Kilometrul zero al Capitalei este la Biserica Sfântul Gheorghe cel Nou
Foto Pixabay
Economie

Ce oraș generează peste un sfert din activitatea de comerț exterior a României

Cele mai recente date statistice anunțate de Institutul Național de Statistică privind evoluția schimburilor comerciale ale României pe județe, la 31 martie 2023, scot în evidență faptul că firmele cu sediul social în municipiul București au exportat în primul trimestru al acestui an mărfuri în valoare de 4,9 miliarde euro, reprezentând 20,54% din exportul României, depășind cu 15,5% valoarea realizată în perioada similară din 2022, medie superioară creșterii exportului românesc în perioada respectivă (8,1%). Comparativ cu finele trimestrului I 2022, ponderea municipiului București în exportul României a crescut la 31 martie a.c. cu 1,35 puncte procentuale.

Potrivit unei informări remise Q Magazine de Camera de Comerț și Industri a României, Municipiul București, care depășește a cincea parte din exportul României, a fost urmat în acest top de județele: Timiș cu o pondere de 9,85%, Argeș – 7,98%, Brașov – 5,20%, Arad – 4,32%, Ilfov – 4,23%, Sibiu – 3,67%, Alba – 3,63%, Dolj – 3,54% și Prahova – 3,14%. Ponderea acestor 10 județe în exportul României a fost de 66,1%, în timp ce restul de 32 au însumat doar 33,9%.

Principalele grupe de mărfuri exportate de firmele cu sediul social în București au fost:mașini și aparate, echipamente electrice și părți ale acestora (25,1%), produse ale regnului vegetal, produse minerale, produse ale industriei chimice, metale comune și articole din acestea, produse alimentare, băuturi, lichide alcoolice și oțet, tutun și înlocuitori de tutun prelucrați, vehicule și echipamente auxiliare de transport, instrumente și aparatură optică, aceste opt grupe deținând o pondere de 85,9% din exportul firmelor bucureștene.

La import concentrarea este și mai mare; astfel, firmele cu sediul social în Municipiul București au înregistrat o valoare de 9,9 miliarde euro, deținând o pondere de 32,26% din importul României în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2023, reprezentând o majorare cu 8,6%, față de aceeași perioadă din 2022. Municipiul București, care deține aproape o treime din totalul importului, a fost urmat în acest Top de județele: Ilfov – 9,44%, Timiș – 6,94%, Argeș – 4,51%, Cluj – 3,62%, Prahova – 3,57%, Brașov – 3,48%, Constanța – 3,31%, Arad – 2,89% și Bihor – 2,63%.Ponderea acestor 10 județe în importul României a fost de 72,65%, în timp ce restul de 32 au însumat 27,35%.

Ca structură a mărfurilor importate de firmele cu sediul social în București, principalele grupe care se regăsesc în statistica perioadei analizate au fost: mașini și aparate, echipamente electrice și părți ale acestora (24,4%), produse ale industriei chimice, produse minerale, produse alimentare, băuturi, lichide alcoolice și oțet, tutun, vehicule, aeronave, vase și echipamente de transport, metale comune și articole din acestea, care au deținut o pondere de 71,4% din importul firmelor bucureștene.

Agregând datele de mai sus rezultă că firmele bucureștene au derulat în primul trimestru ale anului 2023, operațiuni de comerț internațional în valoare de 14,8 miliarde euro, reprezentând 27,2% din comerțul exterior al țării noastre. Pe locul 2 s-a situat județul Timiș cu o pondere de 8,1%, iar pe 3 județul Ilfov cu 7,0% .

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top