Featured

Cine sunt noii judecători care au promovat la Înalta Curte

După ce în decembrie 2021, Cosiliul Superior al Magistraturii a decis să prelungească mandatul lui Bogdan Mateescu, președintele CSM de la acel moment, pentru eventualitatea în care nu va fi aleasă o altă persoană până la data de 6 ianuarie, întregul mecanism s-a blocat.

Secția pentru judecători a CSM a decis să respingă candidaturile judecătoarelor Andreea Chiș și Gabriela Baltag, iar Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii nu prevede posibilitatea unui mandat interimar, în lipsa unui nou președinte. Legea prevede doar posibilitatea unui mandat de 1 an pentru funcția de președinte CSM, fără posibilitatea reînnoirii, iar judecătorii care nu au ocupat această funcție până în prezent (Evelina Oprina și Mihai Bălan) nu se bucură de susținere din partea colegilor.

În urma pensionării judecătoarei Mariana Ghena, membru CSM, situația părea să se detensioneze, creând premisele unui echilibru în ceea ce privește cvorumul necesar pentru alegerea unui nou președinte. În locul Marianei Ghena urma să vină judecătorul Marian Budă de la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar în ședința de plen de astăzi, 11 ianuarie, urma să se decidă vacantarea locului și validarea noului membru.

În plus, tot astăzi avea loc și proba interviului din concursul de promovare a unor judecători la Secția Penală a Înaltei Curți.

7 membri ai CSM, printre care judecătorii Andrea Chiș, Mihai Andrei Bălan, Gabriela Baltag, Evelina Oprina și procurorii Tatiana Toader, Florin Deac și Cristian Ban au refuzat să participe la ședința plenului în semn de protest față de păstarea judecătorului Bogdan Mateescu ca președinte interimar. “Protestatarii” au transmis că „Participarea la o ședință condusă de un președinte nelegitim lovește de nulitate orice hotărâre a Consiliului adoptată în aceste condiții.” , iat judecătoarea Andreea Chiș a mai adăugat: „Nu este o vacanță a funcției, ci un blocaj creat de o majoritate care dorește să își prezerve și să își consolideze poziția de control. În cazul numirii unor judecători la ÎCCJ în aceste condiții (conform ordinii de zi a Secției pentru judecători), se pun sub semnul întrebării nu doar carierele acestor colegi, ci și hotărârile pe care le vor pronunța în viitor. Nu putem nicidecum să acceptăm o astfel de situație. Unii dintre noi am semnalat asta și în cazul numirii inspectorului șef interimar prin OUG, iar Hotărârea din 18 mai 2021 a CJUE a confirmat temerile noastre.”.

Judecătorul Mihai Andrei Bălan consideră, printre altele, că „Trecand peste aceste consideratiuni de ordin tehnic, situatia creata la sfarsitul anului 2021 de majoritatea constituita la nivelul Sectiei pentru judecatori, pune sub semnul intrebarii intreaga activitate a Consiliului si transmite in societate imaginea unei institutii in care unii membri vor sa detina controlul absolut asupra acesteia fara a putea justifica in mod deschis si onest de ce exclud impartirea corecta si fireasca a atributiilor intre toti membrii alesi ai magistratilor, dand nastere la tot felul de speculatii care dauneaza sistemului judiciar in ansamblul sau.”

Surse din CSM au declarat pentru Q Magazine că pentru a depăși blocajul, președintele interimar al CSM, judecătorul Bogdan Mateescu, urmează să trimită la Senat o adresă pentru validarea supleantului Marian Budă ca membru al Consiliului.

Deși cei patru judecători au lipsit de la ședință, cvorumul secției a fost întrunit astăzi prin prezența ministrului justiției, Cătălin Predoiu.

Gheorghe Valentin Chitidean(44,95), Adriana Ispas (42,64), Adina Claudia Cioflan (41,00) și Valerica Voica (35,00) au fost declarați admiși la proba interviului pentru posturile de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție. Judecătorii Mihail Udroiu (34,93) și Gabriela Ana Țarcă (33,60) au fost respinși.

Cătălin Predoiu a salvat ședința de astăzi, întrucât judecători din provincie veniseră la București pentru suținerea examenului de promovare la ÎCCJ

Conform unui comunicat CSM, ședințele secției de judecători se vor întruni în datele de 11, 12 și 13 ianuarie 2022, pentru a se putea susține interviurile judecătorilor candidați pentru funcțiile din cadrul ICCJ. Astfel, judecătorii vor trebui să se întrunească mâine pentru alegerea celor care vor face parte din secțiile I și a II-a civilă. Miercuri, 13 ianuarie, va fi rezervată interviurilor pentru judecătorii de la Secția de contencios administrativ și fiscal.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top