Cazul Republicii Moldova. Între sancțiunile împotriva Rusiei și dependența de ea

Republica Moldova nu s-a alăturat țărilor care au impus sancțiuni împotriva Federației Ruse. Încă nu. Sau, mai bine spus – Guvernul de la Chișinău a aflat din presă că s-a aliniat la sancțiuni și a trebuit să susțină faptul printr-o declarație post-factum.

• După 25 de ani, Burj Al Arab intră în renovare
• De la americani vine lumina…verde! Bogdan Ivan anunță redeschiderea Rafinăriei Petrotel deținută de ruși
• Peter Magyar: Vom suspenda serviciul de știri al presei publice
• Ce ar vota românii: AUR a ajuns să cumuleze cât PNL și USR la un loc, dar a scăzut față de ianuarie
• România a avut cândva 13 mari combinate de producție a îngrășămintelor chimice…

Când Chișinăul se luptă pentru oligarhii ruși

În realitate, la sancțiuni s-au aliniat băncile comerciale, care nu ar mai fi putut opera conturi corespondente în băncile din străinătate altminteri. Apoi, la sancțiuni s-au aliniat producătorii de fructe și legume, pentru că, bieții de ei, pur și simplu nu au mai putut accesa piețele din Belarus și Rusia, rămânând cu contractele neonorate și halele pline de marfă nevândută, iar mai apoi transportatorii – pentru că porturile cele mai populare pentru retaileri (Odesa și Ilichevsk) au fost blocate ca urmare a războiului. Abia atunci, Guvernul de la Chișinău a ieșit public și a anunțat că „s-a aliniat sancțiunilor”. Nu a existat niciun comunicat oficial, care să asume politic regimul de sancțiuni, iar interpretările date de oficiali potrivit cărora „suntem prea fragili pentru a aplica sancțiunile” au generat doar ambiguitate.

Misterul s-a ridicat în scurt timp, de la început, prin insistența cu care autoritățile Republicii Moldova au promovat semnarea unui contract de modernizare a turbinelor unei companii din Chișinău Termoelectrica, finanțat de Banca Mondială și având ca executant o companie cu rădăcini în offshore, Horus.

Horus a participat la licitație în consorțium cu una dintre cele mai mari companii rusești, sancționată pentru războiul din Ucraina, Silovyie Mashiny. O aliniere la sancțiuni ar fi putut împiedica semnarea acestui contract, iar caietul de sarcini, prezentat în toamna anului 2021, era scris exact pentru a exclude alți concurenți și a oferi coridor de execuție companiei rusești.

Deși autoritățile Republicii Moldova au căutat să sprijine cu toată puterea acceptarea companiei rusești, Chișinăul a fost nevoit să bată în retragere pentru a nu pierde lamentabil bruma de onorabilitate rămasă.

La fel, în ultimele luni, guvernul de la Chișinău a militat cu vehemență pentru a scoate de pe listele de sancțiuni ale Uniunii Europene importul de metal vechi pentru întreprinderea MMZ (Uzina metalurgică de la Râbnița). Motivele acestei pasiuni cu care erau apărate interesele acestei uzine, ce asigură cca 60% din veniturile regiunii separatiste Transnistria, par a fi neclare pe deplin. Asta dacă am ignora conexiunile adânci între businessul cu metale din Râbnița și influențele politice în toate guvernele de la Chișinău, nici actualul Executiv nefăcând excepție.

În acest mod, Guvernul a solicitat expres la Bruxelles scoaterea MMZ de pe listele „negre” ale Uniunii Europene, deși uzina nu achită nici un ban către bugetul Republicii Moldova, proprietarul efectiv al acesteia fiind Alisher Usmanov, unul dintre cei mai importanți oligarhi ruși în acest moment și un apropiat al președintelui Vladimir Putin. Evident, Ministerul Mediului s-a grăbit să ofere autorizație de mediu în timp record -două zile-, iar redeschiderea Uzinei de la Râbnița a fost menținută constant pe agenda scurtă a revendicărilor Tiraspolului față de Chișinău. Se spune că „prețul chestiunii” ar fi de doar 15 milioane de euro. În medie, MMZ are exporturi de cca 500-600 milioane de euro anual și toate ajung în bugetul regimului separatist.

