Actual

Cioloș: Unde se grăbește domnul Berbeceanu?

Dacian Cioloș, co-președintele alianței USR PLUS, nu înțelege unde se grăbește să plece încă actualul prefect al Capitalei, Traian Berbeceanu.

Reacția lui Cioloș vine după ce a citit postarea prin care Berbeceanu își lua rămas bun de la funcția în care a fost învestit cu trei luni în urmă.

Dacian Cioloș afirmă în postarea sa că, deși prefectura Capitalei a revenit PLUS, asta nu înseamnă că se vor avea în vedere doar criterii de partid: „în primul rând urmărim competența și asumarea unor obiective, respectul pentru muncă și empatia”.

„Am văzut că domnul Traian Berbeceanu și-a luat la revedere de la funcția de prefect, după negocierile politice în care s-a stabilit unde numește prefecți fiecare partid din Coaliția de guvernare. Eu știu că e un om care nu fuge la greu, așa că nu înțeleg unde se grăbește să plece 🙂Lăsând gluma la o parte, situația în care ne aflăm presupune ca în funcții publice cu o responsabilitate mare să fie oameni competenți, care au demonstrat că știu ce au de făcut și e nevoie de multe ori și de continuitate. Chiar dacă numirea în funcția de prefect la București revine PLUS, asta nu înseamnă că avem în vedere doar criterii de partid, ci în primul rând urmărim competența și asumarea unor obiective, respectul pentru muncă și empatia”, scrie Dacian Cioloș pe Facebook.

După această postare a președintelui PLUS, se ridică o întrebare: e posibil ca actualul prefect să fie și viitorul ocupant al funcției?

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top