Cunoscutul avocat Florentin Țuca, fondator al firmei Țuca, Zbârcea & Asociații, își exprimă dezaprobarea față de solicitarea de includere a avocaților în grupurile prioritare de vaccinare împotriva noului coronavirus, pe care președintele Uniunii Naționale Barourilor din România, Traian-Cornel Briciu, a adresat-o ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, în data de 1 decembrie.
- Acum 3 ani, România avea cea mai ieftină benzină din Europa. Azi e la nivelul din cele mai scumpe state membre UE
- Proiect. Șefii instituțiilor care nu acționează pentru recuperarea prejudiciilor constatate de Curtea de Conturi riscă închisoare până la cinci ani
- Factura de energie a devenit locul unde se întâlnesc tot mai multe ambiții politice, economice și sociale
- Oligarhul înșelat
- Lumea are primul ei trilionar
Președintele UNBR își argumentează solicitarea către ministrul Sănătății prin faptul că „avocatul este un profesionist indispensabil în justiție”. Neincluderea avocaților în grupurile prioritare pentru administrarea vaccinului anti Covid ar crea „un standard diferit de protecție între personalul instanțelor și profesioniștii care sunt considerați de lege parteneri indispensabili ai justiției și care își desfășoară activitatea în aceleași locații”, argumentează Briciu.

„Uniunea Națională a Barourilor din România (U.N.B.R.) apreciază strategia de vaccinare împotriva noului coronavirus și, pe această cale, solicită includerea avocaților în categoria persoanelor care își desfășoară activitatea în domenii – cheie, avute în vedere pentru constituirea grupurilor prioritare la administrarea (facultativă) a vaccinului.
Justificăm această solicitare prin faptul că avocatul este un profesionist indispensabil în actul de justiție.
Activitatea judiciară nu se poate opri iar aceasta se desfășoară preponderent prin participarea la ședințe de judecata, existând un risc ridicat de contaminare pentru toți participanții la actul judiciar.
Avocații sunt expuși riscului de contaminare cu noul coronavirus prin raportare la specificul activității pe care o desfășoară, la fel ca si judecători, procurorii sau auxiliarii instanțelor judecătorești.
Neincluderea avocaților în categoriile de persoane ce constituie grupurile prioritare pentru administrarea vaccinului împotriva noului corona virus ar fi de natură să creeze un standard diferit de protecție între personalul instanțelor și profesioniștii care sunt considerați de lege parteneri indispensabili ai justiției și care își desfășoară activitatea în aceleași locații. În cele din urmă, succesul strategiei de vaccinare depinde de caracterul coordonat al acesteia, fapt realizabil numai în condițiile în care toți cei care lucrează în instanțe și parchete, indiferent de poziția, în actul de justiție dispun de condiții egale.
Uniunea Națională a Barourilor din România stă la dispoziție pentru orice detaliu relativ la numărul total al avocaților, repartizarea pe barouri și orice alte informații sau acțiuni care pot conduce la o soluționare favorabilă a solicitărilor noastre.”, scrie Traian-Cornel Briciu în solicitarea adresată ministrului Nelu Tătaru.
Profund revoltat de acest demers, avocatul Florentin Țuca îi cere public președintelui UNBR să răspundă la o serie de întrebări al căror răspuns i-ar putea justifica inițiativa.
Țuca face precizarea, încă de la început, că scrisoarea deschisă este „un demers în nume strict personal”.
„Stimate Domnule Președinte,
Mărturisesc că este prima mea intervenție publică sub umbrela unei scrisori deschise. Prima și, sper, ultima, întrucât de la primul rând simt deja disconfortul unei puneri în scenă care nu mă încântă deloc. Din capul locului, fac mențiunea că este un demers în nume strict personal, fără absolut nici o legătură de reprezentare cu societatea de avocatură pe care o coordonez.
Este un apel motivat de recenta intervenție a UNBR care – prin vocea Dumneavoastră- solicita Ministrului Sănătății includerea avocaților în categoria persoanelor care își desfășoară activitatea în domenii – cheie, avute în vedere pentru constituirea grupurilor prioritare la administrarea (facultativă) a vaccinului.
Ca avocat membru al Baroului București, îmi exprim profunda dezaprobare a demersului inițiat de UNBR, mă declar în afara categoriei pe care pretindeți că o reprezentați și vă solicit public să vă justificați această inițiativă prin răspunsuri la câteva întrebări:
1. Care este temeiul de drept (fundamentul statutar) care vă permite să mă includeți în așa numitul grup prioritar la administrarea (facultativă) a vaccinului?
2. Ați consultat colegii de breaslă înainte de inițierea acestui demers? Dacă da, când și cum?
3. Este cumva grupul prioritar la care faceți aluzie o expresie a derogării de la principiul constituțional că toți cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări?
4. În apelul Dumneavoastră pomeniți în trei rânduri de noul coronavirus. Ce este el și care-i diferența față de cel vechi?
5. În scrisoarea Dumneavoastră ziceți că apreciați strategia de vaccinare împotriva noului coronavirus. Puteți explica, vă rog, care este această strategie și care sunt beneficiile ei de apreciat?
6. După ce afirmați că apreciați strategia de vaccinare, menționați că în cele din urmă, succesul strategiei de vaccinare depinde de caracterul coordonat al acesteia, fapt realizabil numai în condițiile în care toți cei care lucrează în instanțe și parchete, indiferent de poziția, în actul de justiție dispun de condiții egale. Făceți-mă să pricep: este această strategie de vaccinare un succes deja de apreciat sau depinde cumva de caracterul coordonat care, înțeleg eu, încă nu e pus în practică?
7. În ce temei solicitarea Dumneavoastră ar urma trimisă Ministrului Sănătății? Are cumva ministrul Sănătății competența de a decide care grupuri sunt prioritare la administrarea (facultativă) a vaccinului?
8. În fond, care vaccin?… Vaccinul produs de compania A sau vaccinul realizat de firma B? Vaccinul testat și care se autodeclară perfect în proporție de 95% sau vaccinul neverificat și care – netestat încă- are șanse teoretice de infailibilitate de 100%? Vaccinul omologat sau vaccinul neomologat? În prima variantă, vaccinul omologat în SUA, sau cel omologat în Nigeria ori Kazahstan?
9. În fine, o ultimă curiozitate: de ce când vă referiți la administrarea (facultativă) a vaccinului plasați adjectivul între paranteze? Cumva pentru că mâine-poimâine el, adjectivul, ar urma să fie eliminat ca vetust?”, scrie Florentin Țuca.















































