Actual

Ciolacu: PSD va contesta la CCR aceste numiri interimare de la radio şi de la TVR

Numirile directorilor generali interimari la TVR și Radiodifuziune sunt considerate Marcel Ciolacu, liderul PSD, „o forțare” a regulamentului ședințelor comune.

Drept urmare, PSD va contesta la Curtea Constituţională numirile interimare de la Societatea Română de Televiziune şi de la Societatea Română de Radiodifuziune, a declarat Marcel Ciolacu.

De asemenea, el a adăugat că va scrie și la Comisia Europeană privind aceste schimbări, considerate abuzive.

„S-au făcut nişte numiri interimare la radioul public şi la televiziunea publică, o forţare a regulamentului şedinţelor comune. Sunt patru state europene într-o anchetă a Comisiei Europene pentru schimbările abuzive de la televiziunile publice din ţările respective. Categoric, PSD va contesta la CCR aceste numiri interimare de la radio şi de la TVR. (…) Eu mă refer la proceduri, nu la persoane. Nu vreau să atac pe nimeni personal. Vom ataca şi la CCR, vom scrie şi la Comisia Europeană şi cred că nu vor mai fi patru state investigate, o să fie cinci state investigate, inclusiv România. Nu poţi să pici un raport, rămâne instituția fără director şi să spui că într-o oră ţinem comisie şi haideţi să facem propuneri. Cine a auzit aşa ceva? A fost ceva anticipat, deja aranjat, de aceea PSD nici nu a avut propuneri”, a afirmat Marcel Ciolacu, la DC News.

Parlamentul a decis, marţi, numirea Ramonei Săseanu în funcţia de director general interimar al Societăţii Române de Televiziune şi a lui Liviu Popescu în funcţia de director general interimar al Societăţii Române de Radiodifuziune.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top