Comasarea alegerilor şi decenţa comportamentului politic!

Iar faptul că guvernul va recurge din nou la asumare înseamnă că iar nu are încredere în propriii parlamentari şi că frica de pierdere a puterii este mai mare decât decenţa democratică.

Ce-i lipseşte clasei politice bucureştene, bineînţeles, în afara necesarului profesionalism, este curajul de asumare a faptelor şi deciziilor. Toată lumea ştie şi recunoaşte, off-record, că această comasare a alegerilor a fost proiectată doar pentru maximizarea scorului democrat-liberalilor la următoarele alegeri şi nu pentru altceva, aşa că pretextele „aruncate pe piaţă” sunt de multe ori puerile şi frizează ridicolul. În definitiv românii pot fi naivi, dar nu pot fi păcăliţi  la nesfârşit.

Bumerangul calculelor PDL

Logica PDL este destul de simplă. Candidaţii la alegerile parlamentare vor avea o misiune grea, căci vor trebui să explice populaţiei sprijinul pentru măsurile dure luate în ultimii trei ani. Lăsaţi singuri în luptă vor fi victime sigure, căci vor trebui să deconteze rezultatele dezastruoase ale guvernării. Şi cum marea masă de votanţi este alcătuită  din bugetari (cu salariile reduse cu 25%), reprezentanţi ai clasei de mijloc cu veniturile dramatic reduse de criză şi pensionari (cu pensiile neindexate) nu este greu de estimat ce rezultate vor avea aceşti candidaţi.

De aceea PDL ar dori să facă un „transfer de imagine pozitivă” dinspre aleşii locali către aleşii „naţionali”. Cumva să-i „lege” pe aceştia din urmă de alegerile locale, pentru a folosi capitalul de imagine pe care îl au primarii şi preşedinţii de Consilii Judeţene. Aceştia, prin stipendii generoase de la guvern, mai au câteva proiecte vizibile cu care să se laude: o telegondolă, nişte asfaltări de drumuri comunale sau câteva săli de sport.

Şi totuşi, tot acest efort la limita decenţei democratice ar putea să-i coste pe democrat-liberali. Unele dintre motive ţin de loialitatea celor pe care i-au atras în rândurile lor după ultimele alegeri. Trebuie spus că totuşi PDL a avut aproximativ 33% din voturi şi mandate. Restul până la peste 50% cât au acum în Parlament este format din „aşchii” politice. Iar aceştia s-ar putea să nu mai fie atât de „loiali” în cazul alegerilor  comasate. Este de notorietate faptul că, până acum, cine nu câştiga mandatul de primar sau de şef al C.J. candida la pentru un post de senator sau deputat. Ori comasarea alegerilor îi pune pe aceştia să aleagă, iar în cazul unui eşec acesta ar fi unul întins pe durata a patru ani, fără posibilitatea unei „re-examinări” electorale ca până acum.

În al doilea rând, cel mai grav ar fi pentru PDL răsucirea influenţării voturilor. Dacă Traian Băsescu îşi face calculele că imaginea relativ pozitivă a primarilor se va răsfrânge asupra candidaţilor la parlamentare, sperând că zgomotul produs de primari va acoperi campania „aleşilor naţionali”, nu este exclus ca lucrurile să se petreacă invers.  Adică imaginea  negativă a candidaţilor la fotoliul de parlamentar să se răsfrângă asupra brumei de imagine pe care o mai au primarii PDL, alterându-le acestora şansele de a fi realeşi. În definitiv, nici nu ar fi greu pentru USL să  lipească pe imaginea  primarului PDL imaginea  deputatului care a fost de acord cu „tăierea salariilor”. Un scenariu dezastruos şi o perspectivă la care strategii de campanie ai PDL nici nu vor să se gândească.

