Biserica, DNA-ul și adevărata societate civilă

După ani de anchete și campanii de denigrare, arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Petrescu, a fost achitat în primă instanță. Întrebarea firească este: de ce a fost totuși necesar această anchetă și această campanie?

„Nimeni nu e mai presus de DNA”

În România ultimilor ani, dictonul fundamental pentru orice democrație: „Nimeni nu este mai presus de lege” a devenit „Nimeni, nici măcar legea, nu este mai presus de procurorii de la DNA”.
„Justiția” românească a devenit un stat în stat, un stat paralel ai cărui principali actori sunt procurorii de la DNA.

Protocoale secrete au ținut loc de cadru legislativ, lupta împotriva corupției și a faptelor conexe corupției a devenit lupta împotriva oricui, într-o formă sau alta, afectează controlul statului paralel asupra României.

Acolo unde procurorii nu puteau sau nu aveau toate instrumentele să ajungă, activitatea DNA a fost ajutată de campanii bine direcționate de denigrare, de calomniere, de etichetare, campanii bine coordonate de presă și actori de „societate civilă”.

Ideea de democrație, de stat de drept, de justiție, au primit înțelesuri noi, în același timp puternice și foarte simple, similare cu cele din timpul regimurilor comuniste și fasciste: cine nu este cu sistemul, este „dușman al poporului” iar „lupta anticorupție” este o luptă împotriva „dușmanilor poporului”, deci cine o poartă trebuie să fie deasupra legii.

Scopul acestui mecanism a fost previzibil încă de la începutul așa numitei lupte anticorupție: anihilarea sau măcar intimidarea oricărui pol de putere, politic, economic sau spiritual, ce s-ar găsi în România. Pentru a face loc, desigur, corporațiilor multinaționale și intereselor în principal economice ale unor mari puteri.

Biserica în colimatorul luptei anticorupție

Societatea a reacționat și reacționează încă favorabil față de acest Stat paralel.  Motivul este simplu: el a oferit societății, prin campanii bine construite mediatic, vinovații de serviciu și „țapii ispășitori” pentru toate neajunsurile și nemulțumirile din societate. Și cine sunt vinovați mai potriviți decât politicienii, oamenii de afaceri români (opusul idealizaților „investitori străini”) și, desigur, popii?

DNA nu a putut obține condamnarea pentru toți cei luați în țintă. Motivele sunt mai multe: nu toți judecătorii au putut fi șantajați prin dosare și dezvăluirile ilegalităților și abuzurilor „luptei anticorupție” nu au fost fără efect, chiar dacă nu au putut opri degenerarea justiției.

Însă efectul acestor campanii de incriminare și de ură e de multe ori mai greu decât chiar o condamnare juridică.

Doi episcopi au fost luați în colimatorul „luptei anticorupție”: unul ortodox (arhiepiscopul Teodosie Petrescu) și unul greco-catolic (episcopul Virgil Bercea). Ambii sunt nu doar „simpli” episcopi ci păstori iubiți de comunitățile lor și cu o puternică notorietate în societate.

Ambii au fost târâți în ani de zile de anchete, procese, campanii mediatice bine induse.  Nu a existat niciun respect față de principiul „prezumției de nevinovăție”, niciun respect față de Bisericile pe care le reprezintă.

Camerele de filmat și aparatele de fotografiat, un jurnalism bine orientat sau pur și simplu în vânătoare de senzațional, au fost mai eficiente chiar decât procurorii DNA. Dacă aceștia nu au putut obține condamnarea celor doi ierarhi, presa a reușit să le afecteze grav imaginea publică, să le lipească o etichetă pe care sentințele justiției nu au cum să o șteargă.

Episcopului Virgil Bercea i-a fost distrusă sănătatea și, probabil, și promițătoarea carieră ecleziastică în ierarhia Bisericii Catolice. Arhiepiscopului Teodosie Petrescu i-a fost distrusă imaginea și, probabil, perspectiva de a ajunge unul din mitropoliții Bisericii Ortodoxe române.

Achitările nu pot remedia pagubele deja făcute. Așa cum nu o pot face nici banii pe care statul român trebuie și va tot trebui să îi plătească ca despăgubiri, victimelor acestei bătălii ideologice, a „luptei de clasă”.

Adevărata societate civilă

Dar de ce episcopi în ținta DNA? Pentru că Biserica (folosesc aici termenul în sensul său neconfesional) este și va rămâne principalul și singurul actor real și cu adevărat legitim al societății civile. Societatea românească se coagulează mai ușor sub semnul credinței decât sub vrăjile ideologice induse de diverse ONG-uri, pe proiecte finanțate de guverne și ambasade, desigur dezinteresate de sporirea controlului și influenței lor asupra României….

De aceea, pentru cei care doresc să controleze cu adevărat o societate, controlul asupra cultelor religioase, sau măcar intimidarea lor, sunt puncte prioritare. Dacă ne uităm spre Polonia comunistă, nu putem să nu remarcăm că principala cauză a prăbușirii regimului comunist a fost o societate civilă sănătoasă crescută la umbra zidurilor Bisericii.

Dacă privim spre America Latină, principalul apărător al societății în fața abuzurilor de la dreapta sau de la stânga, în fața lăcomiei inumane a corporațiilor multinaționale, a fost și este încă Biserica.

De aceea, nu e de mirare că anii aceștia de ură și de luptă de clasă, au coincis cu ani de propagandă contra Bisericii, de contestare a acesteia, de împiedicare a asumării de către aceasta a rolului de actor conștient și activ al societății civile.

Însă acestei lupte de clasă trebuie să i se răspundă de o Biserică întărită, mai atentă social, mai curajoasă politic, întărită de conștiința dreptății sale și nu timorată de născociri ale procurorilor și campanii necinstite de presă.

Problemele României

În timpul vizitei sale în România, papa Francisc a vorbit, aproape inevitabil, și despre problemele țării noastre, așa cum se văd ele de la Sfântul Scaun.  El, spre mirarea multora, nu a văzut ca principală problemă a României corupția ci tocmai imoralitatea investitorilor străini, care au închis și împiedicat dezvoltarea unei economii românești, lăsând sute de mii de oameni fără locuri de muncă și fără altă perspectivă decât de a pleca din propria lor țară.

A văzut o problemă nu atât în proasta guvernare ci în consumerismul indus și încurajat de mass-media și bănci și în încrengătura de ideologii otrăvitoare (aici papa nu a menționat, dar noi o știm: ideologii alimentate inclusiv financiar de diverse ambasade) care amenință România.

A văzut o problemă în lipsa dăruirii, deschiderii spre celălalt, în prezența în societate a unei culturi a urii, care duce la disprețul față de cei defavorizați social, care în numele unei eficiențe libertariene, vrea să calce în picioare drepturile și demnitatea „asistaților social” (o altă categorie incriminată din oficiu, alături de cea a „corupților”).

Dar tot el a spus că noi, creștinii din România, să nu ne temem să fim „purtătorii binecuvântării de care România are nevoie. Voi să fiți promotorii culturii întâlnirii, care să dezmintă indiferența, care să dezmintă diviziunea, și să permită acestui pământ să cânte cu tărie milostivirile Domnului!”.