Când Guvernul este împotriva POPORULUI

Guvernul PNL – USR+ nu este al națiunii, căci el este format prin asocierea toxică a partidelor refuzate de electorat. Nimic mai firesc, atunci, decât încercarea sa de a lăsa poporul fără Avocat.

• Oana Gheorghiu anunță care sunt primele companii de stat ce vor fi restructurate, lichidate…vândute. PSD: Atentat la siguranța națională a statului român
• Ficțiunea sancțiunilor: Europa continuă să cumpere gaz rusesc
• Inflație fără precedent de interviuri ale judecătorilor CCR. Oare ce îi sperie?
• Ilie Bolojan pune presiune pe români. Guvernul a adoptat o nouă măsură menită să-i facă de râs public
• Procurorul Emilian Eva încearcă să scape de condamnarea pentru luare de mită

CE MISIUNE ARE Avocatul Poporului?

Ideea de a oferi poporului, în calitate de subiect colectiv, cu titlu permanent, un apărător din oficiu al drepturilor sale, s-a născut în statele nordice. Acolo, acest apărător se numește Ombudsman.

Consiliul Europei are meritul de a fi militat pentru preluarea acestei creații constituționale scandinave în toate statele membre, considerând-o un instrument în construcția democrației prin drept. Așa se explică și sensibilitatea Comisiei de la Veneția față de încercarea demiterii lui Renate Weber.

Cum cuvântul Ombudsman suna ciudat în majoritatea limbilor europene, spaniolii i-au găsit echivalent în sintagma „Avocatul Poporului”. Din Spania, atât instituția cât și denumirea au fost preluate în Constituția României.

Avocatul Poporului nu are nicio putere de decizie; tot așa cum avocatul nici unui titular de drepturi nu are putere de decizie. El îndeplinește o funcție de sesizare și o obligație de diligență.

Identifică posibile încălcări ale drepturilor cetățenești menționate în Constituție, precum și ale drepturilor care decurg din ordinea stabilită de aceasta, alertează pe cei care ar putea restabili libertățile individuale sau asigură ocrotirea acestora și sesizează oficial instanțele competente să sancționeze derapajele respective.

Pe scurt, Avocatul Poporului apără poporul împotriva abuzurilor săvârșite de puterile statului – legislativă, executivă și judecătorească. Restabilirea drepturilor poporului și, eventual, sancționarea celor care le-au violat aparține altora.

INEPȚIILE GUVERNULUI

Prin urmare, acuza că Avocatul Poporului a zădărnicit aplicarea politicii Guvernului este o inepție. Cum ar fi putut-o face dacă el nu decide nimic și nu ia măsuri obligatorii susceptibile de executare silită?

Sesizarea CCR pentru a cerceta dacă nu cumva politica respectivă, încarnată în diverse acte normative, încălcând Constituția limitează ilegitim exercitarea drepturilor și libertăților fundamentale ale poporului (popor luat în ansamblul său ori tratat separat în comunitățile sale socio-profesionale, socio-economice sau socio-culturale), era chiar obligația Avocatului cu pricina.

Că a avut dreptate să o facă este dovedit tocmai de împrejurarea că sesizările sale au fost admise de CCR în cea mai mare parte. Dacă nu ar fi fost admise, Guvernului nici nu i-ar fi păsat de ele.

Problema este așadar că „regele” era gol, iar nu că unul l-a dat de gol, arătându-i cu degetul goliciunea.

Actele neconstituționale ale majorității parlamentare de adunătură (în accepțiunea cantitativă și calitativă a cuvântului, deopotrivă) și ale guvernului emanat de aceasta sunt adevărata problemă, iar nu faptul că Avocatul Poporului a cerut CCR să constate situația și să oprească efectele abuzului.

Numai o putere ineptă, care tocmai ea a încălcat legea, îl poate acuza de încălcarea legii pe cel care a denunțat-o. Ce vină are Avocatul Poporului că grupul infracțional organizat PNL-USR+ a încălcat Constituția?

Ce vină are Avocatul Poporului că instanța de contencios constituțional, CCR, a confirmat și sancționat încălcarea legii legilor de către amintitul grup? Unde este logica în reproșurile aduse Avocatului Poporului?

Totul pleacă de la premisa falsă că PNL-USR+ ar fi, prin definiție, „prietenul poporului” și, de aceea, cine îl critică este „dușmanul poporului”; iar acest „dușman” trebuie eliminat, chipurile, în numele poporului. În realitate, adevărul este că o guvernare narcisistă și arogantă, incapabilă de a servi poporul, nu suportă nu numai opoziția (cu excepția celei fake a PSD), ci nici măcar o opinie critică venind de la Avocatul Poporului.

PÂRÂTUL și RECLAMANTUL

Ce s-ar întâmpla dacă un procuror, „Procurorul Poporului” (sic!), jenat de pledoaria prea convingătoare a avocatului părții inculpate, „Avocatul Poporului”, ar avea puterea de a-l înlătura pe respectivul avocat și a-l înlocui cu un altul care, abandonându-și clientul, ar accepta acuzele aduse acestuia?

