Procurorii Secției pentru anchetarea magistraților au început urmărirea penală in rem, faptele cercetate fiind abuz în serviciu în cazul de la Caracal, privind modul în care oamenii legii au instrumentat dosarul. Anchetatorii au efectuat audieri și au ridicat documente de la poliție, parchet și instanță.
„Procurorii din cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie au dispus la data de 28 iulie 2019 începerea urmăririi penale in rem, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, în cauza privind împrejurările în care organele de urmărire penală au acţionat/nu au acţionat în contextul cercetărilor care s-au desfăşurat în dosarul uciderii adolescentelor din Olt”, se arată în comunicatul SIIJ.
În cursul zilei de luni, procurorii şi ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul (SIIJ) au efectuat acte de urmărire penală în cauză: au fost ridicate documente de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, D.I.I.C.O.T. Craiova, Curtea de Apel Craiova, I.P.J. Olt şi I.P.J. Dolj.
- Sindicaliștii din TVR amenință cu greva generală. Adriana Săftoiu, acuzată că dorește eliminarea drepturilor angajaților
- Ștefan Avrămescu, AUR: Atâta vreme cât nu suntem parte a unui guvern, nu înţelegem de ce să-l votăm
- 40% dintre românii de 25-34 de ani continuă să stea cu părinții pentru că nu-și permit să cumpere o casă
- Băsescu: Nu merge cu „premier surogat”!
- Înalta Curte așteaptă instalarea noului guvern pentru a putea dialoga în privința legii salarizării
Procurorul Cristian Ovidiu Popescu, care s-a ocupat de cazul dispariţiei Alexandrei, a fost audiat, luni, de către Secţia Îndrumare şi Control din cadrul Parchetului General.
În privinţa modului în care a acţionat procurorul, şi Inspecţia Judiciară a început o verificare pentru a afla dacă acesta a respectat toate procedurile atunci când a intervenit.
Procurorul general Bogdan Licu a dispus, încă de vineri, efectuarea de verificări la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, pentru a fi analizat modul în care procurorii din structură au supravegheat cercetarea în cazul fetei din Olt.
Chestorul Ioan Buda, şeful Poliţiei Române, a declarat, vineri seara, la Caracal, că polițiștii nu au intervenit imediat ce au aflat că Alexandra este în casa lui Gheorghe Dincă, pentru că procurorul nu a permis intervenţia Poliţiei decât la ora 6.















































