Actual

Cîțu, huiduit în timp ce își prezenta moțiunea. Orban către susținătorii săi: Lăsați-l!

Congresul PNL are, dincolo de discursuri mai bune sau mai proaste, și incidente care arată fără „machiaj electoral” capacitatea celor implicați de a face față situațiilor neprevăzute.

Odată ajuns la tribună pentru a-și susține moțiunea, Florin Cîțu a fost huiduit din sală, i s-a cerut demisia. Atmosfera gălăgioasă nu-i era deloc propice premierului. Chiar și pe fața sa se vedea cât de inconfortabil se simte într-o atare situație. Rivalul său, Ludovic Orban, sesizând situația dificilă în care se afla Cîțu, a intervenit și a transmis un mesaj propriilor susținători.

„Am rugămintea către toți susținătorii mei să îl lăsați pe Florin Cîțu să își prezinte moțiunea”, a spus Ludovic Orban. 

După ce a făcut o grimasă, Florin Cîțu, deranjat de intervenția lui Orban, a răspuns oarecum bătăios, deși a încurcat termenul de „huiduieli” cu „urale”.

„Nu am nevoie de susținere. Pot să susțin moțiunea și în uralele tuturor românilor. Am învățat din fiecare greșeală. Sunt mândru că am avut o campanie optimistă”, a răspuns Florin Cîțu. 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top