România este dedicată luptei împotriva traficului de persoane, un fenomen care pune în pericol milioane de minori, adulți și bătrâni la nivel internațional.
Citește și: SUA acuză probleme la acordul nuclear cu Iranul
Astfel, premierul român consideră că una din prioritățile noului Guvern este dezvoltarea şi extinderea parteneriatului strategic dintre România şi SUA în mai multe domenii, inclusiv în problema încălcării drepturilor omului. În acest sens, Viorica Dăncilă a pus accentul pe combaterea traficului de ființe umane.
România, 100% dedicată luptei!
„Angajamentul nostru, al Guvernului României, este fără echivoc. Dorim să ne implicăm şi să contribuim la combaterea traficului de persoane, iar ţara noastră este şi va fi în prima linie în această luptă, cu toate mijloacele de care dispune”, a explicat vicepremierul Ana Birchall, prezentând mesajul premierul Dăncilă, la evenimentul „Executive Leadership in the Response to Trafficking in Persons”, organizat de Ambasada SUA la Bucureşti.
Viorica Dăncilă este de părere că prin colaborarea instituțiilor naționale și cele de la nivel internațional se va putea vorbi despre succes în această problemă care afectează milioane de oameni din toată lumea.
În acest sens, urmărirea vinovaților și aducerea lor în fața justiției sunt pași importanți, pe care autoritățile din România în urmează de fiecare dată.
O abordare multidisciplinară
„Pentru a fi eficientă, o strategie pentru combaterea acestui fenomen trebuie să adopte o abordare multidisciplinară care să includă prevenirea, protecţia drepturilor omului, victimelor şi urmărirea penală a traficanţilor, urmărind în acelaşi timp armonizarea legislaţiilor naţionale relevante şi asigurarea faptului că aceste legi sunt aplicate uniform şi eficient.
Cooperarea internaţională şi solidaritatea sunt decisive pentru a face din această lume un loc mai bun, mai sigur şi mai echitabil”, se arată în mesajul premierului Dăncilă.
Citește și: Președintele a făcut anunțul. Cine este noul premier al României
Totodată, ministrul de Interne, Carmen Dan, a accentuat ideea că „România participă la eforturile depuse de organizaţii precum EUROPOL, INTERPOL, EUROJUST, FRONTEX sau SELEC pentru combaterea criminalităţii transfrontaliere şi pentru limitarea efectelor negative ale traficului de fiinţe umane sau minori”.
Cadrul legislativ din România
Cadrul legislativ și instituțional din România asigură implementarea normelor în toate etapele care țin de lupta împotriva traficului de persoane: prevenirea, combaterea, protecţia, asistenţa și parteneriatele.
„În România, victimele traficului de fiinţe umane beneficiază, prin lege, de protecţie şi asistenţă fizică, juridică şi socială specială, adecvate vârstei lor”, a explicat vicepremierul Ana Birchall, citind mesajul ministrului Carmen Dan.
Citește și: Procesul în care Ludovic Orban este acuzat de trafic de influență, într-o nouă fază, după achitare
Evenimentul a reunit participanţi la cel mai înalt nivel din rândul magistraţilor şi al autorităţilor specializate în domeniul combaterii traficului de persoane din SUA, România şi Republica Moldova.















































