Românii au toate drepturile prezăvute în Constituţie, cu unele restricţii, tocmai pentru a se proteja pe ei şi pe ceilalţi membri ai comunităţii. Asta susţine Renate Weber, Avocatul Poporului pentru Q Magazine. Instituţia face verificări pentru a se asigură că nu vor exista încălcări ale drepturilor cetăţeneşti şi abuzuri din partea autorităţilor pe durata stării de urgenţă cauzată de noul coronavirus.
„Monitorizăm cu mare atenţie şi primim informaţii despre ce se întâmplă cu punerea în aplicare a măsurilor prevăzute de decretul privind starea de urgenţă.
În ultimele zile, au apărut informaţii în spaţiul public că s-a întâmplat o revoltă în Penitenciarul din Satu-Mare şi are legătură cu măsurile pe care le-a luat ANP. Colegii mei verifică aceste informaţii. A apărut şi o solicitare adresată ANCOM pentru închiderea unui site de ştiri pentru că a dat informaţii false.
Trebuie să ne asigurăm că măsurile luate pun în aplicare decretul prezidenţial sunt în litera şi spiritul lui şi nu se realizează abuzuri. Vom analiza şi decretul în sine, pentru a vedea dacă unele măsuri nu sunt prea vagi şi dau posibilitatea unor intrepretări şi acţiuni abuzive.
Oamenii au toate drepturile pe care le au avut şi până acum, doar exerciţiul unor drepturi expres menţionate în decret poate să fie restricţionat. Dar noi nu ne pierdem drepturile în perioada aceasta.
Viaţa fiecăruia dintre noi trebuie să se schimbe, să renunţăm la unele lucruri pe care le făceam în mod obişnuit. Renunţăm la ele ca să ne protejăm pe noi înşine, dar şi pe ceilalţi. De exemplu, am introdus telemunca, dar la sediul central şi în birourile teritoriale asigurăm permanenţa, pentru că oamenii ne sună cu problemele lor.
Am introdus măsura suspendării acordării audienţelor, am făcut un apel către oameni să nu vină personal să depună petiţii, să o facă prin poştă, email sau fax. Ieri, eram în contact cu toţi colegii mei de parcă am fi fost în jurul unei mese, când, de fapt eram în faţa unui telefon sau tablete.
E o perioadă când trebuie să fim mai atenţi şi mai prezenţi decât până acum. Din păcate, nu mai putem să facem anchete.
În ultimii ani omenirea a trecut prin tot felul de crize. Să ne aducem aminte ce a însemnat şocul îngrozitor al primelor atacuri teroriste şi după aceea cum am văzut că s-au răspândit pe planetă. Ne-am readaptat cumva şi am învăţat să trăim şi cu acest pericol, iar viaţa a mers mai departe.
Acum suntem în situaţia în care, fiind un virus necunoscut, trebuie să îi protejăm pe cei care sunt mai în vârstă, sunt mai vulnerabili, pentru că au afecţiuni cronice care pot să degenereze. Ne schimbăm comportamentul pentru o perioadă de timp şi avem speranţa că, între timp, se va descoperi şi se va pune îm practică un vaccin sau un tratament care să fie eficient. Dar, trebuie să mergem mai departe.
Mă preocupă situaţia economico-financiară. Astăzi, preşedintele Băncii Central Europene a anunţat că pune la dispoziţie 750 de miliarde de euro. Este o sumă importantă pentru ajutorarea firmelor. Sper ca Guvernul nostru să ştie să acceseze aceşti bani, să-i ceară, pentru că noi vom fi loviţi destul de puternic şi de virus şi de consecinţele lui.
Activitatea se reduce, pe alocuri se întrerupe complet şi sper ca formele de ajutor financiar să nu fie date doar către firmele mari, ci şi către IMM-uri, pentru că ele sunt coloana vertebrală a economiei unei ţări. Ele asigură acea clasă de mijloc de care avem atâta nevoie şi care dau de muncă multor oameni care sunt contributori la bugetul de stat.
Aştept să fie luate şi alte măsuri: credite bancare cu o dobândă foarte mică, amânarea plăţii unor rate, inclusiv când este vorba despre utilităţi. Populaţia României în general nu este una bogată, este săracă. Este nevoie să nu adâncim această sărăcie, ci să-i ajutăm pe oameni să treacă prin această criză.
Ne vom reveni. Vom trăi, poate, diferit. Vom şti, poate, să ne pregătim pentru următoarea criză care va apărea. Sper că de fiecare dată, din aceste situaţii extreme, ştim să tragem nişte învăţături.
Şi poate ne revenim cu un pic de solidaritate în ţara asta pentru că în ultimii ani am pierdut sensul noţiuni şi avem nevoie să fim împreună.” , a declarat Renate Weber, Avocatul Poporului.

















































