Captură de ecran Team Navalny / Telegram
Foto: Agerpres
Actual

Proteste şi arestări după condamnarea lui Navalnîi

Circa 1500 de persoane au fost reținute la protestele spontane din Moscova și Sankt Petersburg, desfășurate marți, 2 februarie, după decizia instanței de condamnare a lui Alexei Navalnîi la 3 ani şi jumătate de închisoare, transmite TvRain.

De ce a fost condamnat

Instanța a decis comutarea pedepsei cu suspendare într-una cu executare, în dosarul Yves Rocher în care fusese condamnat în 2014.

Judecătoarea Natalia Repnikova a apreciat că Navalnîi a încălcat controlul judiciar şi, prin urmare, va trebui să execute pedeapsa la închisoare.

Alexei Navalnîi, gest dedicat soţiei sale Iulia, în timpul procesului care a avut loc marţi, 2 februarie, la Tribunalul din Moscova

Foto: Agerpres

Navalnîi ar urma să fie încarcerat doi ani şi opt luni, întrucât instanța a calculat aproape un an în care acesta a efectuat arestul la domiciliu.

Potrivit avocatei lui, Olga Mihailova, vor face apel.

Susţinătorii lui Navalnîi, în stradă

Cele mai multe arestări au fost dispuse la Moscova, acolo unde sute de susținători ai liderului opoziției au ieșit în stradă, în așteptarea deciziei instanței.

Forţele de ordine prezente în număr mare au intervenit în forţă şi au început să-i adune pe susţinătorii lui Navalnîi.

Video: t.me/teamnavalny_mos

Sursele media din Rusia au publicat imagini care arată că forţele de ordine au lovit manifestanţii cu bastoane.

Reacţii internaţionale

Lideri din mai multe state, între care SUA, Germania, Franţa, Marea Britanie, au cerut „eliberarea imediată” a lui Aleksei Navalnîi.

Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, este aşteptat vineri la Moscova, în timp ce unele state din UE solicită noi sancţiuni împotriva Rusiei.

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a denunţat condamnarea lui Navalnîi la închisoare, afirmând că „un dezacord politic nu este niciodată o crimă”, iar premierul britanic, Boris Johnson, a spus că e un verdict „de o pură laşitate”.

Cancelarul german, Angela Merkel, a cerut încetarea represiunii manifestaţiilor opoziţiei.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top