La șapte zile după ce Rusia a invadat Ucraina, Alisher Usmanov ( aici alături de președintele Vladimir Putin) a fost adăugat pe lista oamenilor de afaceri ruși sancționați. Bunurile i-au fost înghețate, i s-a interzis să viziteze Marea Britanie, iar cetățenilor și companiilor britanice li s-a interzis să facă afaceri cu el.  „Vom lovi oligarhii și indivizii cu legături strânse cu regimul Putin și războiul său barbar”, a spus atunci Ministrul de Externe Liz Truss. Guvernul britanic a dat asigurări că sancțiunile îi vor tăia accesul lui Alisher Usmanov la „bunuri importante din Marea Britanie, inclusiv conace de zeci de milioane”. Acest fapt este pus acum sub semnul îndoielii. Purtătorul de cuvânt al lui Alisher Usmanov a spus că oligarhul rus nu mai este proprietarul legal al multora dintre activele vizate de sancțiuni.

Subiectul alinierii la sancțiunile internaționale rămâne unul foarte sensibil pentru actuala guvernare PAS. Ar fi ușor să te aliniezi dacă-ți faci temele pentru acasă și nu menții vulnerabilități majore în economie. Mai greu este când spui una, gândești a doua și acționezi opus primelor două. Așa au făcut cam toate guvernele de la Chișinău care, fie din confort, incapacitate, ori din interes mercantil, indiferent de culoare, au acceptat să mențină o relație platonică cu monopoliștii ruși din energie.

Să luăm în discuție furnizarea de gaze naturale pentru consumul Republicii Moldova!

De câțiva ani, Republica Moldova ar fi putut accesa liber gaze naturale de pe piața europeană, inclusiv cea românească. Are, în acest scop, infrastructura necesară. Există un gazoduct „Iași – Chișinău”, operat de o companie înregistrată în Republica Moldova, Vestmodtransgaz, și există o cerere constantă de surse noi de gaze naturale la nivel național, dar piețele externe s-a accesat sporadic și, aparent, fără nici o finalitate. Singurele importuri de gaze (alternative celor rusești) s-au făcut în luna octombrie 2021, chiar în ajunul semnării unui nou Protocol cu conducerea Gazprom. Altfel spus, compania de stat, Energocom, a efectuat câteva tranzacții de probă, din surse poloneze și olandeze, numai pentru a servi negociatorilor moldoveni (Andrei Spânu) poziții la negocieri. Ceea ce urma să arate a „demonstrație de forță” în raport cu influentul șef al Gazpromului, Miller, nu a prea folosit. Rușii pot da lecții în negocieri și au motive.

Gazoductul Iași – Ungheni, 30 de km pe teritoriul României, încă 10 în Republica Moldova, 7 milioane de euro din fonduri europene, restul din bugetul României (până la circa 26,5 milioane de euro), a fost un proiect puternic impulsionat în givernarea premierului Victor Ponta Foto Gov.ro

Părțile au preferat să prelungească relațiile comerciale cu Gazprom pentru furnizarea gazelor naturale, anunțând la momentul semnării un preț relativ avantajos de 450 de dolari/1000 m3. La două luni după semnarea acestui Protocol, prețurile la gaze au început să crească galopant, ajungând în februarie 2022 la cca 1,195 de dolari/1000 m3, foarte aproape de prețul mediu pe piața liberă europeană.

