Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Claudiu Năsui, a declarat marți, 16 februarie, la conferinţa Relansarea turismului românesc pe coordonate de sustenabilitate, că se caută soluții, aşa-zise „bule de oxigen”, pentru a putea asigura supraviețuirea unor afaceri din HoReCa.
- Deschisă, închisă, redeschisă, iar închisă… și bombardată
- Dinescu, această pasăre Phoenix care va renaște din cenușa casei sale
- Arestări după incidentul de la Spitalul „Sf. Pantelimon”
- Planul de criză al UE: Zile fără mașini, munca de acasă, aerul condiționat „mai cald”
- Au plecat, dar au rămas….
„În ceea ce priveşte turismul, cea mai bună soluţie nu este atât de mult să generăm noi, în minister, proiectele, ci să fim o infrastructură pentru industrie, să genereze proiecte şi pentru acele faimoase OMD-uri (Organizaţiile de Management al Destinaţiilor), să operaţionalizăm aceste OMD-uri, să fie practic o colaborare între stat, autorităţi locale şi industrie pe dezvoltarea destinaţiilor, pe dezvoltarea traseelor turistice şi pe dezvoltarea industriei acesteia, folosind fondurile din PNRR (Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă).
Avem acum oportunităţi, mai ţine şi de noi să le atingem. România are o geografie favorabilă turismului, un potenţial foarte mare care trebuie fructificat. Măsurile pe care le-am discutat deja cu mediul de afaceri şi pe care dorim să le propunem mai departe la PNRR sunt măsuri active, mai ales pentru forţa de muncă. Există o penurie a forţei de muncă, există un deficit al forţei de muncă destul de accentuat în multe zone, dar şi în Horeca şi în turism – şi acolo ar trebui să acţionăm”, a explicat Claudiu Năsui.
Acesta a spus că doreşte să se acţioneze printr-o „măsură care să încurajeze şi activarea forţei de muncă în zonele în care e nevoie de ea şi să încurajeze munca declarată”.

Foto: 7 octombrie 2020
„Acesta este un flagel al României, nu doar în turism. Antreprenorii care plătesc toate taxele, angajează oficial, sunt în dezavantaj faţă de cei care nu ar face lucrul acesta. Acesta este un lucru care ar trebui ca minister să-l conştientizăm şi să luptăm împotriva lui, nu atât de mult prin mijloace coercitive, cât prin mijloace stimulative de genul măsurilor pe care avem de gând să le prezentăm şi pe care le-am discutat deja şi cu mediul de afaceri”, a adăugat ministrul.
Una dintre marile probleme ale turismului în România este cea de supraviețuire la criza actuală.
„Chiar ieri (luni, n.red.) am avut o întâlnire cu reprezentanţi ai Horeca şi săptămânile trecute am avut numeroase întâlniri cu ei tocmai pentru a găsi soluţii, bule de oxigen cum le numim, fie prin anumite înlesniri, fie chiar prin măsuri active pentru a putea asigura supravieţuirea unor afaceri, industrii care au contribuit la bunăstarea României, care au fost bun platnici, dar care în momentele acestea, din cauza pandemiei, nu mai pot funcţiona în parametri normali şi chiar sunt nevoiţi să se închidă. Lucrul acesta este trist pentru că se pierde know-how, se pierde capacitatea de a te dezvolta şi se pierde o industrie şi, atunci, interesul nostru este să nu se piardă lucrurile acestea, să îi ajutăm să fim foarte proactivi în măsurile pe care le adoptăm”, a mai spus ministrul Economiei.
„Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a început de o săptămână să execute silit operatorii din HoReCa pentru neplata taxelor şi impozitelor, deşi acest sector a fost închis în urma restricţiilor autorităţilor”, a declarat, luni, 15 februarie, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) Mohammad Murad, la finalul întrevederii pe care liderii patronatelor din HoReCa au avut-o cu ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Claudiu Năsui.

Foto: Facebook
„Noi, cei din industrie, aşteptam ca actuala criză să se termine în luna martie-aprilie, dar vedem că lucrurile se complică, şi mai mult, deja ANAF a început să facă executări silite. Adică ne închizi pe noi, măsuri peste măsuri, amenzi peste amenzi, dar vă dau şi un tort cu frişcă, vă executăm silit dacă nu plătiţi taxe şi impozite. Cred că avem un conflict major cu Guvernul. Nu e vorba de domnul ministru, care ne-a asigurat de sprijinul său, dar cât poate şi dânsul, pentru că e vorba de bani, iar Ministerul Economiei n-are bani, banii sunt la Guvern şi la Finanţe”, a afirmat Mohammad Murad.
Liderul FPTR a spus că sectorul HoReCa este involuntar în grevă fiscală, deoarece operatorii nu au din ce să plătească taxele.
„Suntem în grevă fiscală în mod spontan, pentru că nu avem de unde plăti. Şi atunci fiecare la locul lui. Iar noutatea de săptămâna asta sau de o săptămână: ANAF a început să facă executări. (…) Pe de o parte sunt băncile, pentru că eşti obligat să plăteşti băncii ratele bancare, pentru că ai fost iertat doar anul trecut, pe de altă parte este ANAF-ul, taxele şi impozitele locale. Şi cu toate astea, vine domnul Arafat şi îmi spune: ‘de mâine închizi!’, aşa cum a făcut la Cluj: vineri au deschis restaurantele, s-au organizat că era Ziua Îndrăgostiţilor şi hai să aibă o gură de oxigen, iar azi dimineaţă au închis restaurantele din nou. Ce facem, ne jucăm alba neagra?”, a mai arătat Murad.
Decizia Guvernului de a anula emiterea de tichete de vacanţă pentru anul curent va avea ca efect ieşirea a aproape 2 miliarde de euro din ţară, conform acestuia.
„Nu suntem de acord cu ce se va întâmpla cu Bugetul, cu alte cuvinte vouchere de vacanţă nu vor mai exista. Există o propunere directă că voucherele nu vor mai exista pentru 2021. Dacă se anulează voucherele de vacanţă, asta înseamnă închiderea a peste 30-40 din unităţile hoteliere la nivel naţional, pentru că aceasta era singura lor gură de oxigen. (…) Dacă se scot voucherele de vacanţă, vorbim de 1,5 – 2 miliarde de euro care pleacă din România în străinătate”, a precizat el.
Întrebat dacă există bani pentru a ajuta această industrie, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Claudiu Năsui, a declarat că a solicitat „suma care a fost şi în lege şi în Ordonanţa de Urgenţă pe care a promovat-o, respectiv 2,5 miliarde de lei, dar deocamdată, există în această Ordonanţă credite de angajament de 2,5 miliarde de lei, dar credite bugetare de un miliard de lei, acesta fiind un punct ce va fi discutat în continuare”.
„Am făcut solicitări, mai există şi un proces de rectificare bugetară, deci ideea că nu o să fie niciodată bani nu este pe masă, cel puţin nu din punctul meu de vedere. Întrebarea este ce o să avem acum, până la prima rectificare bugetară (…) Vedem care este execuţia şi cum procedăm mai departe. Orice ban o să avem pentru HoReCa sau pentru măsurile Covid va fi folosit”, a precizat Claudiu Năsui.













































