Lagărul de la Auschwitz a devenit pentru întreaga lume un simbol al terorii, genocidului și Shoah-ului (termenul ebraic folosit pentru a descrie genocidul comis de Germania nazistă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial). A fost înființat de germani la mijlocul anului 1940 la periferia orașului Oświęcim, pe care naziștii îl încorporaseră în cel de-al Treilea Reich.
- Deputat USR: În mod oficial, Nicușor Dan este idiotul util al PSD Grindeanu și sluga Securistanului!
- Veştea, primul mesaj către liberali: Nu e o amenințare!
- Tomac „ne-a îmbrățişat” şi-a plecat. Liberalul Adrian Veştea, nominalizat de Nicuşor Dan. Bolojan: Un act ostil, o încercare de a rupe PNL
- Simona Halep s-a retras. „Nu regret nimic și vreau doar să mulțumesc vieții și universului pentru tot ceea ce am primit”
- Acum 3 ani, România avea cea mai ieftină benzină din Europa. Azi e la nivelul din cele mai scumpe state membre UE
Mică istorie
Motivul pentru înființarea lagărului a fost numărul tot mai mare de arestări în masă ale polonezilor și supraaglomerarea închisorilor existente. Primul transport de polonezi a sosit la KL Auschwitz la 14 iunie 1940 de la închisoarea din Tarnów. Inițial, acesta trebuia să fie un alt lagăr de concentrare înființat de naziști încă de la începutul anilor 1930. Auschwitz a îndeplinit această funcție pe tot parcursul existenței sale, chiar și atunci când – din 1942 – a devenit simultan unul dintre centrele „Endlösung der Judenfrage” (soluționarea definitivă a problemei evreiești) – planul nazist de asasinare a evreilor care trăiau în teritoriile ocupate de cel de-al Treilea Reich.

La 27 ianuarie 1945, pe fondul ofensivei generale împotriva armatelor germane de pe frontul de est, trupele sovietice au eliberat aproximativ 7.000 de oameni, aflați în lagărul de concentrare și exterminare de la Auschwitz-Birkenau. Destinat inițial detenției prizonierilor politici polonezi, din 1942 el s-a ocupat în special de exterminarea evreilor din Europa. În perioada 1940-1945 peste 1,1 milioane de persoane au fost ucise aici, 90% fiind evrei, printre celelalte victime aflându-se între 70.000 și 75.000 de polonezi, 21.000 de romi, 15.000 de prizonieri de război sovietici și între 10.000 și 15.000 alți deținuți, potrivit datelor Muzeului Auschwitz-Birkenau.
Lagărul inițial, Auschwitz I, a fost înființat în mai 1940, după ocuparea Poloniei de către trupele germane, la 60 de kilometri sud-vest de Cracovia, într-un fost complex al armatei poloneze. Principalul motiv al înființării lagărului a fost acela că arestările în masă ale polonezilor, pe motive politice, creșteau dincolo de capacitatea închisorilor locale existente. Primul transport de polonezi a ajuns la Auschwitz din închisoarea Tarnów pe 14 iunie 1940. Însă, de la sfârșitul anului 1941, asasinările prin împușcare asupra evreilor au evoluat într-un plan cuprinzător, sistematic, pe care naziștii l-au denumit „Soluția finală a Problemei Evreiești în Europa”.

Germania nazistă a desemnat pe evreii din întreaga Europă pentru exterminarea totală. În acest scop, naziștii au mobilizat întregul aparat al guvernului, armata, SS, poliția și industria. Regimurile colaboraționiste, împreună cu membrii ai populației locale din țările ocupate s-au înrolat, de asemenea, la acest efort. Milioane de evrei din întreaga Europă au fost arestați și deportați cu trenurile de marfă în lagărele de exterminare. Aproximativ trei milioane de evrei au fost uciși în lagărele de exterminare, incluzând Auschwitz-Birkenau, Treblinka, Belzec, Chelmno, Majdanek și Sobibor.
Ororile petrecute la Auschwitz nu au ajuns imediat la urechile publicului. Abia în aprilie 1945 au apărut primele relatări la serviciul german al BBC. Atunci, omenirea a fost îngrozită de felul cum erau torturați, omorâți, gazați, chinuiți cu un sadism greu de imaginat, folosiți drept cobai pentru tot felul de experimente medicale. Mulți ani după război, germanii nu au acceptat ideea că ororile din război au fost făcute de conaționalii lor.
Din 1996 a fost stabilită data de 27 ianuarie drept zi a comemorării victimelor holocaustului. Cu toate acestea, deși se vorbește mult despre holocaust, deși s-au realizat filme chiar și la Hollywood, deși se învață și în școală, un studiu realizat de o organizație a comunităților evreiești releva că unul din zece americani crede că holocaustul a fost provocat de evrei.
50 de supraviețuitori vor participa la eveniment
Ceremonii de comemorare la 80 de ani de la eliberarea lagărului Auschwitz-Birkenau urmează să aibă loc azi la situl acestui fost lagăr nazist german, reunind aproximativ cincizeci de supraviețuitori, transmite France Presse.
Sub poarta de intrare istorică în Birkenau, aceștia vor lua parte la o ceremonie oficială, alături de zeci de lideri, printre care regele Marii Britanii Charles al III-lea și președintele francez Emmanuel Macron, precum și cancelarul și președintele Germaniei, Olaf Scholz și Frank-Walter Steinmeier. Nici în acest an, cum se întâmplă din 2022, niciun reprezentant al Federației Ruse (eliberatoarea de facto a prizonierilor din Auschwitz) nu a fost invitat să ia parte la ceremonie, la care vor participa 54 de delegații internaționale.

„Anul acesta, ne concentrăm pe supraviețuitori și pe mesajul lor”, a declarat, pentru AFP, Pawel Sawicki, purtătorul de cuvânt al muzeului Auschwitz. „Nu vor exista discursuri ale politicienilor”, a subliniat el.
Potrivit organizatorilor, aceasta ar putea fi ultima comemorare importantă care să reunească un grup mare de supraviețuitori.
„Știm cu toții că peste zece ani, pentru cea de-a 90-a comemorare, nu va mai fi posibil să avem un grup atât de mare”, a spus Sawicki.
Zvonurile privind posibila participare a premierului israelian Benjamin Netanyahu la ceremonii au stârnit, de asemenea, controverse.
Anul trecut, Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare pe numele lui Netanyahu, suspectat de crime împotriva umanității și crime de război.
La cererea președintelui polonez Andrzej Duda, guvernul polonez a confirmat luna trecută că nu îl va aresta pe Netanyahu dacă va vizita Auschwitz, chiar dacă se pare că liderul israelian nu are nicio intenție să vină.
Israelul va fi reprezentat de ministrul educației, Yoav Kisch.
















































