Actual

Casa Regală, mesaj pentru protestatari

Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei Române, a reacționat după protestele de amploare care au scos, în ultimele zile, peste 300.000 de persoane pe străzile din Capitală şi din marile oraşe ale României. Alteța Sa consideră că „viața noastră publică trece printr-un moment de cumpănă”, afirmând într-un mesaj că este vital ca societatea civilă să vegheze la corecta folosire a puterii instituționale.

„Lumea ultimilor ani ne-a arătat că democrația nu este la adăpost pentru totdeauna. Societatea își câștigă în fiecare zi dreptul de a avea un viitor liber. De aceea, este vital ca societatea civilă să vegheze la corecta folosire a puterii instituționale. Este înălțător să vezi că românii păstrează nobila tradiție de a lupta pentru principii și idealuri”, declară principesa, potrivit Biroului de Presă al Majestății Sale Regelui Mihai I.

Custodele Coroanei a expus poziţia Casei Regale vizavi de ultimele evenimente politice din ţară și le-a adresat un mesaj public românilor.

„Români,

Viața noastră publică trece printr-un moment de cumpănă. Rătăcirea noastră nu are doar o cauză politică. Obiceiul exercitării puterii după bunul plac a trecut de la o generație la alta, de mai multe decenii încoace, în istoria noastră. Această tristă realitate nu are legătură cu alegerile și nici cu alternanța la putere. Adesea, oamenii cu înalte poziții au convingerea că subordonarea instituției este o dovadă de luciditate, iar etica este apanajul celui slab”, consemnează Principesa Margareta.

Potrivit Principesei Margareta, respectarea legalității nu este o chestiune teoretică, ci un aspect de zi cu zi al existenței noastre, publice și private.

„România este o țară europeană ca oricare alta. Dar condițiile grele pe care a trebuit să le înfruntăm în timpul dictaturii comuniste ne-au lăsat urme în mentalitate. Respectarea legalității nu este o chestiune teoretică, ci un aspect de zi cu zi al existenței noastre, publice și private. Respectăm Constituția, legile, tradițiile și avem o conduită morală pentru noi înșine, spre binele familiei noastre, nu pentru că ne îndeamnă partenerii europeni sau trans-atlantici”, mai afirmă principesa, potrivit Agerpres.

Alteța Sa Regală își exprimă „nădejdea” să vadă „statul român alcătuit din instituții solide și servit de oameni care să se respecte pe ei înșiși”.

„Doar atunci vom fi cu adevărat liberi. Așa să ne ajute Dumnezeu!”, se mai arată în mesajul Principesei Margareta.

 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top