Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a dat publicității, vineri, un nou protocol, încheiat în 2012, cu Serviciul Român de Informații (SRI). Unul dintre scopurile acestui protocol a fost asigurarea independenței și înfăpturii justiției.
Citiți și: Protocolul Parchet-MApN: Generali ai Armatei au fost şantajaţi
Un alt scop a fost de a asigura cunoașterea, prevenirea și contracararea ”vulnerabilităților și factorilor de risc care pot afecta starea de legalitate, menținerea ordinii de drept, precum și climatul de exercitare neîngrădită a drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, ca valori de securitate națională”.
Documentul a fost semnat de Oana Schmidt-Hăineală, la acea vreme vicepreședinte al CSM, și Florian Coldea, prim-adjunct al SRI. Protocolul a fost clasificat strict secret, ulterior fiind declasificat și denunțat în 2017. Acesta a fost încheiat pe perioadă nedeterminată, putând fi modificat prin acte adiționale.
Documentul conține 10 articole, iar printre principiile care au stat la baza sa se numărăgarantarea statului de drept, a independenței justiției, responsabilității, complementarității, operativității.
Citiți și: UNJR și AMR vor tot adevărul despre protocoalele secrete

Prin acest protocol, părțile semnatare se obligau să coopereze pentru a valorifica eficient informațiile cu ajutorul cărora pot preveni în timp util fapte care pot afecta înfăptuirea justiției și securitatea națională, să facă schimb de informații, de date utile și materiale documentare, să analizeze proiecte de lege care reglementează activitatea CSM și SRI.
Una dintre interdicțiile instituite de protocol părților semnatare este deconspirarea tehnicilor speciale de investigare sau a surselor de informații protejate de lege, precum și multiplicarea totală sau parțială documentelor clasificate care trebuiau returnate emitentului în 30 de zile.
De asemenea, invitațiile reciproce la seminarii, simpozioane și sesiuni științifice pe probleme de interes comun, sunt prevăzute în protocol, ca și evaluarea anuală a colaborării dintre CSM și SRI.
Pe 24 aprilie, CSM a publicat protocolul încheiat în 2014 cu SRI, prin Centrul Naţional Cyberint (CNC). Documentul avea obiective de asigurare a securităţii cibernetice a Consiliului.
Citiți și: Nu există un al doilea protocol al Curții cu SRI. Dacă-l aveți, vă rog să mi-l trimiteți!














































