Foto: gov.ro
Actual

Ciolacu, după participarea la Consiliul Național Sanitas: Deficienţele acumulate în ani de zile nu pot fi corectate dintr-o dată

Măsurile care vor fi avute în vedere privitor la revendicările din sistemul de sănătate trebuie să fie etapizate în funcţie de urgenţă şi de resursele avute la dispoziţie, a afirmat, potrivit unui comunicat al Guvernului, premierul Marcel Ciolacu, după ce a participat, miercuri, alături de ministrul Alexandru Rafila, la Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas.

Problemele specifice fiecărui sector sanitar şi fiecărei categorii profesionale din domeniul sănătăţii vor fi analizate de o echipă de lucru formată din reprezentanţi Sanitas şi experţi din Ministerul Finanţelor, Ministerul Muncii şi Ministerul Sănătăţii.

„Vrem să menţinem un dialog onest şi aplicat pentru fiecare problemă semnalată, pentru a asigura resursele de personal şi finanţarea de care sănătatea are nevoie, dar, pentru a fi eficiente, măsurile trebuie să fie etapizate în funcţie de urgenţă şi de resursele pe care le avem la dispoziţie. Sistemul medical şi sanitar din România trebuie să ajungă la parametrii optimi şi să răspundă nevoilor şi aşteptărilor românilor. Din păcate, deficienţele acumulate în ani de zile nu pot fi corectate dintr-o dată. Cu un plan precum PNRR, cu acces la finanţări de la Banca Europeană de Investiţii, România are o şansa unică de a redresa inclusiv sistemul medical, dar şi de a-l pune pe un traseu normal care să nu mai poată fi deraiat. Dialogul permanent este soluţia pentru ca problemele să fie corectate cât mai devreme”, a transmis prim-ministrul, conform comunicatului. 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top