„Negocierile cu Gazprom privind livrarea gazelor pentru Republica Moldova continuă a treia zi. În cadrul rundelor de discuții cu Alexey Miller am prezentat poziția noastră – partea moldovenească își dorește să semneze un contract de furnizare a gazelor naturale, similar celui utilizat în ultimii ani. În ceea ce ține de volumul datoriei acumulate la întreprinderea Moldova-Gaz, Guvernul Republicii Moldova consideră că el poate fi convenit de părți doar în urma unui audit. Discuțiile au un caracter constructiv și eforturile de a găsi un punct de intersecție a intereselor ambelor părți sunt intense. Negocierile vor continua și azi.”, transmitea Andrei Spînu, într-o postare pe Facebook, la 29 octombrie 2021

În plus, Protocolul semnat la Moscova presupunea și achitarea unei sume de cca 740 milioane de dolari, datorii istorice neplătite la timp de Republica Moldova, în schimbul unei obligații de a audita această datorie. Pentru că ambele condiții discutate la Moscova nu au fost respectate, furnizarea de gaze naturale pentru Republica Moldova (inclusiv pentru regiunea separatistă Transnistria) urma să fie anulată la 1 mai, și dacă totuși nu se va întâmpla, înseamnă că miza Protocolului conține și alte prevederi despre care publicul din Republica Moldova nu a fost informat. Printre aceste punct misterioase ale contractului este și formula după care s-a calculat prețul gazelor livrate Republicii Moldova.

Inițial, oficialii au pretins că nu pot explica cum s-a ajuns la tariful oficializat pentru că face parte din secretul comercial. Mai târziu, presa a descoperit totuși formula de calculare a prețului, devoalând mai multe discrepanțe între declarațiile inițiale și rezultatul negocierilor cu Gazprom. Investigațiile au relevat astfel că prețul negociat la Moscova nu este nici pe departe optimal. Ca exemplu servește și faptul că Ucraina, aflată în război pe viață și moarte cu Rusia, achită 7,96 Hrivne/1 m3 de gaze, în timp ce Republica Moldova achită 15.08 lei mdl/1 m3, gazul fiindu-i livrat printr-un stat terț (Slovacia și Ungaria).

Gazprom Tower (Lakhta Center) din Sankt Petersburg, care are o înălțime de 462 m, este cea mai înaltă clădire din Rusia și din Europa, și a-16-a din lume Foto Flickr

Presa a titrat copios la vremea respectivă că „rușii au semnat Contractul din respect pentru transnistreni”. În traducere liberă, asta ar însemna că

1) Gazprom furnizează gaze Republicii Moldova numai pentru că altfel nu ar putea furniza gaze regimului separatist din Transnistria, care consumă de două ori mai mult gaz decât restul țării (2,1 miliarde m3, față de 1.2 miliarde m3 cât se consumă pe malul drept al Nistrului, adică teritoriul controlat de Republica Moldova)

2) Gazprom trece sub tăcere faptul că regimul separatist consumă, dar nu achită nimic pentru gaze: totalul datoriilor istorice ale Tiraspolului a ajuns în 2022 la cifra astronomică de 7.8 miliarde de dolari

și 3) Fiind un regim separatist, Transnistria nu ar putea primi gaze naturale pe teritoriul Ucrainei, aflate astăzi în război cu Rusia, decât integrat cu statut de consumator în contractul pe care-l semnează autoritățile guvernului de la Chișinău. Mai ales că noul contract convenit cu Gazprom prevede că gazul achiziționat este livrat la frontiera cu Ucraina, nu la Chișinău, așa încât ar fi fost straniu ca Tiraspolul să plătească prețul de tranzit, fără a plăti prețul propriu-zis pentru gaze, care oricum nu este achitat.

Contractul încheiat în 2021, și prezentat cu trâmbițe și fanfare ca o mare victorie a guvernării actuale de la Chișinău, pare să fi fost un mare eșec. Există astăzi o anchetă asupra detaliilor picante ale acestui contract, deși apartenența sa la PAS îi oferă semnatarului, ministrul Andrei Spânu, un alibi foarte puternic în ochii procuraturii nereformate.

