Colind de legendă

Cel mai cântat colind internațional, tradus chiar și în japoneză, are o poveste extraordinară, născută în urmă cu peste 200 de ani, în 1818. Titlul acestei minuni muzicale este, în original, „Stille Nacht”, însă cei mai mulți o cunoașteți ca „Silent night! Holly night”.

• Oana Gheorghiu anunță care sunt primele companii de stat ce vor fi restructurate, lichidate…vândute. PSD: Atentat la siguranța națională a statului român
• Ficțiunea sancțiunilor: Europa continuă să cumpere gaz rusesc
• Inflație fără precedent de interviuri ale judecătorilor CCR. Oare ce îi sperie?
• Ilie Bolojan pune presiune pe români. Guvernul a adoptat o nouă măsură menită să-i facă de râs public
• Procurorul Emilian Eva încearcă să scape de condamnarea pentru luare de mită

Povestea celui mai răspândit cântec de Crăciun o vom relata citând din cartea „Sărbători, tradiţii, ritualuri, mituri” a Juliei Maria Cristea.

„Oberndorf – un mic sătuc de lângă Salzburg – Austria, un loc modest în care timpul parcă a rămas pe loc, zeci şi poate sute de ani. Doar locuitorii lui îl ştiau – liniştit, pastoral, arhaic- şi îl iubeau, pentru că acolo, în mijlocul naturii, în imediata vecinătate a munţilor, viaţa se desfăşura aceeaşi şi aceeaşi, zi de zi, an de an, generaţie de generaţie, apărată de impactul stresant al lumii moderne, protejată parcă de duhurile bune ale naturii. Şi poate că totul ar fi rămas aşa, ca într-o stampă veche, ale cărei culori timpul le estompează treptat, treptat, pierzându-le în uitare…

Dar iată că într-o bună zi, pe 24 decembrie 1818, o un lucru neprevăzut – aşa cum se întâmplă cel mai ades în viaţă, a făcut ca aici, din foşnetul pădurilor, cântecul vântului, liniştea fulgilor de zăpadă şi razele lunii, ce poleiau totul într-o horbotă de argint, să se nască cea mai minunată melodie dedicată Nopţii Sfinte – „Stille Nacht, heilige Nacht” (Noapte liniştită, noapte sfântă).

Cum s-a întâmplat exact, nu se va ştii probabil niciodată, nimeni nu a dat importanţă unei întâmplări banale, cu atât mai mult – urmărilor ei. Mult mai târziu s-au născut nenumărate legende – purtate din generaţie în generaţie, de la bunici la nepoţi – fiecare avându-şi aportul său creativ, ca la orice producţie populară.

Una dintre acestea – se pare că cea mai vehiculată, este că şoarecii – deloc muzicali – ar fi ros foalele orgii bisericii St. Nikolaus din Oberndorf. Ce era de făcut? Cum să se celebreze liturghia din Noaptea Sfântă fără muzică, noaptea când întregul pământ ar trebui să intoneze „Cântarea Cântărilor”?

Atunci, ajutorul de preot Josef Mohr, i-a dat o poezie scrisă de el în 1816, lui Franz Xaver Gruber (1787- 1863 ), un modest profesor de muzică dintr-un sat alăturat (Arnstdorf), care ţinea acum locul organistului titular, cu rugămintea de a improviza pe aceste versuri o melodie pentru soprană şi tenor, cor şi chitară, pentru ca sfânta liturghie să nu rămână fără muzică.

Credincioşii au ascultat minunata melodie într-o linişte evlavioasă – aşa cum se întâmplă atunci când eşti în faţa frumuseţii, dăruită oamenilor de Marele Creator.

Şi totuşi, soarta melodiei – colind, a atârnat de un fir de păr, nu a lipsit mult ca prima ei interpretare să fie şi ultima. Un preot invidios, coleg de parohie cu Joseph Mohr, a reclamat consiliului superior al clericilor, că acesta frecventează prea des cârciumile, unde cântă melodii mult prea lumeşti, făcând glume deocheate cu femeile.

