Doctoriţa Maria Miron de la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Sfântul Pantelimon a fost dusă în această dimineaţă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti pentru a asista la efectuarea unei percheziţii informatice.
- Roman Gofman a devenit noul director al Mossad. Netanyahu: Ridică-te și strălucește!
- Prof. Mariana Badea revine cu „Bumerang de manele… lingvistice”
- Generalul Gheorghiță Vlad: Resping toate acuzațiile! Nu pot ignora faptul că afectarea imaginii conducerii instituției Statului Major al Apărării într-un asemenea moment produce efecte care depășesc persoana mea
- Sindicaliștii din TVR amenință cu greva generală. Adriana Săftoiu, acuzată că dorește eliminarea drepturilor angajaților
- Ștefan Avrămescu, AUR: Atâta vreme cât nu suntem parte a unui guvern, nu înţelegem de ce să-l votăm
Maria Miron şi colega sa, Mirela Păiuş, se află în arest preventiv din data de 8 august, fiind acuzate că ar fi provocat decesul unui pacient internat la Terapie intensivă prin scăderea intenţionată a dozei de noradrenalină, cu rol în menţinerea tensiunii arteriale.
Conform referatului de arestare preventivă, anchetatorii au găsit la locuinţa doctoriţei Maria Miron un prospect al substanţei noradrenalină (intitulat „Noradrenalină tartrat Hypericum 2mg/ml concentrat pentru soluţie perfuzabilă”), precum şi două înscrisuri olografe în care sunt menţionaţi o mare parte din pacienţii decedaţi în perioada de început a lunii aprilie, asistenţii care au fost repartizaţi pe saloanele ATI din aceeaşi perioadă, precum şi menţiunea „curăţenie în telefon”.
Procurorii au tras concluzia că Maria Miron îşi propunea să şteargă probe din telefon, dorind să îngreuneze desfăşurarea anchetei.
Cu privire la aceste înscrisuri, doctoriţa a recunoscut că îi aparţin şi că au fost întocmite de ea, aspect consemnat în procesul-verbal de percheziţie domiciliară.
Ancheta în acest caz a fost demarată în urma unui denunţ formulat de Camelia Stămătoiu, director de îngrijiri în cadrul Spitalului Sfântului Pantelimon. Ea le-a relatat procurorilor că, la data de 10 aprilie, a fost sunată de o asistentă medicală, care i-a mărturisit faptul că pe Secţia ATI a spitalului, de joi (4 aprilie) până sâmbătă (6 aprilie), au murit în jur de 20 de pacienţi, întrucât medicii de gardă, respectiv Maria Miron şi Mirela Păiuş, au redus cantitatea de noradrenalină la unii pacienţi internaţi, de la 15 sau 20 ml/h la 1ml/h sau chiar au înlocuit-o cu ser fiziologic.















