Ce ar fi dacă într-un proces civil, pârâtul, nemulțumit de pledoaria avocatului care apără pretențiile reclamantului, ar avea capacitatea de a aduce în locul acestuia un avocat care să susțină că reclamantul, adică tocmai clientul său, nu are dreptate?

Cam asta s-a dorit și acum: ca în procesul dintre Guvern plus suporterii săi parlamentari, pe de o parte, și popor, pe de alta, Avocatul Poporului reclamant să fie înlocuit cu Avocatul puterii pârâte; Avocatul Poporului victimă să fie înlocuit cu Avocatul puterii agresoare. Iar motivul demiterii celui dintâi era acela că a fost… Avocat; adică s-a comportat ca un adevărat avocat și și-a îndeplinit mandatul constituțional. „Curat murdar! Curat neconstituțional, dar umflați-l!”

DE CE NU POATE FI DEMIS?

Cineva trebuia să îl numească, totuși, pe Avocatul Poporului. Jocul trebuia început de undeva. Astfel, s-a decis ca numirea să fie făcută de principalul reprezentant al poporului, Parlamentul. Nu este ideal, sub aspect logic, întrucât și Parlamentul este supravegheat de Avocatul Poporului, dar ar fi fost deplasat să se organizeze alegeri directe pentru desemnarea acestuia.

Dar, tocmai pentru că Parlamentul era una dintre instituțiile obiect legitim al criticii Avocatului Poporului, nu se putea recurge la o procedură perfect simetrică pentru revocarea celui din urmă. De aceea, dacă orice persoană putea fi aleasă Avocat al poporului, revocat putea fi numai Avocatul Poporului care a încălcat Constituția și legea. Ceea ce este de bun simț. Unul care comite asemenea încălcări nu poate păstra o asemenea demnitate.

De unde trioul Iohannis-Orban-Cîțu a tras concluzia că el poate fi și procurorul și judecătorul Avocatului Poporului, pe când, de fapt, el era esența acuzatului; cei trei îl acuză pe Avocatul Poporului pentru tot ceea ce le trece prin cap și tot ei, cu mașina de vot, îl condamnă. Iată o altă expresie a felului în care acești oameni înțeleg ideea de justiție în statul democratic cu puteri care se echilibrează reciproc.

Dar să revenim la condițiile revocării și să începem cu legea!

Ce legi ar trebui să încalce Avocatul Poporului pentru a se ajunge la decizia de o gravitate extremă a demiterii lui?

Dacă, de pildă, este prins că a traversat strada pe roșu, e de ajuns? Sau dacă a întârziat să își plătească întreținerea apartamentului în care locuiește? Evident, nu!

Pe de o parte, încălcările astfel sancționate trebuie definite precis de lege; pe de altă parte, este vorba despre încălcările cu cel mai mare impact social negativ, respectiv cele ale legii penale. Iar măsura în care aceasta a fost încălcată (ca de altfel, orice încălcări ale legii) o stabilește justiția iar nu Parlamentul.

Cât despre Constituție, judecarea abaterilor de la legea fundamentală este de competența CCR, iar nu a legislativului.

Așadar, Parlamentul îl poate revoca pe Avocatul Poporului abia după ce CCR a stabilit că acesta a încălcat Constituția, iar justiția a decis că a încălcat legea penală, eventual în exercitarea funcției sale.

În acest sens, legislativul îndeplinește doar o procedură dând efectele stabilite prin lege constatărilor făcute de instituțiile competente, iar nu ia, sub pretextul apărării legii, o decizie politică, în sensul de a-și îndepărta supraveghetorul legitim.

Fiindcă, repetăm, acesta este Avocatul Poporului: cel care supraveghează activitatea puterilor statului ca subiecte colective de drept, în numele poporului, ca subiect colectiv, cu caracter permanent, în intervalul dintre alegeri.

Iată de ce, amenințarea actualilor pasageri ai puterii cum că urmează a „rafina” (sic!) condițiile demiterii Avocatului poporului, pentru ca rândul viitor să nu le mai facă pocinogul CCR, anulându-le decizia, este ultima inepție, depășită doar de cea mai proaspătă recunoaștere publică a hotărârii de a abuza încă mai mult decât până acum.

Orice schimbare a legislației în sensul în care supravegheatul să își supravegheze, controleze și sancționeze supraveghetorul (sic!), va fi anulată tot ca neconstituțională întrucât va răsturna sistemul de control și contraponderi (checks and balancies) stabilit de legea fundamentală.

De fapt, alături de Constituție nu pot coexista Președintele, Guvernul său, Parlamentul său și partidele sale, iar nu cu Avocatul Poporului (care, încă, nu este al său).

Acesta este doar victima colaterală în războiul lor total cu ordinea constituțională.