Unitatea 2 a centralei nucleare de la Cernavodă s-a deconectat automat de la sistemul energetic naţional în această dimineaţă, ca urmare a unei disfuncţionalităţi la un sistem electric de proces, nu cea nucleară a centralei, informează un comunicat al Nuclearelectrica, operatorul centralei.
Citește și: A început din nou războiul rece
Potrivit comunicatului, nu există o legătură între reducerea de putere a Unității 2, de acum patru zile, cu incidentul de astăzi.
„Specialiştii investighează cauza şi vor efectua lucrările necesare de remediere în conformitate cu procedurile aferente industriei nucleare specifice în astfel de situaţii. Nu există o legatură cauzală între reducerea de putere a Unităţii 2 din data de 25 martie 2018 şi deconectarea automată a reactorului de astăzi, 29 martie 2018. Deconectarea automată a reactorului de la SEN este prevăzută şi realizată prin sisteme de protecţie prevăzute în proiect în anumite situaţii, aşadar reprezintă un comportament conservativ, procedurat, fără impact asupra securităţii nucleare“, se arată în comunicat.
Specialiștii de la Nuclearelectrica asigură că deconectarea automată a sistemului electric nu afectează nici personalul, nici populația, nici mediul.
Duminică, compania anunţa reducerea la 55% a puterii Unităţii 2, pentru înlocuirea unei piese (rulment) la motorul unei pompe de condensat, din partea clasică a centralei.
Reducerea de putere a Unității 2 CNE Cernavodă este cauzată de necesitatea înlocuirii unei piese (rulment) la motorul unei pompe de condensare, din partea clasică a centralei. Reducerea de putere până la 55% este necesară în vederea opririi echipamentului pentru reparații.
Cele două reactoare nucleare de la Cernavodă generează aproximativ 20% din producţia naţională de energie, având o putere de câte 700 de MW fiecare.












































