Continuă protestele tradiționale în Davos. Dar și în Zurich, Geneva, Lausanne și Fribourg. Pe agendă sunt antiglobalizarea, anticapitalismul și cum spuneam și ieri, Trump. De unde apar oare personajele aceste anarhiste din interiorul liniștitei societăți a liniștitei țări a cantoanelor? Din plictis al bogăției? Din prea mult timp liber? Elveția este una dintre primele țări din lume care plătește cetățeni care nu mai au cum să își găsească de lucru să stea acasă… Sau chiar din nivelul de civilitate la care au ajuns!
Unde se duc banii în 2018? Răspunsuri exclusive Q Magazine

„Nu ești binevenit” e mesajul protestatarilor din Davos pentru Donald Trump.
Sursa: AP
Trump și venirea lui de vineri este, desigur, și subiectul comentariilor din titlurile știrilor internaționale. „Trump a făcut campanie împotriva elitelor globale. Acum se va întâlni cu ele la Davos”, spune Los Angeles Times. The New York Times titrează însă „Concluzia elitei financiare de la Davos: Trump este bun pentru business.”
Will soon be heading to Davos, Switzerland, to tell the world how great America is and is doing. Our economy is now booming and with all I am doing, will only get better…Our country is finally WINNING again!
— Donald J. Trump (@realDonaldTrump) January 25, 2018
Comentariile reamintesc gesturile politico-economice ale președintelui american care au afectat întreaga lume, precum ieșirea din Parteneriatul Trans-Pacific și din Acordul climatic de la Paris. Elitele bancare și de business de la Davos comentează negativ comunicarea primitivă de pe Twitter a Președintelui, dar sunt de fapt – cum subliniază mai multe declarații ale participanților la Forum – foarte fericite cu politica lui economică, iar reducerile de taxe și protecționismul dur sunt „foarte bune” pentru afaceri în America.
Să nu uităm că motto-ul Forumului de anul acesta este „Creating a shared future in a fractured World”. Liderii Uniunii Europene (din care ne străduim și noi să facem parte) încearcă la Davos să contrabalanseze politica americană, dar și să dea personalitate politicilor economice ale continentului.

Angela Merkel a spus în discursul său că „izolaționismul nu o să ne ducă spre viitor. Credem că trebuie să cooperăm, că protecționosmul nu este răspunsul corect”. Afirmațiile primului ministru german – care a creat în discurs un nou concept, de „egoism național” – se referă „în evantai”, atât la unele țări care fac parte din Uniune, la Marea Britanie care vrea să se retragă din Uniune, dar și la „ultima pe listă”, Statele Unite.
Special Address by Angela Merkel, Chancellor of Germany
Special Address by Angela Merkel, Chancellor of Germany
Posted by World Economic Forum on Wednesday, January 24, 2018
Angela Merkel a mai lansat un nou termen în intervenția de la Forum, vorbind despre „otrava” reprezentată de populismul de dreapta.
Noi am scăpat de acest tip de politică. În România, spre deosebire de SUA, Vadim Tudor nu a ajuns președinte.
Noi, în România, ne luptăm în ultimii ani cu un populism de stânga pe care îl generează generos toate forțele politice. La noi este un nemaiîntâlnit mod de a face politică – inclusiv economică – exact ca într-o permanentă campanie electorală. „Otrava” noastră vine din stânga, din promisiuni „adresate maselor” care ajung să fie unicul alfabet pe care îl cunosc politicienii și care, să nu vă surprindă, se întorc ca un bumerang economic tot împotriva maselor.
Special Address by Emmanuel Macron, President of France
Special Address by Emmanuel Macron, President of France
Posted by World Economic Forum on Wednesday, January 24, 2018
Emmanuel Macron a legat până și stratul uriaș de zăpadă de la Davos de Trump afirmând că, privind la nămeții uriași „ar fi greu cuiva să creadă în încălzirea globală… Noroc că nu a fost invitat anul acesta cineva sceptic cu privire la încălzirea globală…”
Președintele francez a insistat în intervenția sa asupra necesității împărțirii mai corecte a bogăției mondiale, asupra obligativității apariției unei noi abordări care să modereze excesele capitalismului global. „Această abordare trebuie să se bazeze pe cooperare și multilateralism. Această nouă abordare este singura cale care să ne protejeze interesele pe termen lung”, a spus Macron.
Minunată idee a președintelui Franței, care ar trebui să îi fie reamintită de cei care fac politica externă la noi, atunci când cei din Hexagon vor mai solicita avantaje protecționiste pentru agricultorii sau firmele franceze sau vor mai ridica problema angajaților români din Franța.















































