COMENTARIU – Ovidiu Mihalache: Ce se poate spune despre referendumul muţilor

O invincibilitate care baleiază de la expresia „sunt perfect doamnă” la „eu nu greşesc niciodată”. Dincolo însă de cifrele birocratice stau milioane de familii care au ales pe 29 iulie să renunţe la unul dintre simbolurile României post-decembriste: Traian Băsesccu.

De ce au ales cei aproape 8 miioane de români să facă acest gest nu este foarte uşor de explicat. Indiferent de validarea sau nu a procedurii referendumului, rămân cei aproape 8 milioane, aşa cum spunea un pic cam „încins”, Mircea Badea aseară la Antena 3. Ce se va întâmpla cu votul lor?

„Voi incerca sa generez un sentiment de impacare in societate” 

Sunt multe lucruri care i se pot imputa lui Traian Băsescu, precum sunt multe alte lucruri pe care le-a acceptat fără ca el să fie vinovat în mod direct. Dar nu se poate spune că preşedintele (deocamdată) suspendat nu este o persoană inteligentă. Există în practica relaţiilor politice o cutumă precum că „oamenii proşti nu ajung sus!”. Este şi cazul lui Traian Băsescu, o personalitate cel puţin sangvină care a ştiut mereu să navigheze extrem de profitabil (măcar politic) între valurile şi nu pe valurile politicii. Ceea ce înseamnă că este perfect conştient, având şi datele reale ale referendumului (judecând măcar după persoanele care-i stăteau în spate pe scena de pe care-şi clama „victoria”) că totuşi românii nu-l mai vor. Datele ultimului recensământ, amânate „sine die” ar fi arătat o altfel de realitate electorală a anului 2012! Cu doar 15 milioane de români trăitori în ţară, cei 8 milioane pe care-i tot clamează Mircea Badea ar fi făcut înfrângerea extrem de usturătoarea pentru tabăra unei Monica Macovei extrem de palide şi obosite la aflarea scorului real!

Revenind însă la regenerarea României pe care o propune Traian Băsescu, dacă sau nu va fi reconfirmat ca preşedinte al unui mandat ciuntit şi al unei ţări fracturate social şi economic: propunerea ar părea de bun simţ într-un stat având câteva sute de ani de democraţie participativă sau măcar câteva decenii de bunăstare într-adevăr liberală. Când vorbim însă despre liberalism ne referim, atenţie !, la bunăstarea celor care alcătuiesc masa de votanţi şi nu la bunăstarea permisă de sumedenia de servicii secrete cu care s-a înconjurat preşedintele ales-suspendat!

Ce soi de regenerare propune Traian Băsescu? Nimeni nu ştie, cel puţin atât timp cât niciodată nu şi-a publicat o strategie de comunicare cu poporul, ci doar elemente de propagandă bine alese de către noua sa „jucărie” politică: europarlamentarii PDL. O sumă de oameni care vor vedea, ca şi alţii, pe pielea lor, cât de curând, cât de dificil este să lucrezi cu un preşedinte-scorpion!
Din declaraţia domniei sale, se întrevede deja o minciună dublă. Pe de o parte Traian Băsescu spune că vrea să genereze o „împăcare”, dar niciodată până acum nu recunoscuse că ar fi existat vreo „ceartă”. Împăcare fără ceartă şi invers nu există şi asta o spunea Moise în predicile lui. În al doilea rând, referindu-se la „societate”, Traian Băsescu nu identifică clar cine a generat eventuala „ceartă”: el însuşi, fostul premier Emil Boc, PDL sau poate USL? Mai mult decât atât, şi asta ar fi o a treia abordare, nu spune clar dacă el va fi partener, mediator sau, din nou „jucător”.

Caragiale şi Băsescu

Periodic, politicienii români ajung şi în „grila de programe” a lui Caragiale. Iar Traian Băsescu seamănă prea mult cu personajul lui Vasiliu Birlic din Titanic Vals pentru a nu fi evocat: „Nu mă votaţi!” Şi personajul „a ieşit” deputat”. Similitudinea este prea mare cu discursul lui Băsescu care mulţumea românilor „care l-au votat la referendum” pentru a nu fi notat.

Cine l-o fi votat totuşi? Căci jumătate dintre români au lipsit fie din lene, fie din cauză de concediu, fie datorită caniculei, fie datorită propagandei: „USL ne duce-n Rusia!”. O gogomănie inventată tocmai în atelierul newyorkez al unuia dintre corifeii sovietismului primitiv ce astăzi îi stă alături lui Băsescu la condamnarea unui comunism din care actualul preşedinte a ieşit, în 1989, mult prea bogat pentru vârsta şi experienţa lui !

Referendumul de pe 29 iulie, cu un prag electoral impus (spune Bogdan Chireac) de la Berlin, are toate şansele nu neapărat să-l demită pe Traian Băsescu din funcţia de „şef al statului”, ci să invalideze orice puseu de orgoliu electoral al românilor. Căci, dacă minoritatea se opune şi boicotează, cine va mai îndrăzni să mai organizeze, vreodată, vreun referendum?

Treptat, România se transformă. Nu ştim dacă în bine sau în rău. Dacă pe vremea lui Ceauşescu ţara era categorisită ca o „mare mută” deoarece nu putea şi nu ştia să se exprime public, iată că, după Traian Băsescu, România devine, încet-încet, o „mare surdă”. O ţară care nu mai ştie să audă adevărul, să perceapă adevărul şi să priceapă! Tot adevărul!