În timp ce statul afgan se prăbușea, iar criza începea să se facă simțită, mai-marii afgani, ca și cei americani, aveau preocupări de loisir.
- După 25 de ani, Burj Al Arab intră în renovare
- De la americani vine lumina…verde! Bogdan Ivan anunță redeschiderea Rafinăriei Petrotel deținută de ruși
- Peter Magyar: Vom suspenda serviciul de știri al presei publice
- Ce ar vota românii: AUR a ajuns să cumuleze cât PNL și USR la un loc, dar a scăzut față de ianuarie
- România a avut cândva 13 mari combinate de producție a îngrășămintelor chimice…
Astfel, președintele afgan Ashraf Ghani își îmbogățea cultura generală: stătea pe peluza verde smarald a palatului prezidențial și citea o carte, potrivit Wall Street Journal. În timpul acesta, numărul districtelor aflate sub controlul guvernului scădea cu fiecare oră. Dar, probabil, președintele afgan era mult prea absorbit de lectura sa pentru a coordona situația. La numai 24 de ore de după ce Kurduz, cel mai mare oraș din nord-estul Afganistanului a căzut, au urmat și alte capitale de provincie. Cele mai multe dintre ele au cedat fără luptă.

Nici președintele Joe Biden nu părea mai preocupat de situația explozivă din Afganistan. El era acasă, la Wilmington, unde juca o binemeritată partidă de golf. După terminarea jocului, Biden s-a întâlnit online cu membrii echipei olimpice a SUA pentru a-i felicita pentru performanța lor la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Probabil în încercarea de a-l scuza, oficiali ai Casei Albe au declarat că, între cele două activități, Biden ar fi fost informat despre situația din Afganistan.

Duminică, 8 august, Ambasada SUA a transmis că americanii ar trebui să părăsească Afganistanul cu primul zbor disponibil. Ideea era că insurgenții nu vor ataca Kabulul înainte ca retragerea armatei americane să aibă loc (31 august).
La Kabul, Zara, o profesoară de engleză în vârstă de 25 de ani, se gândea să plece, dar a respectat rutina zilnică. „Totul era normal”, a spus ea. „Am crezut că va dura trei-patru luni.”
Luptătorii locali împotriva talibanilor înainte de invazia condusă de SUA din 2001 și-au mobilizat milițiile, completând trupele și inspirând încredere în rândul multor afgani. Numai că au apărut mici fisuri.
Marți, 10 august, ministrul Finanțelor, Khalid Payenda, a renunțat la slujbă și a părăsit țara, scriind pe Twitter că „a venit timpul să demisionăm pentru a ne respecta prioritățile personale”. Alarmat de riscul unui exod masiv, Ghani a instruit oficialii Aeroportului să nu permită înalților oficiali să părăsească Afganistanul. El a transmis Biroului de Pașapoarte să nu mai reînnoiască sau să elibereze documente noi timp de 20 de zile, potrivit Wall Street Journal.
Nepăsarea și incapacitatea de a prevedea evoluția situației din Afganistan explică, într-o bună măsură, cum s-a ajuns în situația din prezent.
Că talibanii fac prăpăd este un fapt știut. Că președintele afgan a fugit din țară „pentru a evita vărsarea de sânge”este din nou cunoscut. În timp ce pe străzi se produc execuții în masă, teroarea instalându-se fără echivoc, dezertările se țin lanț.
Fratele fostului președinte afgan Ashraf Ghani, Hashmat Ghani Ahmadzai a jurat credință talibanilor la Kabul, scrie agenția afgană de știri Khaama Press.
Hashamt Ghani, care este și șeful Marelui Consiliu Kuchi din Afganistan, nu a avut nicio funcție oficială în timpul mandatului de opt ani al lui Ashraf Ghani. Într-un videoclip difuzat de la ceremonie, se arată că Hashamt Ghani promite loialitate față de Khalil-ur-Rahman, oficial taliban.
Forțele anti-talibani au ocupat trei districte
Forțele care se opun talibanilor în nordul Afganistanului spun că au ocupat trei districte din apropierea văii Panjshir unde s-au adunat ce a mai rămas din forțele guvernamentale și alte grupuri milițienești, relatează Reuters citat de Hotnews.
Ministrul Apărării, generalul Bismillah Mohammadi, care a promis să reziste talibanilor, a declarat într-un mesaj pe Twitter că au fost luate districtele Deh Saleh, Bano și Pul-Hesar din provincia Baghlan, la nord de Panjshir.

