Departamentul Pro Vita, din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor, a marcat zece ani de activitate prin organizarea unui Festival al Familiei, sâmbătă, 11 septembrie.


- Khaled Hassan: Încercând să ștergem o identitate masculină mândră și sănătoasă, nu am eliberat societatea, ci am distrus-o
- „Legături primejdioase”: Axa Călin Georgescu-Simion-PSD
- Deschisă, închisă, redeschisă, iar închisă… și bombardată
- Dinescu, această pasăre Phoenix care va renaște din cenușa casei sale
- Arestări după incidentul de la Spitalul „Sf. Pantelimon”
Evenimentul a început cu Marșul Familiei, de la ora 13:00, pe Bulevardul Ștefan cel Mare şi Sfânt din Iași. A continuat în Piața Unirii, acolo unde familiile au regăsit în cele 20 de corturi amplasate diferite activități dedicate copiilor: jocuri interactive, concursuri cu premii, ateliere de lectură, trasee senzoriale pentru copiii mici, ateliere de cusut tradițional, facepainting, consiliere maritală, consiliere în alăptare și purtarea bebelușilor, dar şi ateliere de creație.
„Viaţa este un dar de la Dumnezeu! Familia este cea mai importantă pentru noi, ca societate, iar fiecare copil trebuie primit aşa cum este dat el de Sus.”
Otilia Palade, referent al Departamentului Pro Vita Iași
„Deloc întâmplător, pentru această întâlnire s-a ales prima sâmbătă de după data de 9 septembrie, când sărbătorim o familie sfântă, pe Drepții Ioachim și Ana, părinții Maicii Domnului și bunicii lui Iisus. În anii ce urmează, acest Festival al Familiei va fi programat tot în proximitatea acestei date importante din calendarul bisericesc.
De ce este nevoie de un astfel de eveniment? Din foarte multe motive. În primul și în primul rând, pentru a celebra faptul că Dumnezeu a creat oamenii ca bărbat și femeie, cărora le-a poruncit, încă de la început, «să crească, să se înmulțească și să umple pământul» (cf. Facerea 1, 28). Mai ales că asistăm la o perioadă în care ființa familiei și valorile sale sunt puse sub semnul întrebării, sub pretextul unei «extinderi» a conceptului de căsătorie care nu aduce decât relativizare, dezorientare și o slăbire a societății în care trăim”, a declarat preotul Constantin Sturzu, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Iaşilor.

Ateneul Național din Iași a oferit un moment artistic deosebit prin recitalul „Vioara lui Enescu” (n.red. -instrumentul muzical a aparținut compozitorului George Enescu și se găsește la Casa de licitații „Historic”) susținut de asist. univ. dr. Paul Pintilie, la pian și de prof. Patricia Iacob, la vioară.

Q Magazine a scris AICI despre poveștile oamenilor sprijiniți de Pro Vita Iași.


























































