CEDO împotriva României. Retrospectivă 2020: Drame și erori, dincolo de statistici

În Raportul anual de activitate al Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) pentru anul 2020, România se plasează pe a patra poziției după numărul condamnărilor primite, după Rusia, Turcia și Ucraina, informează VeDem Just, preluat de HotNews.ro.

• Pentru cine bat clopotele Bisericii Romei?
• Cum arăta economia României în 2016 și cum arată astăzi
• Europa vrea rețele „curate”
• Triumful Rusiei în Franța. A câștigat și s-a prăbușit în genunchi
• Cine va securiza Neptun Deep, care nu e în apele teritoriale ale României? Specialist: Probabil am avea o bâlbă colectivă!

64 de condamnări la CEDO în 2020

Pe locul 23 în raport cu numărul de plângeri, respectiv pe locul 12 după numărul de condamnări pronunţate de CEDO, România a fost condamnată în 64 de cauze pentru nerespectarea dreptului de proprietate, încălcarea dreptului la un proces echitabil, nerespectarea vieții private și de familie, expunerea la un tratament inuman sau degradant, lipsa unei investigații efective, nerespectarea libertății de exprimare, precum și pentru încălcarea dreptului părții la un remediu efectiv. Buletinul jurisprudenței CEDO, realizat periodic de Institutul European din România (IER), ne oferă o imagine detaliată asupra condamnărilor primite de România în anul 2020.

Grație recursului compensatoriu, mai puține condamnări pentru condiții inumane și tratament degradant

Prin decizia în cauza Dîrjan și Ștefan contra României (cererile nr. 14224/15 și 50977/15, comunicată la 28 mai 2020), CEDO a confirmat principalul argument invocat de cei care au susținut măsura recursului compensatoriu. Această decizie a fost pronunțată în continuarea recomandării CEDO menționată în hotărârea pilot în cauza Rezmiveș și alții împotriva României (cererile nr. 61467/12, 39516/13, 48231/13 și 68191/13, comunicată la 25 aprilie 2017).

Statul român a acordat un remediu compensatoriu specific prin aplicarea Legii nr. 169/2017, măsură care a fost abrogată la 19 decembrie 2019. De la aplicarea acestei măsuri, chiar dacă nivelul de ocupare al penitenciarelor a înregistrat o scădere pe termen scurt, condițiile efective de detenție nu au fost îmbunătățite în mod semnificativ pentru a respecta standardele minime, în timp ce garantarea celorlalte drepturi (prevăzute în Legea nr. 254/2013) a rămas, în continuare, problematică.

Concret, în perioada 29 august 2017 – 10 decembrie 2019, a scăzut numărul persoanelor private de libertate de la 24.813 la 19.029 de persoane. Nivelul de ocupare (raportat la 4 m.p.) a înregistrat o scădere cu 25,9%, de la 136,88% (29 august) la 110,98% (10 decembrie 2019). Per ansamblu, a scăzut populația carcerală cu 5.800 de persoane, în timp ce capacitatea de cazare la 4 m.p. a fost redusă cu aproximativ 1.000 de locuri de cazare.

Analog, în cauza Zevedei și alții împotriva României, CEDO a reiterat incompatibilitatea cererilor ratione personae cu prevederile Convenției, în urma aplicării recursului compensatoriu instiuit prin Legea nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate (cererile nr. 16082/15, 60880/15, 5479/16, 10885/16, 13407/16, 20661/16, 31333/16, 35047/16, 38092/16 și 36176/16, comunicate la 9 iulie 2020).

Cu toate acestea, România a fost sancționată în anul 2020 pentru încălcarea art. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (expunerea la condiții inumane și tratament degradant), însă într-o speță înregistrată la Curte în 2017. Asfel, în cauza Potoroc împotriva României (cererea nr. 37772/17, comunicată la 2 iunie 2020), judecătorii Curții au constatat că detenția i-a cauzat reclamantului suferințe grave, în timp ce i-a fost admnistrat un tratament medical incompatibil cu executarea pedepsei în condiții de detenție, fără să i se ofere o perspectivă de îmbunătățire a stării de sănătate.

Supraaglomerarea, lipsa asistenței medicale, lipsa sau proasta calitate a hranei, au constituit cauze ale încălcării art. 3 în cauzele Iancu și alții împotriva României (cererea nr. 41762/15 și alte 9), Topor și alții împotriva României (cererea nr. 905/15 și alte 13), Ianușcovschi și alții împotriva României (cererea nr. 19257/15 și alte 12), comunicate la 30 iulie 2020, respectiv în cauzele Cloșcă și alții împotriva României (cererea nr. 54609/15 și alte 2, comunicată la 8 octombrie 2020), Jidovoiu și alții împotriva României (cererea nr. 40930/15 și alte 8, comunicată la 5 noiembrie 2020).

Dreptul la respectarea vieții private și de familie (art. 8 din Convenție) a fost încălcat în urma refuzului autorităților penitenciare de a acorda permisiunea de ieșire din penitenciar pentru participarea la înhumarea unei rude apropiate. În cauza Gosav și alții împotriva României (cererile nr. 52526/17, 70332/17, 72266/17 și 72940/17, decizie comunicată la 4 iunie 2020), Curtea a opinat că ingerința statului în viața privată și de familiei nu este „necesară într-o societate democratică”, în cazul în care nu există motive întemeiate și suficiente.

