ANI, DIICOT, DNA nu slăbesc laţul strâns în jurul partenerilor de alianţă ai social-democraţilor.
Pentru Crin Antonescu, din postura de candidat la Preşedinţie din partea USL, aceasta pare să fie principala problemă. La nivelul percepţiei opiniei publice, nu mai contează aproape deloc momentele în care prezidenţiabilul dispare de pe scena politică. Imaginea de lider al unui partid corupt va atârna cel mai greu de gâtul său în campania electorală.
PNL face potecă la DNA
Pentru PNL, coşmarul „luptei cu Justiţia” a început cu Mircea Diaconu, care şi-a pierdut mandatul de ministru al Culturii încă din primul cabinet Ponta, după ce ANI l-a declarat incompatibil. A urmat apoi condamnarea la închisoare a lui George Becali. Deşi apartenenţa sa la PNL era controversată, rămâne certitudine că un personaj politic promovat şi asumat de liberali a ajuns parlamentar, pentru ca apoi să fie condamnat pentru corupţie. După parlamentari, au stat la coadă pentru audieri miniştrii. A urmat scandalul lui Corneliu Dobriţoiu, care a renunţat la portofoliul de ministru al Apărării. Chiar şi aşa, unul dintre oamenii de bază ai lui Antonescu a fost trimis în judecată, împreună cu alţi generali şi colonei, în dosarul privind cumpărarea unor locuinţe de serviciu în baza unor declaraţii false. Senatorul este trimis în judecată pentru participaţie improprie la abuz în serviciu contra intereselor publice.
[hidetext]
Ministru condamnat în funcţie
Şocul cel mare a fost generat de condamnarea la cinci ani de închisoare în dosarul „Transformatorul” a ministrului Transporturilor, Relu Fenechiu, unul dintre cei mai influenţi oameni din PNL. De altfel, portofoliul de la Ministerul Transporturilor, unul dintre cele mai bogate ministere, a fost ca o piază rea pentru liberali. Propus pentru a prelua mandatul de la Fenechiu, Ovidiu Silaghi este şi el cercetat de procurori pentru trafic de influenţă. Împreună cu Eduard Hellvig, secretarul general al PNL, şi el cu probleme la ANI, au ales să scape, cel puţin temporar, de problemele cu justiţia românească plecând în Parlamentul European. Pentru toate aceste cazuri, liberalii au fost nevoiţi să găsească soluţii de a combate atacul mediatic.
„Bomba” campaniei prezidenţiale
Mult mai complicat se anunţă cazul ministrului Economiei, Varujan Vosganian, care împreună cu Adriean Videanu, fostul ministru de resort în guvernul Boc, sunt acuzaţi de complot şi subminarea economiei naţionale, într-un dosar în care a fost pus sub învinuire şi afaceristul Ioan Niculae. Scenariul perfect, în care doi miniştri negociau cu bogatul României pentru a vinde gaze la preţuri preferenţiale companiei acestuia, Interagro. Dincolo de aspectele penale, deşi, practic, cei doi sunt acoperiţi de simplul fapt că deciziile au fost luate de Guvern, nu de ei personal, povestea nu are cum să nu prindă la public. Iar apariţia în cadru a unui pedelist, care trebuie sacrificat de Traian Băsescu, căci preşedintele este cel care va da acordul pentru urmărirea sa penală, este cu atât mai bine condimentată. Acest dosar, spre deosebire de toate celelalte, va avea continuări explozive, prin prezentare de stenograme şi plimbări la audieri, care sigur vor aduce atingere competiţiei în care va fi prins Crin Antonescu.
Încurcate sunt căile Justiţiei
Deşi afectat indirect de aceste scandaluri de corupţie, premierul Victor Ponta lasă impresia că nu este deranjat, mai ales că acuzele nu se referă la fapte săvârşite în actualul mandat, ci cu precădere în perioada guvernării PNL sub Tăriceanu. Este şi motivul pentru care mantia cu care îşi apără miniştrii liberali din cabinetul său este una atât de subţire, încât este dată la o parte la cea mai mică adiere care vine dinspre sediul DNA sau ANI. La urma urmei, nu este jocul lui aici, mai ales că miniştrii social-democraţi nu au fost deranjaţi nici măcar cu vreo floare.
Fără îndoială că Justiţia trebuie să îşi facă datoria, că judecătorii vor fi cei care vor decide, în final, dacă acuzaţiile sunt dovedite sau nu de procurori, dar zarurile au fost aruncate. Până la o sentinţă finală, cel puţin dosarul Interagro va fi un instrument cu urmări negative pentru PNL tocmai în timpul campaniei electorale pentru prezidenţiale.
[/hidetext]

















































