze naturale, Deere & Co., cel mai mare producător de utilaje agricole, și Xylem Inc., care produce pompe de apă și apă uzată. Deține, de asemenea, acțiuni în Microsoft Corp. și Amazon.com Inc.

Tariq Fancy, fost director pentru investiții durabile la BlackRock (corporație multinațională de gestionare a investițiilor), a scris un articol publicat în USA Today, recunoscând că Wall Street spală lumea financiară, făcând din investițiile durabile doar PR, ceea ce reprezintă o distragere a atenției de la problema schimbărilor climatice. Fancy a apărut ulterior pe CNBC și a declarat că „industria serviciilor financiare înșală publicul american cu practici de investiții sustenabile și favorabile mediului”.

ESG și „riscurile” asociate

Anne M. Finucane este vicepreședinte al Bank of America și este președinte al consiliului de administrație. În calitate de membru al echipei de conducere executivă, Finucane este responsabilă pentru poziționarea strategică a Bank of America și conduce eforturile de mediu, sociale și de guvernanță (ESG) ale companiei, finanțarea durabilă, desfășurarea capitalului și eforturile de politici publice.

Bună colaboratoare a lui Carney, Anne Finucane, vicepreședintele Băncii Americii, membru atât al PCAF, cât și al TCFD, descrie modul în care evaluează riscurile din portofoliul său de credite.

Astfel, constatăm că s-a oferit un scor pe baza nivelului de risc asociat cu 12 pericole potențiale: tornadă, cutremur, ciclon tropical, grindină, incendii, inundații fluviale, viitură, inundații de coastă, fulgere, tsunami, erupții vulcanice și furtună de iarnă.

Toate riscurile sunt definite ca fiind legate de emisiile de CO2, în ciuda faptului că nu există nicio dovadă științifică concludentă că acestea provocate de om ar putea să distrugă planeta prin încălzirea globală, cu atât mai puțin poate exista o legătură între industrie și erupția unui vulcan. Aceasta nu preocupă însă coloșii financiari care se pregătesc să strângă profituri de miliarde în următorul deceniu.

În același timp, „riscul investițional” al băncilor în petrol, gaze și cărbuni, precum și în alte sectoare industriale este revizuit, utilizând criteriile TCFD ale lui Carney. Adică, vești proaste pentru economii precum cele ale Poloniei sau Ungariei, deja puse la colț de UE, vești proaste pentru Șoșoacă și minerii ei, la fel și pentru țările în prag de aderare, precum Ucraina.

O altă parte cheie a pregătirii financiare pentru Marea Resetare este trecerea de la o economie cu consum energetic ridicat la una cu consum redus și ineficient din punct de vedere economic, utilizând prevederile Consiliului pentru standarde de contabilitate a durabilității (Sustainability Accounting Standards Board – SASB).

SASB susține că oferă „un set clar de standarde pentru raportarea informațiilor privind sustenabilitatea într-o gamă largă de probleme”. Dar cine sunt membrii SASB care oferă aceste „standarde” de armonizare a economiei cu „schimbările climatice”?

Nici o mare surpriză, vom regăsi în linii mari tot numele înșirate și în prealabil. Pe lângă cel mai mare administrator de fonduri din lume, BlackRock (peste 8 trilioane de dolari în administrare), tot aici apar Rockefeller Capital Management, Goldman Sachs, Vanguard Funds, Fidelity Investments, State Street Global, Carlyle Group și numeroase bănci importante, cum ar fi Bank of America și UBS.

Multe dintre acestea sunt responsabile pentru criza financiară globală din 2008. SASB, potrivit site-ului propriu, lucrează, „începând din 2011, în direcția unui obiectiv ambițios de dezvoltare și menținere a standardelor de contabilitate durabilă pentru 77 de industrii.”

Potrivit lui F. William Engdahl, consultant în domeniul riscurilor strategice, tot efortul vizează crearea unei rețele de entități financiare, la nivel planetar, care controlează averea combinată, inclusiv a fondurilor de asigurări și de pensii. Tot cei din SASB stabilesc regulile (standardele) și vor defini o companie sau chiar o țară după gradul de emisie de carbon. Iar în funcție de emisiile de carbon, calculate după propriile lor criterii, bancherii acordă sau nu investiții, susține Engdahl.

Ținta imediată transpare imediat și lovește în coloana vertebrală a economiei mondiale, adică industria de petrol și gaze, împreună cu industria cărbunelui. Să ne gândim doar ce înseamnă pentru o economie precum cea a Rusiei exporturile de gaze naturale, cum sunt pentru Statele Unite exporturile de gaz lichefiat.

Analiștii industriei petroliere spun că în următorii cinci ani sau mai puțin fluxurile de investiții în cel mai mare sector energetic din lume vor scădea dramatic. Și au dreptate!

Potrivit datelor prezentate de International Energy Agency, investițiile în energie au scăzut deja cu o cincime în 2020, iar estimarea finală pentru profitul aferent anului trecut ar putea arăta o contracție de o treime. Activitatea investițională a fost întreruptă de blocaje (lockdown-uri), dar și de o scădere accentuată a veniturilor, în special pentru petrol. Energia ar trebui să se afle în prima linie a impulsului mondial pentru dezvoltare durabilă, dar datele investiționale relevă o realitate diferită.

