Actual

Cresc bursele elevilor

Guvernul a aprobat în ședința de vineri, 10 septembrie, preluarea tuturor creşelor în sistemul de educaţie naţional, după cum a anunțat ministrul de resort, Sorin Cîmpeanu. Costul standard per copil în creşă va fi de 15.000 de lei.

„Există o serie de prevederi prin care acest lucru este posibil la solicitarea autorităţilor locale, prin decizia inspectoratelor şcolare, a unităţilor de învăţământ preşcolare. Inspectoratele şcolare vor finaliza acest proces de preluare până la data de 1 octombrie 2021, cu informarea Ministerului Educaţiei. Finanţarea va fi asigurată de la bugetul de stat. A fost calculat şi aprobat costul standard per preşcolar, per copil în creşă, în valoare de 15.000 de lei per copil în creşă. Este mai mult decât dublu faţă de costul standard per copil în grădiniţă, este un cost standard care, deja, este mai mare decât costul standard per elev”, a declarat Sorin Cîmpeanu, vineri, la Palatul Victoria.

Ministrul a adăugat că, în cazul în care autorităţile administraţiei publice locale nu solicită arondarea în sistemul de învăţământ, creşele rămân instituţii publice cu subordonare locală, cu personalitate juridică, dar finanţarea va fi asigurată tot de la bugetul de stat, prin Ministerul Educaţiei

„Autorităţile administraţiei publice locale vor putea contribui la suplimentarea acestei finanţări, dar finanţarea de bază va fi asigurată de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Educaţiei. Este o schimbare importantă care pregăteşte integrarea învăţământului la nivelul educaţiei timpurii”, a completat el.

Valoarea burselor școlare va fi mărită, iar pragul minim de la care va fi acordată bursa de merit va crește, a transmis Cîmpeanu.

În anul școlar 2020 – 2021, Guvernul a aprobat un cuantum minim de 100 de lei / elev, indiferent de tipul de bursă, de performanță, de merit, de studiu sau de ajutor social.

Acest cuantum nu a fost diferențiat. Acest pas a fost un pas important, deoarece, pentru prima oară, bursele elevilor sunt plătite de la bugetul de stat. În continuare vor fi plătite tot de la bugetul de stat, tot prin bugetul Ministerului Educației, dar vom avea diferențe între cuantumul minim între bursele de performanță destinate olimpicilor, de la 100 de lei la 500 de lei de elev.

Vom avea creșteri și pentru bursele de merit, creșteri care vor venit la pachet cu creșterea pragului minim de obținere a bursei de merit. Pentru că bursa de merit trebuie să fie de merit.

Creșteri vor înregistra și bursele de studiu și bursele de ajutor social. După o analiză suplimentară, după discuții cu reprezentanții Consiliului Național al Elevilor, acest proiect de Hotărâre de Guvern va fi adoptat”, a declarat ministrul Sorin Cîmpeanu, vineri, după ședința de guvern.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top