În Parlament se desfășoară în aceste momente ședința de plen pentru învestirea guvernului propus de premierul desemnat Dacian Cioloș. În discursul său, premierul desemnat a propus un armistiţiu politic, îndemnând parlamentarii să voteze guvernul propus de el pentru a scoate ţara din criză.
- Khaled Hassan: Încercând să ștergem o identitate masculină mândră și sănătoasă, nu am eliberat societatea, ci am distrus-o
- „Legături primejdioase”: Axa Călin Georgescu-Simion-PSD
- Deschisă, închisă, redeschisă, iar închisă… și bombardată
- Dinescu, această pasăre Phoenix care va renaște din cenușa casei sale
- Arestări după incidentul de la Spitalul „Sf. Pantelimon”
„Tradiţia noastră politică a dus de cele mai multe ori la conflicte şi cred că este necesar să începem să construim consens pe măsuri de urgenţă, în ciuda diferenţelor politice sau de viziune. Nu cred că o tabără are mereu dreptate, în timp ce cealaltă va greşi mereu. Politica românească trebuie să depăşească partizanatul şi tribalismul toxic, astfel încât să putem prelua unii de la alţii proiecte valoroase şi să ne asigurăm că ele pot deveni realitate. Ne interesează să scoatem căruţa din mocirlă, nu să stăm să ne uităm cum se scufundă”, a spus Cioloş de la tribuna Parlamentului.
El a spus că un guvern minoritar nu este o soluţie ideală, dar situaţia este una excepţională.
„Situaţia este excepţională şi, din punctul nostru de vedere, nu există alternativă temporară. Ştiu că faceţi parte din partide mari şi că există orgolii şi întrebări cu privire la fiabilitatea unui guvern minoritar, dar aş prefera să avem o autostradă finalizată şi pe care să ne asumăm împreună decât să încercăm să ne punem unii altora piedici în speranţa că fie ne asumăm singuri fie îi împiedicăm pe ceilalţi să o facă. Aş prefera să împărţim între noi victoria în campania de vaccinare, să vă mulţumesc public şi să recunosc meritele decât să încep să trag foloase proprii din specularea unui moment. Avem 30 de ani în care am experimentat discordia, invidia şi egoismul, nu am ajuns nicăieri, am irosit extrem de multe şanse şi am ajuns să facem din sănătate o dispută publică”, a mai spus Cioloş.
Dacian Cioloş a adăugat că „punctajele de partid” care îndeamnă pe unii şi pe alţii să se atace şi să se jignească sunt bune pentru emisiunile de ştiri, nu pentru oamenii care suferă.
El a subliniat că USR nu câştigă nimic şi a propus un armistiţiu politic.
„USR nu câştigă nimic astăzi, dacă veţi vota să treacă acest guvern. Ne vom afla în situaţia ingrată de a găsi soluţii rapide şi riscante. Dar vom dovedi că preşedintele României, împreună cu Parlamentul şi reprezentanţii partidelor politice responsabile au găsit puterea de a da României o şansă în această criză. Nu ieşim eroi şi învingători după cum nu vor exista alţi învinşi decât cetăţenii României, care se vor întreba cu ce sunt vinovaţi să trăiască într-o ţară aflată mereu în criză. Vă propun acest armistiţiu politic, pe care să îl folosim pentru a schimba în bine această ţară şi pentru a ne schimba pe noi înşine”, a mai afirmat premierul desemnat.
Cioloş a făcut un apel la parlamentari să voteze pentru Guvernul propus.
„Votaţi pentru acest guvern pentru a scoate ţara din criză”, a mai spus el.
În încercarea de a-i convinge pe cei prezenți să voteze propunerea sa de guvern, Cioloș a apăsat pe pedala comunicării, a dialogului între Parlament și Guvern pe tema Planului Naţional de Relansare şi Rezilienţă.
„Ştim cu toţii că ar urma să vină sume colosale pentru economia României prin intermediul Planului Naţional de Relansare şi Rezilienţă. Avem alocate 30 de miliarde de euro şi e important să îi putem aduce repede. Acesta nu poate fi doar un program al Guvernului USR sau PNL sau oricărui alt guvern. Este un plan naţional pentru care ne-am luptat în Parlamentul European să devină realitate. E meritul întregii clase politice, dar vom putea să ne lăudăm împreună doar dacă ne vom asigura tot împreună că vom face tot ce e posibil ca aceşti bani să ajungă în România şi să se cheltuiască pentru investiţiile corecte. Pentru implementarea PNRR vom instaura un dialog strâns între miniştri şi Parlament. Programul va trebui continuat de orice guvern va veni până în 2024”, a declarat Dacian Cioloş.
PSD va vota împotriva unui astfel de Cabinet
Social democratul Alexandru Rafila a afirmat de la tribuna Parlamentului că încă din 2016, în perioada în care Cioloș a fost premier, s-a încercat discreditarea corpului medical. Rafila consideră că dacă se va continua cu aceiași oameni, poporul român va fi supus unui „experiment nefericit”.

„Vă amintesc un lucru ce a început în 2016, când domnul Cioloş era prim-ministru şi domnul Voiculescu ministrul Sănăţii: s-a încercat în mod repetat discreditarea corpului medical. Nu putem să reuşim să creăm o bază de încredere în România în ce priveşte măsurile pe care trebuie să le luăm şi să oprim această pandemie cu oameni care au decredibilizat sistemul de sănătate şi care au decredibilizat corpul medical. (…) Cred că în această perioadă, dacă continuăm cu aceiaşi oameni, supunem poporul român unui experiment nefericit. PSD va vota împotriva unui astfel de Cabinet care să creeze o situaţie gravă în societatea românească”, a spus Rafila, în plenul reunit al Parlamentului.
El a adăugat că, în ultima perioadă, Ministerul Sănătăţii a fost condus de USR, prin Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă, iar cei doi nu au pregătit sistemul de sănătate în privinţa condiţiilor de acordare a asistenţei medicale în spitale şi în ambulatoriu.
Nici deputatul PSD Marius Constantin Budăi nu a fost extrem de impresionat de pledoaria prim-ministrului desemnat. El îl acuză, într-o postare pe pagina sa de Facebook, pe Cioloș de ipocrizie.

„Asist acum în parlament la ipocrizia maximă a domnului Cioloș și a USR! Aflăm de la domnul Cioloș că suntem o țară aflată în criză. Păi, cine a provocat aceasta criză, nu cumva dumneavoastră și PNL certându-vă pe funcții și pe nume? Ne spune, tot domnul Cioloș, că trebuie să implementăm reformele din PNRR. Domnule Cioloș, care PNRR și care reforme? Cunoaște cineva care sunt acele reforme din PNRR? Știe cineva cu ce costuri reale, pentru cetățeni, vă doriți implementarea acelor reforme? Ne spune, tot domnul Cioloș, că să pierzi încă o săptămână, acum în plină criză, nu este de dorit. Atunci, domnule Cioloș, de ce ați mai prelungit această criză și v-ați încăpățânat să continuați acest circ în Parlamentul României după ce ați realizat că, în afară de USR, nu aveți susținerea nici unui alt partid politic? Ne spune, tot domnul Cioloș, că va reduce TVA și va elimina acciza la prețurile din energie! Până acum câteva zile ați fost la guvernare, domnule Cioloș! Nu v-am auzit cu astfel de propuneri. În esență, domnule Cioloș, până acum ați fost la guvernare și se vede dezastrul, și din sănătate și din economie, unde ați avut miniștri USRPLUS!”, a scris Marius Budăi pe Facebook.












































