Actual

BEC o răzbună pe Lasconi: USR nu-l poate susține pe Nicușor Dan

Biroul Electoral Central a decis astăzi eliminarea tuturor materialelor de propagandă electorală online ale USR, după ce partidul și-a retras sprijinul pentru candidata Elena Lasconi și a anunțat susținerea lui Nicușor Dan.

Decizia BEC este fundamentată în baza prevederilor regulamentului UE 2024/900, ale legii 334/2025 privind finanțarea campaniilor electorale și ale OUG 1/2025. Conform BEC, în campania electorală, partidele politice pot difuza materiale publicitare doar în favoarea propriilor candidați. 

Potrivit BEC, atât timp cât partidul USR a propus un candidat cu respectarea prevederilor legale, în persoana Elenei Lasconi, iar în materialul publicitar politic care face obiectul analizei BEC, același partid, prin folosirea siglei partidului în cuprinsul materialului, face propagandă electorală, în sensul art. 36 alin. (7) din Legea nr. 334/2006, în favoarea unui alt candidat înscris în aceeași procedură electorală pentru alegerea Președintelui României, respectiv în favoarea lui Nicușor Dan, „acest aspect se transpune într-o încălcare a dispozițiilor legale’, întrucât, prin susținerea acordată după expirarea datei de definitivare a candidaturilor unui alt candidat decât cel propus inițial, în fapt, partidul USR, cu ignorarea acelorași dispoziții legale, face o nouă propunere de candidatură după expirarea perioadei de depunere a candidaturilor, ‘ceea ce este inadmisibil”.

„Această constatare impune consecința că, atât timp cât partidul USR are un candidat care participă în competiția electorală, în primul tur de scrutin, această formațiune politică nu poate face campanie electorală de orice fel unui alt candidat care participă în același proces electoral”, precizează BEC.

Într-un comunicat de presă, AUR anunță că decizia BEC reprezintă o victorie a statului de drept.

„Biroul Electoral Central a admis astăzi, 12 aprilie, plângerea partidului Alianța pentru Unirea Românilor referitoare la campania electorală nelegală desfășurată de USR în favoarea candidatului independent Nicușor Dan. BEC confirmă astfel ceea ce AUR a susținut: un partid politic nu poate face campanie pentru alt candidat decât cel pe care l-a propus oficial, în cazul USR fiind vorba despre doamna Elena-Valerica Lasconi. AUR consideră că decizia BEC reprezintă o victorie a statului de drept și a principiilor democratice care trebuie să guverneze orice proces electoral. După rămânerea definitivă a candidaturilor, așa cum s-a întâmplat în cazul doamnei Lasconi, nu există niciun mecanism legal care să permită unui partid să își abandoneze candidatul și să continue campania pentru altcineva”, transmite AUR.

Potrivit reprezentanților formațiunii, „este evident că acțiunile USR de abandonare a propriului candidat și redirecționarea resurselor de campanie către Nicușor Dan reprezintă o încălcare flagrantă a legislației electorale”.

„Nu poate exista democrație autentică fără respectarea regulilor jocului, iar aceste reguli sunt stabilite tocmai pentru a asigura transparența și echitatea competiției politice, evitând situațiile de campanie electorală mascată sau utilizarea resurselor în beneficiul altor candidați decât cei propuși. Sesizarea Autorității Electorale Permanente, dispusă de BEC, pentru constatarea contravențiilor săvârșite de USR și aplicarea sancțiunilor corespunzătoare, demonstrează gravitatea încălcărilor comise. Acest demers confirmă că nu a fost vorba despre o simplă chestiune de interpretare a legii, ci despre o încălcare deliberată și sistematică a normelor care reglementează finanțarea și organizarea campaniilor electorale”, concluzionează comunicatul AUR.

Prin urmare, un partid politic nu are dreptul să promoveze un candidat diferit de cel care și-a înscris candidatura cu susținerea partidului în cauză.

Nicușor Dan susținea astăzi că până în acest moment nu a primit donații din partea unor membri USR pentru campanie, „dar probabil că vor exista, în nume personal”.

De asemenea, el afirma că USR îl susține în cursa pentru Președinție „așa cum fac PMP, Forța Dreptei (…) și cetățeni și partide care ne susțin”.

Referindu-se la retragerea sprijinului USR pentru candidata Elena Lasconi, Nicușor Dan consideră că „lucrul important este că în momentul de față s-au clarificat opțiunile”.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top