Președintele Nicușor Dan a susținut astăzi, începând cu ora 12.00, o conferință de presă la Palatul Cotroceni
Foto: presidency.ro
Actual

Strategia Națională de Apărare, pusă în dezbatere publică. Nicușor Dan și-a luat angajamentul că va face totul ca românii să se bucure de „dividendele păcii”

Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2025-2030 a fost pusă astăzi în dezbatere publică, urmând ca în 24 noiembrie să fie discutată în cadrul Consiliului Suprem de Apărare al Țării, iar în 26 noiembrie să fie prezentată în Parlament. Președintele Nicușor Dan a declarat că Strategia va fi urmată de un plan de implementare care nu va avea caracter public, dar termenele vor fi prevăzute.

În conferința de presă pe care a susținut-o astăzi, președintele Nicușor Dan a declarat că „independența solidară” este conceptul central al Strategiei de Apărare.

Potrivit președintelui, acțiunile statului român vor viza apărarea intereselor naționale, menținând în același timp angajamentele și parteneriatele internaționale.

Două au fost vulnerabilitățile evidențiate de Dan: lipsa de colaborare inter-instituțională și corupția.

În „Cuvânt înainte”, Nicușor Dan își ia angajamentul că va mobiliza toate instrumentele puse la dispoziție de Constituție pentru ca românii să se poată bucura de „dividendele păcii”.

„Documentul de faţă este primul de o asemenea importanță în cursul mandatului meu. ÎI propun românilor cu onestitate, respect și incredere, ca un semnal despre responsabilitatea asumată de mine de a apăra drepturile și libertățile lor fundamentale, în primul rând dreptul de a fi apăraţi și de a trăi în siguranţă.

Experienţa ultimelor alegeri, dramatică și pentru mine, și pentru români, ne-a schimbat și ne cheamă la dialog și reconciliere, în vremuri în care provocările interne și primejdiile externe fac unitatea naţională mai preţioasă ca oricând. Această Strategie vine însoțită și de angajamentul meu de a mobiliza toate instrumentele puse la dispoziție de Constituţia României pentru ca românii să se bucure în continuare de dividendele păcii și pentru a putea să punem azi temeiul unei Românii mai bune, mai prospere și mai libere, chiar de mâine. Toţi împreună!”, a scris președintele.

În cele 40 de pagini ale documentului este subliniată nevoia pentru dezvoltarea capabilităților de descurajare și apărare, preponderent prin modernizarea instituțiilor relevante pentru securitatea națională, derularea optimă a programelor de înzestrare a Armatei României, pregătirea personalului militar și dezvoltarea industriei naționale de apărare, aflate în proprietate publică și privată.

De asemenea, este menționată pregătirea economiei, teritoriului și populației pentru apărare, inclusiv prin dezvoltarea infrastructurii cu dublă utilizare și prin sporirea mobilității militare, dar și consolidarea capacității de acțiune din domeniul ordinii publice și siguranței cetățeanului, dezvoltarea măsurilor de răspuns la crize și situații de urgență/ protecție civilă/ apărare civilă, precum și asigurarea unui management operațional performant, bazat pe interoperabilitate, versatilitate și complementaritate.

Totodată, este necesară, arată Strategia, dezvoltarea expertizei și competenței României în gestionarea situațiilor de criză și protecția civilă, dar și creșterea nivelului de securitate cibernetică la nivel național, consolidarea capacității de detectare și investigare a atacurilor cibernetice și fortificarea posturii proactive.

De asemenea, se pune accent în strategie pe crearea de noi tehnologii și accelerarea cercetării științifice și inovării, în special în domenii de importanță strategică, dezvoltarea și gestionarea Inteligenței Artificiale, inclusiv prin valorificarea programelor UE, precum și asigurarea securității cercetării științifice, ca măsură de protecție a ecosistemului de cunoaștere.

Mai este evidențiată și dezvoltarea capabilităților de combatere a amenințărilor asimetrice, cu accent pe amenințările hibride și terorism, protecția informațiilor clasificate în toate domeniile de activitate, prevenirea și contracararea activităților derulate de grupuri de interese ostile, grupări de criminalitate organizată sau entități străine inamice, având ca scop obținerea de beneficii ilegale, alterarea procesului decizional statal sau afectarea unor domenii relevante pentru securitatea națională, inclusiv în mediul online și prevenirea și combaterea infracționalității de orice fel.

În ceea ce privește mediul cetățenesc și coeziunea societală, strategia subliniază nevoia pentru protejarea valorilor democrației liberale și a statului de drept, anticiparea și combaterea agresiunilor informaționale, în condițiile prezervării libertății de expresie, consolidarea valorilor identitare naționale, inclusiv prin păstrarea, protejarea, restaurarea, valorificarea și promovarea patrimoniului cultural și istoric al României, combaterea practicilor discriminatorii de orice natură, anticiparea și contracararea manifestărilor radicale, extremiste sau teroriste, inclusiv în mediul online, și creșterea rezilienței societale în raport cu extremismul și radicalizarea dar și dezvoltarea culturală și spirituală a cetățenilor României în condiții de egalitate de șanse și în afara oricăror discriminări.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top