În aprilie 2020, Biblioteca Județeană Antim Ivireanul din Vâlcea a stabilit un record mondial. Am venit să văd cu ochii mei cărțile rare de aici, dar și vitraliile cupolei care o fac unică în lume. M-a așteptat directorul Remus Grigorescu. M-a condus printre rafturi, printre cifre și prin istoria locului despre care spune că „atât timp cât va exista nevoia de lectură și dorința de cunoaștere, Biblioteca va dăinui”.
- Coaliția condusă de euroscepticul Rumen Radev câștigă zdrobitor alegerile din Bulgaria
- Khaled Hassan: Încercând să ștergem o identitate masculină mândră și sănătoasă, nu am eliberat societatea, ci am distrus-o
- „Legături primejdioase”: Axa Călin Georgescu-Simion-PSD
- Deschisă, închisă, redeschisă, iar închisă… și bombardată
- Dinescu, această pasăre Phoenix care va renaște din cenușa casei sale

Zilele acestea, Biblioteca Antim Ivireanul din Râmnicu Vâlcea găzduiește o Expoziție de steaguri
Spuneți-ne câteva cifre relevante!
Biblioteca publică modernă s-a înființat la 1 noiembrie 1950, cu titulatura Bibliotecă Centrală Regională, având o dublă funcție, aceea de „for coordonator al bibliotecilor locale” și „cel mai important depozit de carte și periodice din această zonă”. Începând cu jumătatea secolului al XIX-lea și până în anul 1950, pe teritoriul județului Vâlcea au funcționat, fie în sedii separate, fie în incinta școlilor, mai multe biblioteci publice.
Din anul 1950 până în anul 2004, când, la 21 iunie, a fost inaugurat primul sediu propriu al instituției, Biblioteca Județeană Vâlcea a trecut prin numeroase schimbări, atât în ceea ce privește spațiile în care și-a desfășurat activitatea, cât și din punct de vedere al denumirii purtate și, bineînțeles, în privința creșterii cantitative și calitative a fondului de carte, a numărului de utilizatori și, nu în ultimul rând, a diversificării programelor și serviciilor adaptate nevoilor de lectură, de educație și loisirs ale întregii comunități.
Suprafața este una absolut generoasă, de aproximativ 3800 mp și găzduiește peste 500 000 de unități de bibliotecă (cărți, periodice, documente multimedia).
Suntem 58 de slujitori ai cărții și ne putem mândri cu faptul că, în ultimii 4 ani, am înregistrat un număr de peste 12.000.000 de vizite la bibliotecă.
37 de lucrări de patrimoniu
„Usus et authoritas, id est, liber loquens”, cel mai vechi volum, este un dicționar de versificație tipărit la Londra în anul 1626
11 titluri tipărite la Râmnic (1743-1784)
Toate volumele românești vechi sunt cărți liturgice – fie cu un cuprins de origine biblică, fie alcătuite pe baza tradiției bisericeşti și sunt tipărite în „slova veche”, adică cu alfabet chirilic.

„Bugetul destinat cărții, în ultimii 4 ani, a fost de două ori mai mare. Asta a permis bibliotecii să facă achiziții importante de carte nouă. Numărul de utilizatori a crescut de la 10.000 la 38.000. În ultimii 4 ani, „Antim Ivireanul” a avut peste 12 milioane de vizitatori (fizici sau online).” Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu
Pare o cifră neverosimilă!
Vă asigur că este cât se poate de real. Am inclus în această categorie atât utilizatorii persoane fizice, cât și pe cei virtuali. De aceea, la capitolul „recorduri”, voi aminti, în primul rând, faptul că, la nivel național, timp de cinci ani consecutivi, ne-am situat pe primul loc în privința numărului de utilizatori activi la 1000 de locuitori.
Un alt record demn de a fi adus la cunoștința publicului este acela că primul Centru Europe Direct funcțional într-o bibliotecă publică din România este găzduit aici, începând cu anul 2008.
Mai mult decât atât, am fost primii din cadrul Sistemului Național de Biblioteci publice care au implementat Biblionet, program ce a vizat construirea unui sistem durabil și modern de biblioteci publice. Nu știu cât de potrivit este să ne autoevaluăm sau să ne autoapreciem, însă premiile acordate, de-a lungul timpului, de organisme avizate, pentru contribuții biblioteconomice inovatoare, pentru promovarea și valorificarea patrimoniului cultural și a valorilor locale, pentru implicarea constantă în educația informală și non-formală a comunității, nu fac altceva decât să certifice profesionalismul și dedicarea față de această nobilă meserie a tuturor celor care au contribuit la transformarea treptată a Bibliotecii Județene Vâlcea într-un hub comunitar, un spațiu al tuturor, de învățare, afirmare și socializare.
Am văzut că organizați multe evenimente și că ați fost vizitați de mulți oameni celebri! Chiar fostul ambasador al SUA, Hans Klemm, a fost aici.
Da, organizăm lansări de carte, aniversări/comemorări culturale, concerte, expoziții, seminarii, simpozioane, conferințe etc.
Am primit mai multe vizite oficiale, care au onorat și au bucurat, în egală măsură, întreaga comunitate vâlceană. Au fost reprezentanți oficiali, la cel mai înalt nivel, ai ambasadelor SUA, Israel, Irlanda, Cuba, Georgia, Franța, Mongolia, Coreea de Sud și înalte oficialități ale statului român. De asemenea, personalități de prestigiu ale culturii românești au trecut pragul casei cărții vâlcene, dăruindu-ne nu doar cărți, ci și gânduri, amintiri, fărâme de suflet. Le suntem profund recunoscători și le mulțumim cu aleasă gratitudine.