Reducerile investiției în aprovizionarea cu combustibil în 2020 se aplică tuturor tipurilor de resurse și companii. Unele dintre cele mai dramatice reduceri din sectorul petrolului și gazelor – în multe cazuri peste 50% – s-au numărat printre companiile axate pe gaze de șist din Statele Unite, pentru care perspectivele sunt acum sumbre. Fondurile disponibile pentru companii naționale de petrol, îndatorate și cu performanțe slabe, au secat și ele, pe măsură ce guvernele se luptă să compenseze deficitele acute de venituri.

În suferințe comparabile se află deja sectorul petrochimic sau cel al producătorilor de utilaje și echipamente. Nu mai interesează pe nimeni că, deocamdată, cărbunele furnizează peste o treime din producția globală de electricitate și joacă un rol crucial în industrii precum a fierului și oțelului.

„Având în vedere cât de centrală va fi tranziția energetică pentru perspectivele de creștere ale fiecărei companii, cerem firmelor să dezvăluie un plan pentru modul în care modelul lor de afaceri va fi compatibil cu o economie zero net”, a scris președintele și CEO-ul BlackRock, Larry Fink, în scrisoarea sa anuală din 2021 către șefii companiilor cu care lucrează.

BlackRock este cel mai mare grup de investiții din lume, cu peste 8 trilioane de dolari pentru investiții. Adică, 8 trilioane care vor ocoli orice asociere cu cei care se gândesc la combustibili fosili.

Administrația Biden își îndeplinește deja promisiunea de a elimina treptat petrolul și gazele, s-a văzut cât de zen a trecut peste concedierile și protestele generate de închiderea Keystone XL. Sectorul petrolului și gazelor și al derivaților, cum ar fi produsele petrochimice, se află în centrul economiei mondiale și generează venituri de trilioane de dolari. Mai exact, au generat.

Odată cu noua orientare politică și mai ales financiară, piețele vor înregistra un serios declin al investițiilor în petrol și gaze. Dar mai ales în petrol. Rolul păpușarilor de la Davos și al actorilor financiari ESG este de a garanta acest lucru. În consecință, prețurile pentru energie vor crește. Costul energiei electrice în țările industriale va deveni prohibitiv. Altminteri, o corporație multinațională va fi capabilă să plătească factura, în timp ce o companie privată independentă își va trage obloanele.

Poziție ambiguă deocamdată în UE, oricât de sonoră ar fi gargara antirusească și proamericană, căci la nivel de țări, Germania, Franța, Austria, Ungaria etc. par să aibă interese cât se poate de serioase pe piața rusească. Iată că, în același timp, celebrele panseuri ale lui Klaus Schwab privind imposibilitatea întoarcerii la ce a fost înainte de pandemie, devin realități. Și nu din cauza piețelor, nu din cauza economiei, industriilor, oamenilor, ci exact din cauza „elitei” de la Davos și a corporațiilor financiare care „resetează” întreaga economie mondială, deturnând economia și piețele de la parcursul lor firesc, natural, doar ca să obțină profituri colaterale.

Un pic de marxism! Redistribuirea capitalului

Din 2008 până în 2015, Ottmar Edenhofer a fost unul dintre co-președinții Grupului de lucru III al Grupului interguvernamental privind schimbările climatice (IPCC) „Atenuarea schimbărilor climatice” al Națiunilor Unite.

Edenhofer spune că interesul său pentru filozofie și economie a fost influențat de lecturile sale din operele lui Henry George, Karl Marx, Max Weber, Ludwig Wittgenstein și John Dewey.

În 2010, exact când lucra la ONU, Ottmar Edenhofer, altminteri unul dintre experții mondiali în politica schimbărilor climatice, a declarat: „Trebuie să spunem clar că redistribuim de facto bogăția lumii prin politica climatică. Lumea trebuie să se elibereze de iluzia că politica climatică internațională este politică de mediu. Asta nu mai are aproape nimic de-a face cu politica de mediu”. Mai clar de atât nu o putea spune nimeni! Sursa: Investor’s Business Daily.

Karen Christiana Figueres Olsen, secretar executiv al Convenției-cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice (2010-2016), a făcut o declarație similară.

„Este pentru prima dată în istoria omenirii când ne propunem sarcina de a schimba în mod intenționat, într-o perioadă de timp definită, modelul de dezvoltare economică care domnește de cel puțin 150 de ani, de la Revoluția industrială. Aceasta este probabil cea mai dificilă sarcină pe care am avut-o vreodată, și anume aceea de a transforma intenționat modelul de dezvoltare economică pentru prima dată în istoria omenirii”.

Marea Resetare a celor de la Davos și a organizațiilor globale nu este pur și simplu o teorie a lui Klaus Schwab, care meditează asupra devastării economice provocată de Covid. A fost planificată, după cum vedem, și, în mod indubitabil, are întreaga susținere a coloșilor financiari ai planetei.