Bumerangul comasării alegerilor s-ar putea întoarce împotriva PDL oferind  astfel Opoziţiei un nesperat ajutor, cel puţin în mesajele de campanie: „Dacă votaţi primarul X de la PDL îl votaţi  de fapt pe cel care v-a  tăiat salariile!”. Simplu şi eficient!

Proiectul de lege, în dezbatere publică

Nu este clar cine a gândit sau a scris proiectul de lege emis de Ministerul Administraţiei şi Internelor (?), dar el pare desprins din experienţa folosirii limbii române de către ministrul Traian Igaş. Asta doar în varianta optimistă, dacă nu cumva cineva de la direcţia legislativă a Ministerului de Interne nu a scris, cu bună ştiinţă, o asemenea enormitate de expunere de motive, dar şi un asemenea proiect de lege ce frizează absurdul (http://www.pesurse.ro/#/2011/12/2/ministerul-administraiei-i-internelor-propune-ca-a.html).

Frapează la acest proiect, în primul rând, enorma cantitate de prevederi legale în vigoare care vor trebui adaptate, anulate sau modificate pentru a permite executarea acestei manevre electorale.

Surpriza pe care Traian Igaş a făcut-o PDL este că în loc să aplice consecvent promisiunile populiste ale propriului partid de a reduce numărul de parlamentari, proiectul de lege emis de  către MAI prevede, din contră, creşterea acestora, prin redesenarea colegiilor electorale, dar şi prin raportarea la o mărime a populaţiei neverosimilă: 22.3 milioane de locuitori, cam cât avea România real  în 1989. Iar de atunci sporul natural a fost constant aproape de zero, dacă nu chiar negativ.

O altă prevedere cel puţin ciudată a proiectului făcut public de Traian Igaş este eliminarea de facto a pragului electoral. Dan Şova argumentează pe blogul său că minima condiţie de accedere în Parlament cu 2 senatori sau 4 deputaţi (adică undeva în jur de 0,4% din voturi) avantajează de fapt partidele mici, cum ar fi UNPR sau chiar anunţatul proiect politic al lui Mircea Geoană. Este clar că pentru PDL ar fi extrem de avantajos o fărâmiţare cât mai mare a voturilor pentru a nu permite USL să coaguleze o masă electorală puternică şi pentru a permite preşedintelui Băsescu să formeze o majoritate relativă din aceste „aşchii” parlamentare, despre care vorbeam.

Proiectul emis de către Traian Igaş suferă nu numai de incoerenţă, dar şi de ipocrizie. Creşterea numărului de parlamentari precum şi ciudatele ambiguităţi fac mai mult rău decât bine PDL. Premierul Emil Boc numea acest proiect unul „tehnic” încercând  să-i ia  apărarea subordonatului său guvernamental. Este clar că proiectul este un dezastru de imagine şi nu este exclus  ca el să fie retras sau amendat drastic. Dar este sigur că, de acum înainte, ministrul Igaş, „băiatul care cunoaşte legile”, va fi retras treptat într-un con de umbră pentru a nu mai provoca asemenea „autogoluri” democrat-liberalilor.

În loc de concluzii

20 de milioane economie „la buget” înseamnă cam 1 euro de fiecare cetăţean român (argumentaţie  făcută  de Radu Tudor şi Cristian Pârvulescu la Antena 3). Nu este o mare economie, atât timp cât, de exemplu, doar  înlocuirea bordurilor de pe un bulevard din Cluj costă cu mult mai mult.

Uniunea Europeană recomandă, drept o condiţie a bunei-guvernări, ca legislaţia electorală să nu fie modificată cu un an înainte de alegeri. Spre comparaţie, singurii care au făcut aşa ceva, adică „s-au jucat” cu mandatele aleşilor, au fost ruşii care, cu un an înainte de alegeri, au modificat durata mandatului prezidenţial. De la 4 la 6 ani. Nu credem că există vreo comparaţie între stilul rusesc de alternanţă la putere şi alternanţa la putere din România! Sau o fi?