Actual

Biblia sau Coranul? Despre femei, război și pace între Occidentul creștin și Orientul islamic

Ce datorează Europa, America de Nord și țările lumii libere înțelegerii creștine asupra femeii? Este perspectiva biblică echivalentă cu ideologia talibanilor sau a sectei wahabiste?

Timp de două zile, vom dezbate într-o conferință inedită diferențele evidente și asemănările aparente dintre creștinism și islam. Într-o lume unde statuile trecutului sunt demolate, iar simbolurile creștine sunt blasfemiate, redescoperirea virtuților evanghelice devine imperativă.

Conferința de la Sinaia intitulată Biblia sau Coranul? Femeia și familia între Orient și Occident se adresează liderilor din comunități educaționale, culturale, antreprenoriale și religioase care-și doresc să învețe mai mult despre geniul creștinismul într-o epocă de apostazie generalizată.


Atelierele noastre vor include seminarii și ateliere menite să îmbunătățească nu doar înțelegerea teoretică a familiei, ci și comunicarea practică între soți, părinți și copii.

Accesează oferta *Early Bird* cu reducere de 20% aici.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top