Nu era cert ce forțe au fost implicate, dar acest eveniment pare să fie încă un semn al rezistenței împrăștiate în fața talibanilor care au ajuns la putere printr-o campanie fulgerătoare de preluare a principalelor orașe ale Afganistanului într-o săptămână.
Postul de televiziune local Tolo News a citat un comandant al poliției locale care a declarat că districtul Bano din Baghlan se află sub controlul forțelor miliției locale și că s-au înregistrat multe victime.
Talibanii nu au comentat incidentul.
Fostul vicepreședinte Amrullah Saleh și Ahmad Massoud, fiul fostului comandant anti-sovietic al mujahedinilor Ahmad Shah Massoud, au jurat să reziste talibanilor din Panjshir, care au respins atât forțele sovietice, cât și talibanii în anii 1980 și 1990.
Oamenii apropiați de Massoud spun că s-au adunat peste 6.000 de luptători, respectiv ce a mai rămas din membrii unităților armatei și ale forțelor speciale, precum și din grupuri de miliție locale. Ei spun că au niște elicoptere și vehicule militare și au reparat unele dintre vehiculele blindate lăsate în urmă de sovietici.
Se pare că nu există nicio legătură între grupurile din Panjshir și demonstrațiile aparent necoordonate din unele orașe din est și capitala Kabul, în care protestatarii au fluturat drapelul afgan.
Talibanii nu au încercat până acum să intre în Panjshir, care este încă presărat cu epavele vehiculelor blindate sovietice distruse în lupte în urmă cu mai bine de 30 de ani.
Dar diplomații occidentali și alții și-au exprimat scepticismul cu privire la capacitatea grupurilor adunate acolo de a susține o rezistență eficientă, având în vedere lipsa de sprijin extern și necesitatea de a repara și întreține arme.
Tony Blair: Abandonarea Afganistanului şi a poporului său este tragică, periculoasă şi inutilă
Fostul premier britanic Tony Blair, în mandatul căruia Marea Britanie a intrat în războiul din Afganistan, în 2001, alături de Statele Unite, a criticat sâmbătă „abandonarea” ţării de către occidentali, relatează Agerpres.
„Abandonarea Afganistanului şi a poporului său este tragică, periculoasă şi inutilă, (nu este) nici în interesul lor, nici al nostru”, a scris Tony Blair într-un articol postat pe site-ul fundaţiei sale, aceasta fiind prima sa reacţie de la prăbuşirea guvernului afgan şi preluarea puterii de către talibani.

„Privind consecinţele deciziei de preda Afganistanul aceluiaşi grup de la care a început masacrul din 11 septembrie şi în aşa fel încât pare să scoată în evidenţă umilinţa noastră, întrebarea care se pune aliaţilor şi duşmanilor este: a pierdut Occidentul toată voinţa strategică?”, a remarcat fostul premier britanic.
Foarte criticat pentru dorinţa sa de a urma SUA în Afganistan şi Irak, Tony Blair explică faptul că strategia actuală a occidentalilor va fi în detrimentul acestora pe termen lung.
„Lumea nu mai ştie ce reprezintă Occidentul, atât de evident este încât decizia de retragere din Afganistan în acest mod a fost motivată nu de strategie, ci de politică (…) Am făcut-o în aplauzele tuturor grupurilor jihadiste din lume”, a apreciat el.
„Rusia, China şi Iranul observă şi profită de aceasta. Angajamentele asumate de liderii occidentali vor fi considerate evident ca o monedă devalorizată”, a menţionat fostul premier britanic.
În cei 10 ani de şef al guvernului britanic, începând din 1997, Tony Blair a avut o legătură strânsă cu preşedintele american George W. Bush.
Lipsa de popularitate a intervenţiilor militare din Orientul Mijlociu a jucat un rol important în plecarea lui Tony Blair de la conducerea guvernului britanic în 2007 şi înlocuirea sa cu Gordon Brown.
Șeful diplomației europene: Este matematic imposibil! Dacă vrei să-ți scoţi staff-ul, trebuie să discuţi cu talibanii!
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a apreciat că va fi „imposibilă” evacuarea tuturor colaboratorilor afgani ale puterilor occidentale înainte de 31 august, deplângând că măsurile de securitate luate de americani la aeroportul din Kabul împiedică această operaţiune, informează Agerpres.

Administraţia SUA a fixat data de 31 august pentru retragerea definitivă a forţelor sale din Afganistan şi prevede evacuarea a peste 30.000 de americani şi civili afgani.
„Este matematic imposibil”, a declarat Borrell într-un interviu telefonic acordat sâmbătă France Presse. ‘Din câte ştiu, americanii nu au anunţat că vor rămâne şi după această dată. Dar se pot răzgândi’, a adăugat el.
‘Problema este accesul la aeroport. Măsurile de control şi de securitate ale americanilor sunt foarte puternice. Noi ne-am plâns. Le-am cerut să arate mai multe flexibilitate. Nu reuşim să-i facem să treacă pe colaboratorii noştri’, a mărturisit Borrell.
Doar delegaţia UE la Kabul numără în jur de 400 de colaboratori afgani şi familiile lor, pe care a promis că îi va evacua, însă deocamdată doar 150 au ajuns în Spania.
„Este vorba despre colaboratori activi. Dar numărul afganilor care au lucrat cu noi în aceşti 20 de ani este mult mai mare”, a subliniat şeful diplomaţiei europene.
„Kabulul numără două aeroporturi. Aeroportul civil este în mâinile talibanilor şi nu pleacă niciun zbor. Americanii controlează aeroportul militar. Avioanele îmbarcă oamenii care se află pe pistă. În avionul care a sosit la Madrid astăzi, o treime dintre pasageri sunt americani”, a precizat Borrell.
„Dacă americanii pleacă, europenii nu au capacitatea militară să ocupe şi să securizeze aeroportul militar, iar talibanii vor lua controlul”, a avertizat el.
Americanii, împreună cu britanicii, au desfăşurat 6.000 de militari pentru a controla aeroportul militar.
În acelaşi interviu, Josep Borrell a apreciat ca necesar să se discute cu talibanii. „Dacă vrei să-ți scoţi staff-ul, trebuie să discuţi cu talibanii”, a explicat el.
„Toată lumea caută să încheie acorduri cu talibanii. Avem contacte cu talibanii, dar nu cu conducătorii’, a precizat oficialul european, subliniind că a vorbi nu înseamnă a recunoaşte mişcarea talibană.
„Însă va fi imposibil să fie scoşi din Kabul toţi afganii care au nevoie de protecţie. Este imposibil. Este inimaginabil. Nu trebuie să spunem poveşti. Există priorităţi. Noi vrem să-i extragem pe cetăţenii noştri şi pe colaboratorii afgani”, a indicat el.













