Fostul ambasador american în România, Hans Klemm, și soția acestuia sunt primiți de directorul Bibliotecii, Remus Grigorescu
Și pentru că am amintit despre rolul metodologic al bibliotecii noastre, realizez că am omis să menționez un record, care, de asemenea, ne face cinste şi situează instituția pe unul dintre primele trei locuri la nivel național, în ceea ce privește ponderea numărului de biblioteci publice funcționale.
SCRIERI ȘI APOSTOLI PE CUPOLĂ
Ați intrat în Cartea recordurilor pentru cupola de vitralii…
Da! Cupola Bibliotecii Județene Antim Ivireanul din Râmnicu Vâlcea este unul din ultimele recorduri mondiale certificate de Academia Recordului Mondial din Statele Unite ale Americii – World Record Academy. Performanța „Largest stained glass dome: The Râmnicu Valcea County Library” a fost publicată pe site-ul Academiei Recordului Mondial, cea mai mare organizație care verifică şi omologhează recordurile mondiale, în data de 8 aprilie 2020.
Cine este arhitectul acestei cupole?
Cupola-vitraliu, unică în lume, este creația artistului plastic Gheorghe Dican, vicepreședinte al UAP din România, şi înnobilează sediul Bibliotecii Județene Antim Ivireanul din Râmnicu Vâlcea încă din 2004, de la momentul inaugurării edificiului.
O putem considera un fel de Capelă Sixtină a Vâlcei?
De ce nu? Vitraliul, pe care îl regăsim, de obicei, la Râmnicu Vâlcea, sub formă verticală, la ferestre sau luminatoare, are aici o formă rar întâlnită – de cupolă – și se desfăşoară pe o suprafaţă de 142 mp. Este format din 12 ovale, cu 12 compoziții, care ilustrează principalele tipuri de scriere cunoscute până acum: Tartaria, Cuneiformă, Feniciană, Hieroglifică, Persană, Chirilică, Demotică şi altele.
Lucrarea are 168 de module de sticlă colorată, executate manual cu armătură de plumb, în tehnica vitraliului. Este formată din două corpuri de iluminat sub forma globului pământesc cu meridiane şi paralele. Partea superioară a globului simbolizează soarele, iar partea inferioară – primele manifestări ale Creaţiei Divine: aerul, focul, pământul şi apa.
Opera de artă ilustrează, potrivit autorului, Facerea lumii.
Cupola se sprijină pe 12 stâlpi de metal, reprezentându-i pe cei 12 apostoli ai Mântuitorului Hristos. Vitraliul se află la aproximativ 30 de metri distanță de nivelul zero al edificiului. Deci, da, putem spune că este o capelă sixtină locală!

„Cazania” lui Varlaam, cu titlul original „Cartea Românească de învățătură pentru duminicile de peste an, praznicele împărătești și pentru sfinții mari”, tipărită în anul 1643, la Iași, în timpul domniei lui Vasile Lupu, este una dintre cele mai importante lucrări din colecția de carte veche.
DECONTAMINĂM DOCUMENTELE
Cum v-a afectat pandemia și ce fluctuații ați înregistrat?
Dată fiind flexibilitatea și capacitatea de adaptare, biblioteca s-a repoziționat rapid și am mutat cea mai mare parte a evenimentelor în spațiul virtual. Utilizatorii au putut beneficia în continuare de serviciile oferite online de bibliotecă: întâlniri pe diverse platforme de comunicare, recenzii, bibliografii tematice, reproduceri, informații punctuale și de interes comunitar.
În toată această perioadă, Consiliul Județean Vâlcea ne-a sprijinit să achiziționăm echipamente care să asigure condițiile speciale de protecție atât a utilizatorilor, cât și a personalului. Am identificat factorii de risc și s-au luat măsurile necesare pentru eliminarea lor prin marcarea traseelor în interiorul bibliotecii și amplasarea de autocolante care delimitează distanța fizică recomandată, afișarea la loc vizibil a informațiilor despre regulile de igienă și protecție, modificarea programului de lucru, în vederea evitării și reducerii interacțiunii sociale, dotarea cu substanțe dezinfectante și echipamente necesare menținerii igienei riguroase atât a spațiilor, cât și a persoanelor.
A contat faptul că am cumpărat echipamente moderne, performante, pentru decontaminarea tuturor documentelor supuse regimului de circulație. Ne-am preocupat să asigurăm condiții optime de igienă și aerisire a tuturor spațiilor, pe care le-am dotat cu lămpi bactericide portabile.

