E stare de alertă la Universitatea de Stat din Ohio. Atacatori încă neidentificaţi ar fi deschis focul în campusul universităţii din Columbus.
Oficial nu se ştie nimic nici despre atacator sau atacatori, nici despre posibile victime. Totuşi, presa locală vorbeşte despre cel puţin opt persoane împuşcate şi transportate la spital. Una dintre ele este în stare critică, potrivit presei locale.
Alte surse vorbesc despre nouă persoane rănite, dintre care una ar fi murit. Informațiile vin însă de la jurnaliștii care au ajuns primii la fața locului și nu au fost confirmate de autorități.
Alerta a fost dată în urmă cu aproximativ o oră, deja campusul a fost încercuit de poliţişti şi agenţi FBI.
Pe contul de Twitter al universității a apărut mesajul: „Atacator în campus. Fugi. Ascunde-te. Luptă”.
Atacatorul s-ar ascunde într-o anexă a universității. Există și relatări despre un al doilea atacator, care ar fi fost deja ucis de poliție, dar această informație nu a fost confirmată.












































