Actual

Ciolacu: Grija faţă de persoanele în vârstă este măsura respectului faţă de părinţii, bunicii şi toţi înaintaşii noştri

Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice, în care a subliniat că guvernul se va asigura că interesele acestora vor fi apărate.

„Astăzi îi sărbătorim pe cei din generaţiile ajunse la vârsta senectuţii, oameni pe care îi respectăm pentru înţelepciunea şi experienţa lor de viaţă, de la care fiecare dintre noi are de învăţat. Legătura între generaţii este foarte importantă în orice societate, iar în tradiţia poporului român a existat întotdeauna respectul pentru persoanele vârstnice. Personal, preţuiesc această tradiţie şi îmi doresc ca ea să fie continuată multe generaţii de acum înainte. Din poziţia de prim-ministru îmi revine o responsabilitate în plus faţă de această categorie socială, a persoanelor vârstnice, pentru protejarea lor în faţa provocărilor actuale, cărora cu toţii încercăm să le facem faţă”, a afirmat Ciolacu în mesaj.

Premierul a menţionat că guvernul susţine economia şi investiţiile, însă are în vedere şi măsuri sociale orientate ori de câte ori este nevoie către nevoile persoanelor de vârsta a treia.

„Vrem ca pensia să reflecte corect contribuţia de o viaţă a fiecărui român. Am promis o nouă lege a pensiilor, pe care ne-am propus să o finalizăm şi să o aplicăm de anul viitor şi care să elimine inechităţile existente la ora actuală în ceea ce priveşte sistemul de pensii. Măsurile cu care venim vrem să asigure acel echilibru social de care românii ajunşi la vârsta de pensie au nevoie iar pensiile pe care le încasează să nu se transforme în venituri de subzistenţă, ci să le asigure un trai decent. Pentru că respectul pentru generaţiile de vârstnici înseamnă să-i protejăm şi pe cei rămaşi singuri, ne vom asigura că interesele lor vor fi apărate şi că beneficiază de îngrijirea de care au nevoie în cele mai bune condiţii. Grija faţă de persoanele în vârstă este măsura respectului faţă de părinţii, bunicii şi toţi înaintaşii noştri. La mulţi ani şi sănătate, seniorilor României!”, a transmis Ciolacu.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top