CENTRU PENTRU ROMÂNII DIN SPANIA, LA PARLA
De ce este importantă această instituție de cultură?
Pentru rolul strategic în dezvoltarea comunității locale.
Pe de o parte, pentru că asigură accesul gratuit și nediscriminatoriu la informaţii şi la documentele necesare unei informări și educaţii permanente. Pe de altă parte, diversificând permanent resursele info-documentare, biblioteca s-a redefinit ca spațiu comunitar conectat la nevoile cititorilor. Practic, această instituție asigură învățarea pe tot parcursul vieții și este un liant social.
O comunitate educată este puternică, iar aici intervine rolul nostru strategic – susținerea, pe termen mediu și lung a educației de calitate, astfel încât cetățenii să fie informați, să se implice activ și să decidă responsabil viitorul lor și al comunității, în ansamblu. Într-un fel, putem spune că biblioteca publică este cea care facilitează procesul de maturizare a comunității.
Mai mult decât atât, biblioteca noastră asigură coordonarea activităţii bibliotecilor publice de pe raza judeţului Vâlcea. Noi le îndrumăm și le evaluăm prin proiecte, programe şi activităţi culturale. De pildă, „CODE Kids – Copiii fac coding (n. red.: programare) în bibliotecile publice” este un proiect inovator, aflat în plină desfășurare, în parteneriat cu patru biblioteci publice locale. Scopul este dezvoltarea competențelor digitale ale copiilor din mediul rural și urban mic.
Biblioteca are deja o tradiție în derularea proiectelor cu dimensiune europeană. Un exemplu elocvent în acest sens: în anul 2018, anul în care am sărbătorit Centenarul Marii Uniri, la inițiativa președintelui Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, biblioteca noastră a înființat un centru cultural în Spania. Intitulat Centrul Cultural Românesc Sfântul Antim Ivireanul din Parla, acesta pune la dispoziția celor peste 20.000 de locuitori români din regiunea Madrid o bibliotecă cu aproximativ 12.000 de volume în limba română și echipamente IT moderne. Gestionat de preotul paroh al Parohiei Ortodoxe Române Sf. Mc. Anastasia Romana, Eugen Barz, centrul este unul activ și se concentrează pe păstrarea, dezvoltarea și afirmarea identităţii etnice, culturale, religioase și lingvistice a românilor din Spania.
Centrul contribuie la cultivarea limbii române pentru copiii și tinerii care s-au născut sau trăiesc de mult timp acolo, încurajând exprimarea culturală și spirituală a românilor. Mai mult decât atât, centrul îi sprijină pe toți cei care doresc să se întoarcă în România, oferindu-le informații despre legislația și uzanțele românești.

Ceaslovul (prima ediție în limba română) tradus de mitropolitul Antim Ivireanul și tipărit în anul 1715, la Târgovişte. Însemnarea de la începutul volumului redă un text cu mare vechime, din care reiese înfăţişarea umană a lui Iisus Hristos, iar la sfârșitul cărții, Dionisie Bălăcescu, fost stareț al Mănăstirii Hurezi, a transcris corespondența dintre regele Avgar, regele cetății Edessa și Iisus Hristos, așa cum a fost ea transmisă în secolul al IV-lea de istoricul bisericesc Eusebiu din Cezareea, care ar fi copiat-o din arhivele orașului respectiv.

„ANTIM IVIREANUL” VA AVEA SECȚIA DE CARTE ROMÂNĂ ÎN BIBLIOTECA NAȚIONALĂ A GEORGIEI
Antim Ivireanul a fost un mare cărturar al acestor locuri, deși, paradoxal, nu era de origine română. Cum continuați misiunea culturală a acestuia?
Personalitatea eclatantă a lui Antim Ivireanul care s-a manifestat polivalent, de la arta tipografică, gravură, broderie, xilografie, până la introducerea limbii române ca limbă oficială în biserică și promovarea culturii și civilizației românești, a marcat dezvoltarea culturală a acestor locuri. În 1991 a devenit patronimul instituției noastre și, un an mai târziu, ocrotitorul spiritual al orașului Râmnicu Vâlcea. În fiecare an, la 27 septembrie, întreaga comunitate vâlceană îl prăznuiește, participând la manifestări culturale (expoziții, conferințe, concerte) dedicate cunoașterii și prețuirii acestuia.
De curând, am stabilit o relație de cooperare culturală cu Ambasada Republicii Georgia în România, relație care a mijlocit organizarea unor expoziții inedite cu documente din istoria țării de origine a lui Antim și care va fi pecetluită, în viitorul apropiat, prin atribuirea numelui cărturarului unei secții de carte în limba română din cadrul Bibliotecii Naționale a Georgiei. Această inițiativă îi aparține președintelui Consiliului Județean Vâlcea, care ne-a sprijinit foarte mult în relația diplomatico-culturală cu Georgia.

