Consulul onorific al Marocului la Alep, în nordul Siriei, Mohamed Alaeddine Kiyali, a fost asasinat marţi seara de către “bărbaţi înarmaţi”, a anunţat miercuri agenţia marocană MAP, citând familia victimei.

Actual

Consulul onorific al Marocului la Alep a fost asasinat

Kiyali, în vârstă de 51 de ani, de naţionalitate siriană, era consul onorific al Marocului la Alep din aprilie 2001. Potrivit MAP, el a fost ucis în timp ce ieşea dintr-un hotel împreună cu prieteni din Alep.

În acest atac, comis de bărbaţi înarmaţi care se aflau la “bordul unui taxi”, a mai fost ucisă o persoană, iar alta a fost rănită, a adăugat agenţia fără să facă alte precizări.

Organizaţia nonguvernamentală (ONG) Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), cu sediul în Marea Britanie, a anunţat anterior că acest consul onorific a fost rănit grav în urma unor tiruri, în timp ce se afla într-o cafenea, la Alep, împreună cu alţi doi bărbaţi care au fost împuşcaţi.

Marocul nu are un ambasador în Siria din noiembrie 2011. La vremea respectivă, Rabatul şi-a rechemat ambasadorul de la Damasc, în urma unui atac comis asupra ambasadei marocane de manifestanţi care susţineau regimul lui Bashar al-Assad.

Siria este devastată de un conflict armat care s-a soldat cu peste 41.000 de morţi începând din martie 2011, potrivit OSDO.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top