Sistemul de electricitate din Republica Moldova se găsește într-o situație cel puțin la fel de proastă. Practic, 100% din energia electrică consumată în sistemul rețelelor electrice de pe teritoriul național este generată de GRES (Centrala termoelectrică de la Kuciurgan), o sucursală a concernului rus RAOES. Ca și proprietarul MMZ, și RAOES se găsește astăzi, în contextul războiului din Ucraina, pe listele de sancțiuni internaționale.

Principalul cumpărător de electricitate al GRES este Republica Moldova, și dacă distribuitorii din țară ar alege să cumpere energie de pe alte piețe, GRES probabil ar da faliment, ori ar trebui să se orienteze spre alte produse. Paradoxul este că GRES, ca și alte companii care activează în regim de „parazit” în regiunea separatistă – MMZ, Electromas – consumă gazele primite activ din partea subsidiarei Gazprom, Moldovagaz, dar nu le achită, iar compania respectivă nu are nici o pârghie prin care ar putea opri livrările de gaze pe malul stâng al Nistrului pentru că acestea sunt „politice”. An de an, o curte de arbitraj din Sankt Petersburg calculează penalizări pentru neplata datoriilor înregistrate de regiunea transnistreană, dar le include pe nota de plată a Republicii Moldova. Atunci când oficialii din sectorul gazier sunt întrebați cine urmează să le achite, răspunsul este invariabil: „datoriile vor fi soluționate politic” între Moscova și Chișinău.

Transnistria controlează astfel atât rețelele de gaze care intră pe teritoriul Republicii Moldova, cât și principala companie care produce electricitate pe baza arderii de gaze naturale, stabilindu-și, în ambele cazuri, marje infinite de profitabilitate pe care alți manageri nu le-ar putea decât visa.

Totuși, ce urmează?

Ultimele zile, mai ales după incidentele din zona transnistreană, au adus multă anxietate publică în Republica Moldova. Totul a pornit de la niște atacuri cu lansatoare de grenade, cu distrugerea unor emițătoare (nefuncționale) și câteva împușcături (haotice) în vecinătatea aeroportului militar de la Tiraspol, dar și a unui depozit de muniții de la Kolbasna. Incidentele s-au lăsat fără victime, dar cu profunde efecte politice. Deși pare că totul a fost o banală înscenare, autoritățile de la Chișinău au luat-o în serios și s-au angajat într-un dialog (posibil profilatic) cu structurile de la Tiraspol, pentru a preveni, dacă ar fi cazul, escaladarea situației.

Canalul NEXTA Live Telegram a publicat sâmbătă, 30 aprilie, o presupusă pagină a ediției speciale a ziarului „Pridnestrovie” din 2 mai 2022. Printre materialele de pe pagina publicată este un apel al localnicilor către președintele rus Vladimir Putin și relatări despre „numeroase atacuri” asupra regiunii. Pagina este deja răspândită online, scrie postul TV Elita de la Rezina. Redactorul-șef al ziarului „Pridnestrovie”, Alexandr Karasev, ar fi negat, între timp, autenticitatea acestei pagini, spunând că este un fals evident. Ministerele Apărării și de Interne ale Republicii Moldova au atenționat populația să fie precaută în raport cu tot felul de informații tendențioase, să le verifice sursele, pentru că există riscul să fie mai multe provocări și dezinformări în preajma sărbătorilor de 1 și 9 mai. 

Dialogul este un fel de „colac de salvare” pentru Tiraspol, care se confruntă cu grave probleme financiare și economice, iar acuzația sa că incidentele ar fi provocate de Ucraina a trezit din partea Kievului o reacție dură, cerând rezolvarea în 24 h a întregului calabalâc legat de existența acestei enclave rusești, care se găsește în acest moment ca un spin în talpa militarilor ucraineni.