Deschiderea internațională a Bibliotecii Antim Ivireanul Vâlcea, manifestată prin proiectele derulate în ultimii zece ani, continuă, într-un fel sau altul, moștenirea spirituală și culturală a eruditului predecesor. De-a lungul timpului, sute de voluntari ai Serviciului European de Voluntariat, Corpul Păcii, tineri veniți de pe toate continentele ne-au trecut pragul. Alături de europeni, am putea adăuga voluntari din India, Nepal, China, SUA, Canada, Zambia, Brazilia, Argentina, Uruguai și Georgia care au organizat, în parteneriat cu bibliotecarii, de la cursuri de limbi străine, ateliere de vacanță, teatru forum, activități de protejare a mediului înconjurător, până la seri interculturale. Publicul a fost de toate vârstele.
Prin proiectul „Turn on literature – Rolul bibliotecilor în atragerea publicului spre literatura digitală”, desfășurat alături de biblioteci din Danemarca și Norvegia, am reușit să creăm o acoladă între trecutul istoric și prezentul modern dominat de tehnologia informațională. Au fost realizate trei „mașini de poezie”, câte una pentru fiecare bibliotecă implicată în proiect.
Tot în sfera preocupărilor constante de a continua nobila misiune de răspândire a slovei tipărite, se înscrie şi intenția noastră de a achiziționa un utilaj tipografic. Vrem să sprijinim producția editorială locală, să promovăm creațiile oamenilor de cultură din județul Vâlcea. O investiție oportună și necesară, care, de asemenea, beneficiază de susținerea Consiliului Județean Vâlcea.
BIBLIOTECA VA DĂINUI
Într-o lume care citește tot mai puțin cărți tipărite și tot mai mult pe device-uri, ce viitor au bibliotecile și cititul?
Astăzi se publică mai multe cărți decât oricând în istoria omenirii.
Anual se editează peste două milioane de titluri atât în format tradițional, cât și pe diverse suporturi electronice. La acestea se adaugă numeroase alte resurse multimedia, paginile web și diversitatea oferită de Internet. Rolul nostru, de bibliotecar, s-a schimbat odată cu evoluția societății. Nu numai că suntem cei care trebuie să separe lucrările de conjunctură de cele relevante, să filtreze conținuturile și să garanteze veridicitatea surselor, ci ne preocupăm și de dezvoltarea unor sisteme adaptate de stocare, de indexare și de partajare a informațiilor. Este important ca ele să ajungă la utilizatori, printr-un traseu direct, facil și corect.
Bibliotecarii au răspuns noilor provocări prin participarea la cursuri de specializare și de îmbunătățire a abilităților de lucru, ținând cont de progresul informațional. De asemenea, spațiile bibliotecii au fost transformate pentru a oferi alternative culturale, educaționale, sociale publicului larg. Cum schimbările ne dictează neîncetat prioritățile, activitățile bibliotecii au fost și ele restructurate în contextul actual creat de restricțiile generate de pandemia care a cuprins întreaga planetă. Exceptând această situație vremelnică, holul central al bibliotecii noastre este, de obicei, populat de utilizatorii echipamentelor informatice. Ei împart spațiile în mod echitabil cu cei care utilizează suporturile tradiționale de date și le permitem utilizarea tuturor tehnologiilor avansate de studiu. Desigur, este important ca integritatea documentelor să nu fie afectată.
Sunt convins că biblioteca noastră va continua să contribuie la dezvoltarea vieții culturale din județul Vâlcea atât timp cât ea va respecta pactul cu evoluția tehnologică și își va orienta serviciile spre noile necesităţi. Dar este important să ne păstrăm și standarde înalte de profesionalism.
Dacă ar fi să descriu într-un singur cuvânt perspectiva pe care o urmăm, acesta ar fi adaptare. Deși este un proces continuu, uneori necunoscut, adeseori provocator, adaptarea, ca politică managerială, implică deopotrivă înțelegerea deplină a comunității locale și a societății în ansamblul ei, analiza corectă a tendințelor, evitarea ambiguităților, creativitate, inspirație și pasiune pentru profesie.
Atât timp cât există nevoia de lectură și dorința de cunoaștere, Biblioteca va dăinui.












