Laura Codruța Kövesi, Monica Macovei și Camelia Bogdan împotriva României

În cauza Kövesi împoriva României (cererea nr. 3594/19, decizie comunicată  la 5 mai 2020), judecătorii Curții au opinat că au fost încălcate art. 6 § 1 (privind dreptul de acces la o instanță) și art. 10 (libertatea de exprimare). În urma revocării din funcția de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție, reclamanta nu a dispus de nici o posibilitate să conteste demiterea ei din funcție. Judecătorii CEDO au considerat că reclamantei i-a fost îngrădită libertatea de exprimare, demisia din funcție fiind dispusă în urma criticilor formulate de Kövesi la adresa modificărilor legislative privind corupția.

Laura Codruța Kövesi la conferința de presă de la DNA, 18 februarie 2018

Încălcarea libertății de exprimare a fost consatată și în speța Monica Macovei contra României (cererea nr. 53028/14, comunicată la 28 iulie 2020). Cu această ocazie, Curtea a considerat că etichetarea unui parlamentar drept „corupt”, chiar dacă reprezintă o exagerare și o expresie inadecvat de puternică, nu poate constitui un temei al limitării libertății de exprimare pentru a proteja reputația persoanei acuzate, în lipsa exisenței unei  „nevoi sociale presante”.

Monica Macovei, deputat în Parlamentul European în perioada 2009-2019, ministru al justiției în Guvernul Tăriceanu (29 decembrie 2004 – 5 aprilie 2007)

Responsabilitatea statului de a elucida circumstanțele infracțiunii a fost reiterată de Curte în cauza Danciu și alții împotriva României (cererea nr. 48395/16, comunicată la 12 mai 2020), ocazie cu care a constatat încălcarea art. 2 din Convenție (dreptul la viață). În această cauză, reclamanții au acuzat autoriățile că nu au desfășurat o anchetă rapidă și efectivă privind acuzația de tentativă de omor asupra unuia dinre părinții reclamanților.

Sub aspect procedural, CEDO a catalogat ca fiind o neglijență medicală menită să pună în pericol viața unui pacient, cu o stare precară de sănătate, în urma refuzului administrării tratamentului cu insulină. Astfel, în cauza Aftanache împotriva României (cererea nr. 999/19, comunicată la 26 mai 2020), judecătorii Curții au sancționat România pentru încălcarea art. 2 (dreptul la viață) și art. 5 § 1 (dreptul la libertate și siguranță) și au stabilit că pretinsa agitație a reclamantului nu reprezintă un argument suficient pentru a dispune aplicarea măsurilor de reținere necesare (privarea de libertate pentru șase ore într-un spital, în mod nelegal și forțat, pentru efectuarea de teste).

Dreptul de acces la o instanță și la un  proces echitabil într-un termen rezonabil (art. 6 § 1) a fost încălcat de România într-un litigiu a cărui procedură a durat mai mult de 8 ani, excesiv în viziunea Curții. Mai mult, în cauza Rădulescu împotriva României (cererea nr. 9812/13, comunicată la 26 mai 2020), CEDO a statuat că pronunțarea unei decizii de condamnare de către Curtea de Apel (după ce prima instanță a dispus achitarea) constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil, în situația în care instanța nu dispune, din oficiu, o nouă audiere de martori. Analog, omisiunea instanței de recurs a fost constatată și în cauzele Lascău împotriva României (cererea nr. 39855/13), Zulufoiu împotriva României (cererea nr. 66110/13) și Dudaș împotriva României (cererea nr. 80278/13), comunicate la 9 iunie 2020.

De notorietate a fost însă soluționarea cauzei Camelia Bogdan împotriva României (cererea nr. 36889/18, decizie comunicată la 20 octombrie 2020). Reclamanta, judecător în cadrul Curții de Apel București, privată de accesul la o instanță pentru a contesta suspendarea din funcție de către CSM, nu a putut să-și îndeplinească sarcinile de judecător aproximativ 9 luni, perioadă în care nu a beneficiat de drepturile salariale.

Camelia Bogdan pe scările Curții de Apel, la protestul magistraților împotriva Legilor justiției din 16 septembrie 2018

În cauza Palabiyik împotriva României (cererea nr. 14503/15, comunicată la 24 septembrie 2020), judecătorii Curții au sancționat țara noastră după ce durata procesului (10 ani și o lună) a încălcat cerința „perioadei rezonabile”.

În anul 2020, România a fost sancționată și pentru încălcarea dreptului la respectarea vieții private și de familie (art. 8 din Convenție), în cauza Marina împotriva României (cererea nr. 50469/14, comunicată la 26 mai 2020), după ce o scrisoare a reclamantului a fost citită în cadrul unei emisiuni de radio.

Nerespectarea garanțiilor procedurale în cazul expulzărilor de străini (prin încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 7) a atras sancționarea României în urma expulzării din motive de siguranță națională a doi cetățeni pakistanezi care dispuneau de vize de studenți. Concret, în cauza Muhammad și Muhammad împotriva României (cererea nr. 80982/12, decizie comunicată la 15 octombrie 2020), Marea Cameră a admis cererea reclamanților și a considerat că aceștia au suferit o limitare semnificativă în exercitarea dreptului lor de a fi informați în legătură cu elemenele de fapt care au stat la baza deciziei de expulzare. În aceleșai timp, judecătorii Curții au constatat că reclamanții nu au dispus de acces la conținutul documentelor și la elementele din dosar (clasificicate) pe care s-a întemeiat decizia autorității competente.