Totuși, autoritățile de la Chișinău au explicat incidentele printr-un conflict între tabere rebele de la Tiraspol, fără a oferi detalii, acreditând ideea că ar exista grupuri care-și doresc războiul, în timp ce altele doresc pace. Nu este clar cât de realiste pot fi aceste descrieri și pe cine are în vedere Chișinăul.

Evident, dacă în acetse incidente ar fi fost implicată Ucraina, atunci țintele ar fi fost legate de trupele militare ale Rusiei, din regiune, și ar fi fost victime. În absența lor, putem bănui că la mijloc a fost un plan ce a urmărit să pună în lumină, ca prioritate, Tiraspolul, care s-a simțit oarecum neglijat în ultimele 8 luni.

În mod cert, însă, Chișinăul nu și-ar dori o intervenție militară a Ucrainei în Transnistria, și cu atât mai mult ar dori să prevină o invazie militară a Rusiei.

Guvernul Republicii Moldova, alături de președintele Maia Sandu, a semnat Declarația de aderare la Uniunea Europeană Foto Președinția RM

Moscova sună clopoțelul unei invazii, folosindu-se de prezența sa militară în stânga Nistrului și provocând sentimentul insecurității pentru populația din Republica Moldova. În mod automat, Tiraspolul își arogă un statut superior, cerând Guvernului de la Chișinău, la o zi după instituirea stării de alertă, semnarea unui Tratat inter-statal, prin care „părțile” s-ar angaja să nu recurgă la forță. Mai departe, incidentele de la Tiraspol provoacă o salvă de declarații la Moscova, care condamnă „încălcări ale dreptului vorbitorilor de limbă rusă” și amenință cu invazia, un pretext care a mai fost invocat în raport cu regiunile separatiste din estul Ucrainei. Concomitent, la Chișinău se re-activează socialiștii și comuniștii, adică coloana a-V-a, care au cerut, nu demult, adoptarea unei legi privind neutralitatea permanentă a Republicii Moldova și care, deloc întâmplător, au acoperit-o cu laude pe Maia Sandu, actualul președinte, „pentru maniera calmă și neutră cu care a tratat războiul din Ucraina”. Vechii greci spuneau să nu crezi în danai nici atunci când îți aduc daruri.

Se pare totuși că cel mai fericit de situația nouă creată de ultimele incidente este, totuși, regimul cleptocratic de la Tiraspol. Acesta și-a făcut misiunea în raport cu Moscova, care primește astfel un pretext pe care l-ar putea folosi pentru a invada Republica Moldova, dacă va dori s-o facă și va avea resurse în acest scop, iar pe de altă parte, acesta reușește să-și rezolve câteva probleme economice majore.

1) Obligă, practic, autoritățile de la Chișinău să autorizeze exporturile de metal vechi pentru re-pornirea Uzinei metalurgice de la Râbnița);

2) Promite Chișinăului să ofere, la schimb, un preț mai bun la electricitate, menținând de fapt status-quo-ul GRES asupra sistemului de energie electrică din Republica Moldova;

3) Obligă autoritățile de la Chișinău să rămână ancorate în promisiunea de a reglementa conflictul transnistrean prin acordarea unui „statut special” regiunii separatiste, promisiunea fiind de fapt un fel de „cui al lui Pepelea” pentru a obține noi și noi concesii politice și economice într-un proces care garantează oligarhilor din regiune averi și impunitate.

Fiecare dintre aceste angajamente dezbătute ușor de liderii separatiști la recenta întâlnire de la Varnița au costuri colaterale. Mari. De fapt, Tiraspolul redevine ceea ce a fost tot timpul: o ancoră grea legată de picioarele celor care nu doresc s-o desprindă de Republica Moldova.

Igor Munteanu este politician și diplomat, membru al Parlamentului Republicii Moldova din 2019. A fost ambasador al Republicii Moldova în Statele Unite ale Americii, în Mexic și în Canada. Din 2016 predă cursuri de Master Politici Publice și Administrație Politică la Academia de Studii Economice (ASEM) din Chișinău.