Atât s-a putut…

Presiunea pusă în ultimele zile pe decidentul politic a accelerat discuțiile despre implementarea unor măsuri care să ducă la scăderea prețului la pompă, astfel că în final s-a venit și cu o soluție: reducere cu 50 de bani – împărțită „frățește” cu ­benzinarii: jumătate de la stat, jumătate de la ei.

• România intră în era comunicațiilor cuantice
• AFT, companie românească, arată cum putea fi interceptată drona care a explodat în Portul Constanța. MApN are sistemul care ne-ar putea apăra aici, dar îl ignoră, preferând să dea banii altor state
• Guvernul României: Ucrainenii au pierdut controlul asupra a patru drone. Una dintre ele este cea care a explodat în Portul Constanța
• În România, contrabanda cu țigări și produsele contrafăcute ajung la 6,9% și generează pierderi de 324 milioane euro
• Primul vaccin creat de inteligența artificială

Pentru a înțelege mai bine situația, să vedem însă, din ce este format prețul de 9,20 lei/l la motorină:

•  5,25 lei/l este prețul motorinei pe piețele internaționale;

•  3,20 lei/l sunt acciza și TVA-ul (acciza fiind fixă, 1,73 lei/l) ;

•  0,75 lei/l este venitul care se împarte între companiile ce asigură transportul de la producător sau importator, distribuția și costul cu stocurile obligatorii.

Se vede ușor că plafonarea nu poate fi o soluție decât în condițiile în care statul și-ar fi asumat să compenseze distribuitorii de combustibil pentru diferență, în caz contrar – ținând cont că marjele acestora sunt minuscule (75 bani este venit, nu profit), piața ar fi putut fi rapid blocată de penurie. Nicio companie din domeniu nu ar fi fost capabilă să suporte diferențe de preț mari pe o perioadă mai lungă de timp.

Nici reducerea semnificativă a taxării nu putea fi o soluție, deficitul bugetar al României fiind uriaș – ea este singura țar membră UE în procedură de deficit excesiv înainte de pandemie, deficit cauzat de acțiuni extrem de hotărâte ale guvernelor Dragnea, în sensul distrugerii echilibrului bugetar la care ajunsesem cu greu după criza din 2008: au fost reduse impozite, au crescut pensii și salarii pentru bugetari, banii au fost risipiți. Acum orice leu în minus la buget sau orice leu în plus de la buget reprezintă un împrumut cu niște dobânzi pe care mulți nu prea le mai vedeau posibile: peste 9%/ an.

Să revenim la această măsură de reducere cu 50 de bani/l și să analizăm logic implicațiile ei:

•  în primul rând, nu vorbim de o plafonare, ci de o scădere a prețului la pompă;

•  scăderea de preț va fi posibilă doar pentru benzinarii care sunt integrați în lanțuri mari (producție și/sau rafinare), acolo unde pierderea celor 25 de bani (o treime din venit!) va putea fi absorbită în urma profiturilor din amonte; benzinarii independenți vor dispărea, cel puțin pe perioada aplicării măsurii (3 luni, dacă nu se prelungește);

•  scăderea de preț va genera normal creșterea consumului, mai ales că vin vacanțele și plimbările vor fi la ordinea zilei;

•  creşterea consumului în condițiile în care oferta nu are cum să crească (din mai multe cauze, inclusiv războiul pornit de Rusia în Ucraina) va trage în sus de preț; după scăderea inițială de 50 de bani, vom vedea cum acesta crește din nou și nu trebuie să ne mirăm dacă în câteva săptămâni prețurile la pompă vor trece iarăși de 9 lei;

•  când cele 3 luni vor trece (în octombrie), prețul – cât o fi el atunci – va crește peste noapte cu 50 de bani și va depăși probabil 10 lei;

•  ținând cont că doar 25% din consum este asigurat din producția internă de petrol, creșterea stimulată de reducerea prețului va fi acoperită exclusiv din import, ceea ce va agrava deficitul balanței comerciale aflat deja la cote amenințătoare;

•  cei 25 de bani/l suportați de buget vor însemna cel puțin 500 milioane de lei (pe 3 luni), bani pe care evident că guvernul nu îi are puși de o parte, ci îi va împrumuta, ceea ce va duce la creșterea corespunzătoare a deficitului bugetar și a datoriei publice;

•  datoria publică este evident, „publică”, deci o vor plăti atât plimbăreții, cât și cei care nu au mașină personală, ceea ce nu prea pare etic…

Având în vedere implicațiile, se pare că cel mai bun lucru pe care putea să îl facă guvernul acum era să reziste presiunii și să nu facă nimic!

De fapt să nu facă nimic în legătură cu acest subiect (prețul la combustibil) pe care pur și simplu nu îl poate controla. Decidenții (guvern, parlament) puteau însă să facă mult mai mult pentru a asigura creșterea ofertei de energie (gaze, energie electrică) acolo unde, din fericire, chiar avem resurse (gaze) ce pot fi exploatate sau soluții pentru a crește producția de energie electrică din diverse surse (hidro, nuclear, solar, eolian sau chiar gaze).

Din păcate însă, acolo unde se poate face ceva bun, decidentul nostru face exact invers. În loc să investească sau să atragă investitori, blochează. Dau aici doar câteva exemple:

•  producția de gaze on-shore este într-un declin accentuat începând din 2017, pentru că prin Legea nr. 73/2018 impozitul pe venitul obținut din vânzarea producției de gaze a fost majorat la 80%, fără ca investitorul să-și poată deduce investiția din baza de calcul al acestuia; ca rezultat nu s-au mai putut face investiții în producție, iar fără investiții producția a intrat într-un declin absolut natural;

•  producția de gaze offshore a fost blocată prin Legea nr. 256/2018, iar Exxon și-a vândut participația la principalul zăcământ din Marea Neagră către Romgaz, care acum așteaptă decizia de a investi în exploatare împreună cu OMV; singurul rezultat concret al „Legii 256” au fost cei un miliard de dolari plătiți de Romgaz (companie de stat) către Exxon, gazul fiind încă la mii de metri sub fundul mării…

•  decizia păguboasă de a bloca investițiile în exploatarea gazului putea fi înțeleasă în 2018 prin acomodarea intereselor rusești (creșterea dependenței de gazul lor, dar și evitarea amplasării unor platforme americane între Sevastopol și Constanța) de către decidenții de atunci, în dauna interesului național de a ne asigura independența energetică – dar în niciun caz nu poate fi înțeles același tip de măsuri (supraimpozitarea cu 80% și a producției de energie electrică începând din 1 aprilie 2022) în plin război al Rusiei împotriva Ucrainei, țara cu care ne învecinăm atât în nord cât și, mai ales, la gurile Dunării…

Să recapitulăm în încheiere:

•  decidentul nostru politic blochează investițiile în capacități noi de producție de energie prin supraimpozitare;

•  tot decidentul nostru subvenționează masiv din bani împrumutați, consumul – consumul fiind stimulat prin prețuri (relativ) mici nu este deloc stimulată raționalizarea lui și reducerea risipei;

•  subvenționarea consumului se face prin amplificarea celor două deficite „gemene”, deficitul bugetar și cel comercial.

Care poate fi concluzia? Și atunci – 2018 și acum – 2022, atât s-a putut…