Actual

Cenuşa lui Fidel Castro, înhumată într-o ceremonie privată la Santiago de Cuba. Funeraliile au fost conduse de Raul Castro

Cenuşa lui Fidel Castro a fost înhumată într-o ceremonie privată la cimitirul Santa Ifigenia din Santiago de Cuba, punând capăt celor nouă zile de doliu decretate după moartea preşedintelui care a condus Cuba timp de aproape o jumătate de secol, relatează Reuters.

 

Funeraliile au fost conduse de fratele lui Fidel, Raul Castro, actualul preşedinte al Cubei, care a depus urna care conţinea cenuşa lui Fidel Castro în mormântul acestuia, marcat printr-o plăcuţă pe care scrie “Fidel”.

La ceremonie au participat Dalia Soto del Valle, soţia lui Fidel Castro, alţi membri ai familiei, dar şi preşedinţii Nicolas Maduro al Venezuelei şi Daniel Ortega al Nicaraguei.

Ceremonia funerară era programată să fie televizată, dar cu câteva ore înainte a fost anunţat că ceremonia va fi “privată”, după ce preşedintele Raul Castro a comunicat că ţara va interzice orice denumire a monumentelor sau drumurilor după Fidel Castro, la cererea regretatului lider.

Imagini pentru fidel castro santiago de cuba

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top