Mai mulţi palestinieni americani au refuzat invitaţia de a se întâlni cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, informează Agerpres.
- Înalta Curte așteaptă instalarea noului guvern pentru a putea dialoga în privința legii salarizării
- Constantin Toma demisionează din funcțiile deținute în PSD: Regret!
- CNAS, acuzată că încalcă în mod flagrant drepturile pacientului
- Activitatea din instanțe și parchete, suspendată parțial
- Generalul Gheorghiță Vlad, Șeful Statului Major, pus sub acuzare de DNA
Un grup de membri ai comunităţii palestiniene din Statele Unite, care afirmă că îi reprezintă pe majoritatea celor invitaţi, a comunicat că „o întâlnire de această natură în acest moment este jignitoare şi de faţadă”.
Unii membri ai comunităţilor arabe, palestiniene şi musulmane din SUA şi activişti anti-război din întreaga ţară au protestat împotriva politicii americane privind conflictul din Fâşia Gaza, unde circa 27.000 de oameni – mai mult de 1% din populaţie – şi-au pierdut viaţa în timpul conflictului dintre Israel şi gruparea islamistă Hamas.
Israelul a lansat o ofensivă în Gaza după atacul Hamas din 7 octombrie anul trecut pe teritoriul israelian; teroriştii au ucis atunci circa 1200 de evrei şi străini. Atacurile aeriene şi terestre israeliene au distrus multe clădiri din enclava palestiniană şi au obligat majoritatea locuitorilor să se refugieze.
Comunicatul de joi al grupului de palestinieni americani îi acuză pe Blinken şi pe preşedintele SUA, Joe Biden, că „ne arată în fiecare zi ale cui vieţi le preţuiesc şi ale cui vieţi le consideră fără valoare.”
„Nu vom participa la această discuţie, care nu poate fi altceva decât un exerciţiu de bifare”, susţin semnatarii, adăugând că consideră Washingtonul complice la acţiunile israelienilor.
Criza umanitară din Gaza a ajuns la limita foametei. ONU a cerut un armistiţiu umanitar, la care Israelul s-a opus, afirmând că încetarea focului ar permite regruparea Hamas.
Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat de la Washington a declarat joi presei că Blinken s-a întâlnit cu „mai mulţi lideri” ai comunităţii palestiniene americane, dar nu a precizat câţi dintre aceştia au fost prezenţi.
În multe locuri din SUA au avut loc recent proteste unde s-a cerut un armistiţiu în Gaza. Astfel de demonstraţii au avut loc inclusiv în apropierea unor aeroporturi şi poduri din New York şi Los Angeles. La Washington s-au organizat mai multe marşuri şi pichete lângă Casa Albă. Manifestanţii au protestat şi la discursuri şi evenimente electorale ale lui Biden, inclusiv joi, în statul Michigan.
















