Consiliul nu a găsit păcatul prea mare, dar intrigile şi atmosfera imposibilă, generată de preotul invidios i-au făcut lui Mohr viaţa atât de înveninată, încât după nici un s-a mutat într-o altă comună. Evident, fără să mai dorească să cânte melodia care i-a adus atâtea supărări.

La rândul său, Franz Gruber a considerat „Stille Nacht” o piesă uşoară, nesemnificativă, total necorespunzătoare cu aspiraţiile avute încă din copilărie, de a deveni un compozitor celebru.

Şi totuşi o întâmplare a făcut ca superba piesă să colinde meridianele. Constructorul tirolez de orgă – Carl Maurer, cel care a venit să repare stricăciunile şobolanilor, a ascultat-o atunci la slujba din noaptea de Crăciun şi a rămas profund impresionat. Şi-a notat melodia, şi-a scris textul şi le-a luat cu el în Zillertal, unde în jurul anului 1830 a fost auzită de familiile de muzicieni Strasser şi Rainer, care şi-au înscris-o în repertoriu, popularizând-o prin concertele lor, în 1832 din Leipzig în toată Germania şi în 1839 la New York.

Mai departe, misionarii catolici şi protestanţi au răspândit melodia pe toate continentele. Ca un paradox, într-o carte de rugăciuni şi cântece bisericeşti din Salzburg, a fost trecută de abia în anul 1866.
Aşa, melodia şi-a luat zborul spre lumea întreagă – regi şi cerşetori, prinţi şi oameni de rând – au memorat-o, şi-au însuşit-o, au fredonat-o an de an în Noaptea Sfântă, ca pe ecoul propriilor inimi, ca o rugăciune ridicată spre cerul făgăduinţelor şi al mântuirii.

Multă vreme specialiştii în branşă s-au contrazis neştiind cui să atribuie melodia – evident nume mari precum Haydn, Mozart şi chiar Beethoven au fost implicate.

Despre Franz Gruber – modestul fiu al unui ţesător sărac, care cu enorme greutăţi a reuşit să-şi urmeze studiile pentru a ajunge profesor, nimeni nu ştia nimic. Melodia era pe buzele tuturor, devenise un bun al oamenilor, ce importanţă avea din care suflet a izvorât când ea era în sufletul tuturor?

Totuşi, regentul Prusiei – Friedrich Wilhelm IV, a dorit neapărat să ştie cine a scris cel mai frumos cântec de Crăciun pe care l-a auzit vreodată? Aşa au început cercetări de ani de zile, rămase însă fără nici un rezultat.

În 1854 când Franz Gruber – ajuns între timp organist, dirijor şi prim solist în biserica din Hallein – şi-a scris amintirile, despre felul în care a compus melodia Stille Nacht, s-a stârnit un scandal mai mare ca cel generat de preotul invidios, la debutul ei în anul 1818.

Nimeni, absolut nimeni nu l-a crezut.

Şi nu e de mirare. Melodia a devenit celebră, a fost tradusă în peste 300 de limbi, este cântată pe toate meridianele, cei mai vestiţi solişti o au în repertoriu, s-au editat milioane de discuri. Dar ea se cântă mai ales în varianta engleză, aşa că nici acum nu se ştie exact cărui popor aparţine. Iar „părintele ei” nu numai că nu şi-a solicitat beneficiile materiale, care ar fi făcut din el un om extrem de bogat, dar, din modestie, doar după 36 de ani a povestit că-i aparţine – aşa ca un simplu fapt divers, şi când toţi l-au hulit ca impostor, n-a luptat să i se recunoască drepturile.

Cercetările au continuat şi de abia în prima jumătate a secolului XX, la aproape 100 de ani de la moartea compozitorului, s-a descoperit manuscrisul original al lui Joseph Mohr, pe care, în colţul stâng preotul a scris Melodie de Fr.Xav. Gruber”.